Adrian
14 pași
Adrian, unde ești? Știi unde ești? Da, sunt într-un vis. Și număr, număr până la 14. Sunt 14 pași între ușa de la intrare și dulapul din baie. Sunt 14 pași în linie dreaptă. Este axul central, coloana vertebrală a propriului meu apartament. Sunt într-un vis și număr secunde. Și număr pași. Pornesc de langă ușa de la intrare. O eschivă ușoară pe lângă bicicleta eliptică, ce stă parcată pe hol, apoi o voltă spre stânga evitând la câțiva milimetri pantofarul. Și linia dreaptă se dechide. Tâșnesc pe culoarul central. Depășesc holul de la intrare, traversez sufrageria, survolez holul mic și pătrund, pătrund cât mai adânc în vis.
“Girl UP! Camp Romania” de Karla Manea
Dragi cititori, de data aceasta nu vă voi povesti despre matematică sau despre sistemul de învățământ, de data aceasta voi face. Și iată, fac parte din echipa de organizare a celei de a doua ediții a taberei Girl UP!, despre care vă vom povesti în cele ce urmează. Dacă ești elevă și ai între 16 și 19 ani, te invităm să aplici până la finalul lunii iulie.
“Despre rolul femeii în lume” de Karla Manea
Am vorbit de nenumărate ori despre bursa de studiu FLEX (Future Leaders Exchange Program), datorită căreia am avut șansa să studiez anul școlar anterior în America. La întoarcere din lunga călătorie departe de casă, am întâlnit o nouă lume. Da, desigur, tot România noastră, tot acasă, însă o acasă transfigurată, pe care dintr-o dată o vedeam cu alți ochi și o receptam diferit prin toate organele de simț. Iar la acest nou acasă, contribuția supremă a avut-o familia căreia ne-am alăturat: familia FLEX. Iar o parte din această familie, din prima generație de bursieri plecată în Statele Unite, este Irina Novac. Iar pentru că acest număr al revistei este dedicat femeii (și bine face că este dedicat femeii), nu am putut rezista să nu vă aduc vorbele Irinei, pentru că pe ea acest subiect o arde cel mai tare..
Cele șase aniversări ale sufletului
Încerc să mă așez cât mai confortabil în fotoliu. Trunchiul mi se mișcă înainte, înapoi, își caută în memorie poziția din care emoțiile copleșeau cuvintele. Spatele se îndreaptă, umerii se trag ca într-un fuleu când respirația simte că a pierdut din ritm. Degetele se întind crispate către cuvinte. Le caută textura îngropată inevitabil de curgerea timpului. Pipăie literă cu literă. Încercând să refacă înțelesurile de altă dată. Le pipăie toate asperitățile născute din prea lungi tăceri. Sunt muchii tăioase ce vor să rănească. Și vor să străpungă armura uitării. Mă dor, mă dor degetele ce nu mai reușesc să transmită emoția. Sau poate că ele nu au nicio vină. Poate că nu e nimeni de vină, doar culorile si-au pierdut din strălucire odată cu bătaia secundelor.
“Cum m-am apropiat de psihologie” de Karla Manea
Psihologie, psihologie, psihologie. Strig de trei ori cuvântul ca pe o incantație. Îl rostesc doar pe vârful limbii pentru că mi-e frică să îl las să pătrundă mai adânc. Mi-e frică de el cum mi-ar fi frică de venin. Pentru că pentru mine, acest cuvânt nu îmi sugerează nici o douăzecime de șansă de reușită. Poate să însemne numai și numai eșec, dacă mă gândesc la cum este el privit în sistemul de învățământ românesc, atât ca materie, cât și ca domeniu în sine. Și Doamne, cât de necesar este să facem psihologie, și asta cât mai curând și cât mai bine. Ar trebui să fie la fel de prezentă ora săptămânală de psihologie la fel ca cea de dirigenție din clasele de gimnaziu. Pentru că, dacă ținem cont de faptul că nu există sisteme de învățământ statuie și că fiecare are propriile insuficiențe, ei bine, eu cred că în cel românesc multe dintre probleme ar putea fi rezolvate cu niște ore serioase de psihologie și cu un real interes acordat acestea materii din partea profesorilor mai întâi și apoi în mod automat și a elevilor.
“Pledoarie pentru un profesor perfect” de Karla Manea
Omul de știință are, fără excepție, o perspectivă asupra întregului. Mai pe românește, el nu judecă prezentul în care se află ca pe o simplă realitate imediată, fără cauze și consecințe, ci vede marea schemă a lucrurilor. El înțelege că orice acțiune din prezent va avea un impact înzecit într-un viitor nu chiar atât de depărtat. De exemplu, un profesor bun știe că înaintea lui nu stau în bănci simpli copii cărora trebuie să le predea ceva ca să scape cât mai repede de treabă, pentru ca apoi ambele părți să poată merge curând acasă. El este conștient de faptul că, în spatele băncilor, cu ochi mari și curioși și de obicei zâmbete senine, sunt cei care formează noua fundație a societății. Cei care țin viitorul între două degete și care, la rândul lor, vor prelua rolul de mentor pentru generațiile care urmează. Pentru că iată, acesta este mecanismul prin care orice tip de evoluție este posibil și, din păcate, ca orice tip de mecanism, performanța lui depinde de cea a pieselor care îl compun. Există un singur efect fundamental: orice piesă care ia contact direct cu o alta defectuoasă va purta, mai mult sau mai puțin, același defect.
