Nu le mai număr. Secundele. Nu le mai număr. Au rămas acolo, presărate în timp pe aleile mele. S-au oprit în mijlocul respirației neînțelegând unde le sunt pașii și de ce au dispărut. Le-am părăsit între două gânduri și s-au trezit singure, și captive, pe marginea urmelor uscate. Speriate, secundele s-au îngrămădit unele în altele prin șanțuri apuse, nefericite umbre amorfe căzute din tandem. Nu mai simt tâmplele zvâcnind. Nu mai aud murmurul șuvițelor fremătând în broboane de dor. Nu mai știu să se înșire sincron și să îngâne în cor cu bătăile inimii. Nu mai știu de ce sunt. Nu mai știu ce au fost.

Nu îi mai duc. Pașii. Nu îi mai duc. Mi-au rămas aleile pustii și triste, mustind de așteptări zadarnice. I-am surghiunit într-un colț de tablou, la margine de câmp inundat cu maci. Se împleticesc acolo, pată de culoare rămasă dintr-o altă existență. Își privesc poveștile scrise în urme încă neșterse, și scormonesc amnezici după înțelesuri pierdute. Au uitat. Au uitat bucuria fuleului. Și-au uitat simfonia secundelor ce li se scurgea pansament printre degete. Și zac cu gleznele împiedicate printre amintiri pe jumătate smulse.

 

Privesc în jurul meu… Totul îmi pare atât de străin. În atriul stâng îmi murmură un dor. În atriul drept îmi șchioapătă un gând.

 

 

Pașii secundelor

 

Sursa Foto Pixabay.

 

 

 

Articole asemănătoare:

 

 


13 Comments

  1. Un lirism atît de binefăcător în aceste zile…! Crăciun luminat și sărbători fericite, Adrian!

  2. Craciun fericit, Adrian!
    Si poate ca miracolele perioadei vor rezolva ceea ce trebuie!
    La Multi Ani!

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Translate »