Cred că era prin 2008 când am cumpărat domeniul meu. Nu îmi era foarte clar ce vreau să fac cu el. Blogosfera era pe la începuturi, își consuma copilăria, iar eu habar nu aveam de ea. Postasem în trecutul apropiat câteva poezii pe un site cu așa ceva, erau încercări din adolescența târzie. Apoi s-a așternut liniștea pentru cinci ani. Pe la începutul anului 2013 am început să tatonez cu WordPress. Atunci lucrurile erau clare. Îmi doream un blog, unde să postez vechile și viitoarele jonglerii de cuvinte. Începusem să citesc articole din Blogosferă. Eram încântat de ceea ce descoperisem aici și de toată această comunitate uluitoare. Am studiat cât m-a lăsat răbdarea, apoi am decis. Gata! Scriu și voi publica primul meu post.
Era 31 martie spre 01 aprilie 2013. Miezul nopții trecuse. 01 aprilie suna a păcăleală, a eșec. Era un fel de “articolul din ziua de ieri”. Și atunci s-a născut pe 02 aprilie. Primele cuvinte s-au dus la “Despre“. Și prima poezie s-a așezat aici cu multă, multă reținere. Un ghimpe de îndoială îmi zgâria sufletul. Oare ce vor crede oamenii despre asta? Ce-i și cu adolescentul ăsta întârziat?
Mi-am închipuit Blogosfera ca o sală de spectacole, cu un ecran uriaș. Și pe acel ecran se derulau în ritm amețitor mii și mii de povești. Am intrat timid în această sală și m-am așezat stingher undeva pe rândul din spate. Îi priveam pe cei experimentați cum manevrau poveștile, ca niște olari care își șlefuiesc “comorile”, și cum după ultimele ajustări le aruncau pe marele ecran. După câteva zile, m-am ridicat timid în picioare și mi-am luat un pumn de cuvinte. L-am strâns tare, atât de tare până când vocalele mi-au sărit strivite pe buze. Vreau și eu! Vrem și noi! Și le-am aruncat cât am putut de duios. Apoi am ieșit furtunos din sală. Nu am avut curaj să privesc în urmă. Câteva ore m-am ascuns de mine, cu sufletul chircit de rușine. La un moment dat m-am întors. Cuvintele mele erau acolo pe ecran. Alergau fericite la fel ca celelalte surate. Nu voi uita niciodată primul și micuțul “Like”, imensul Comentariu, și multele sfaturi.
Am început să mă împrietenesc cu ceilalți. Blogul, ca un copil mic, își căuta cu ardoare prieteni. Și încet, încet, s-a împrietenit cu ceilalți micuți. Așa i-am spus și lui – “Micuțul”. Cum a prins mai multă încredere în el, a început să participe la tot felul de concursuri de advertoriale. La două săptămâni de viață s-a înscris la prima participare. Prima participare a venit și cu primul premiu. Apoi în toamnă la Superblog, cu amintiri de neuitat, cu locul întâi confiscat pentru câteva etape până la ratarea unor termene și apoi la abandon. Cu dulceața comentariilor citite în FB: “Cine mai este și Blogul ăsta al lui Adrian? De unde a apărut acum? Să îi pună cineva o bombă la server, să îl scoată din concurs!”
Micuțul a crescut și a început să îmi consume cât mai mult timp. Timp furat de la propria familie. Din drăgălașul micuț, pentru familie s-a transformat într-un adevărat bastard, ce nu putea fi scos din colțul în care se așezase, fotoliul de la fereastră. În timp a declanșat un război civil în toată regula. Război civil ce a durat câțiva ani. Ca în orice război, beligeranții au ajuns la un moment dat la un armistițiu. Obosit de atâtea lupte, am lăsat emoția să se scurgă departe de mine.
Neputința mea pentru el a fost devastatoare. L-a făcut pe Micuț să fugă de acasă. Și timp de trei ani l-am căutat disperat prin toate ungherele sufletului meu. L-am găsit, în final, prăfuit și sângerând. Cu rândurile sufocate de dor. L-am spălat, l-am primenit cu haine noi, l-am încălzit cu gândurile mele, și l-am încântat din nou cu frumusețile Blogosferei.
“Hai, Micuțule, să reînvățăm să ne jucăm, jonglând cuvinte pe alei!”
Cum era să uit? Normal că nu puteam să uit! Micuțul meu a împlinit zece ani (și trei luni). Așa că vă invit pe toți la aniversarea lui. Vă aștept cu drag!
“La mulți ani, Micuțule! La mulți ani, Blog-ul lui Adrian!!!”
La Multi Ani tie si blogului tau, Adrian!
Eu tot la un blog simplu am ramas, fara domeniu.
Este asa, ca un jurnal mai elaborat! Unele idei insa am
zis ca merita a fi impartasite, asa ca este o cale.
Numai bine la tine, Adrian!
22 Comments
La mulți ani Micuțului! Și autorului, bineînțeles!🎂
Mulțumesc frumos, Argentina! Bine ai venit!
La multi, multi ani, Micutule! La multi, multi ani, blogului si lui Adrian!
Mulțumesc frumos!
Mulți ani frumoși înainte! Să te scrii…. brodai și brodezi așa frumos!
Mulțumesc frumos, Oana! Te aștept la șezătoare să brodăm povești. 🙂
La mulți ani, Micuțule!
Mulțumesc frumos, Olga!
Drumuri bune și liniștite să-ți fie de acum înainte, pentru cât mai mulți ani!
Îți mulțumesc, Mugur! Bine ai revenit!
Ani buni și cât mai mulți înainte Micuțului tău îi urez și eu, Adrian! Și inspirație, plus bucurie de a crea continuă!!
Îți mulțumesc mult, Cri!
La Multi Ani tie si blogului tau, Adrian!
Eu tot la un blog simplu am ramas, fara domeniu.
Este asa, ca un jurnal mai elaborat! Unele idei insa am
zis ca merita a fi impartasite, asa ca este o cale.
Numai bine la tine, Adrian!
Mulțumesc mult, Suzana!
Mulţi înainte, cu bucurii multe!
Mulțumesc frumos, Potecuță!
La mulți ani, Micuțule, să crești mare să te poți bucura de cât mai multe aniversări!
Mulțumesc frumos, Cristina!
La mulți ani blogului tău, dar și ție!
Mulțumesc frumos, Aurelia!
La multi ani!
Thank you, Kate!