Read More »“Pledoarie pentru un profesor perfect” de Karla Manea
“O școală fără ziduri” de Karla Manea
Internetul este în acelaşi timp un incubator de descoperiri fascinante și de forme grave de incultură, asta o știe orice cititor. În primul rând este un instrument și, ca oricare altul, impactul său depinde în întregime de cel care îl folosește. Ce pot afirma eu, și oricare alt neinițiat în sistemul de învățământ american, este că această țară a devenit expertă în utilizarea eficientă a internetului în sistemul de învățământ. Este nimic mai puțin decât un apendice al lui. Și nu, nu spun nicidecum că asta e soluția pentru o școală perfectă însă adevărul este că internetul aduce câteva avantaje pe care poate că și noi le-am dori. Și da, este adevărat, unele dintre aceste avantaje de care vorbesc necesită schimbări drastice în sistemul din România, însă pentru altele nu e nevoie de nimic mai mult decât un link scris pe tablă, un minim de efort. Acest articol e ceva mai pedagogic decât celelalte, întrucât fiecare paragraf ascunde o invitație. Vă rog să o primiți cu brațele deschise.
“Biologie predată prin experimente” de Karla Manea
Biologia era de departe cea mai iubită oră din program pentru toți elevii liceului meu american. Eram toți întâmpinați la intrare de către doamna profesoară care ne făcea cu mâna și ne arunca în brațe teancuri de foi. Fiecare pagină ascundea un alt proiect, un alt experiment de laborator, o altă noțiune de cultură generală acumulată. În cele din urmă am realizat că, deși biologia din America nu mi-a oferit cea mai mare cantitate de informații (căci am afirmat, tare și răspicat, că matematica a jucat pentru mine acel rol), este materia care mi-a influențat în cea mai mare măsură fizionomia sufletească. M-a făcut să realizez ce înseamnă să fii om de știință și, mai mult decât atât, m-a pregătit pentru această carieră.
Read More »“Biologie predată prin experimente” de Karla Manea
“Statistica la școală” de Karla Manea
Luna august, cu un an înainte, catalogul de cursuri oferite de liceul Timberline şi degetul meu alunecând pe foaia plină de emoţii şi mistere pentru a mă opri tresărind la fiecare dintre cursurile care îmi atrăgeau atenţia. M-am oprit de zeci de ori, o dată la Geologie, altă dată la Astronomie sau Robotică, însă am trecut ca peste un spaţiu vid de un titlu neînţeles de mine, căruia nu i-am atribuit niciun fel de importanţă: “Statistică – curs avansat”. Acesta a fost primul meu contact cu marea pasiune a sistemului de învățământ american pentru statistică.
Falange ale Păcii – Athens Authentic Marathon
“It’s five o’clock
and I walk through the empty streets
thoughts fill my head
but then still
no one speaks to me
my mind takes me back
to…”, parcă inconștient îl fredonez pe Demis Roussos. Aerul rece al dimineții ateniene mă înfioară. Privesc la ceas, la dragul meu ceas. E ora 05:42 am. De câteva secunde am ieșit din Hotelul Epidavros. Atena încă doarme. E o dimineață de duminică în care oamenii normali își savurează ultimele cadre ale viselor. O ureche atentă simte un zumzet neclar al străzii. E ceva acolo, pe străzi, mărșăluind în tăcere. Cnemide nemetalice se mișcă singuratice spre un punct comun. Spre unul dintre punctele comune. Spre gura de metrou de la Piața Omonia… “… to my first Marathon”, s-au schimbat firesc versurile lui Demis. Simt aceeași încărcare și emoție ca în urmă cu doi ani, când am alergat în primul meu Maraton. Atunci eram singur, neverosimil de singur. Pașii mei păreau rătăcirea unui nebun scăpat pe alei. Al cărui singur gând este doar să își numere secundele sincronizate cu speriate bătăi de inimă. Acum nu mai sunt singur. Am lângă mine prieteni dragi. Deja aparțin unei lumi. Până și familia face eforturi să înțeleagă zbuciumul brațelor… O privire ruptă din vis și atrasă spre fereastră nu are cum să nu observe ființe ciudate ce se duc către un punct comun. Acolo se strâng ca în niște corpuri de armate. Ca niște falange. Sunt adevărate Falange ale Păcii.
Șapte zile până la Marathon (Μαραθώνας)
Aveam unsprezece ani când mă bucuram de primul Campionat Mondial de Fotbal văzut la TV. Tribunele argentiniene erau incredibile. Părea că un munte cufundat într-un cer acoperit de nori se prăbușește la colțul ierbii. Se prăbușește sufocând cu dragostea lui pionii nebuni ce își dispută o bucățică jucăușă rătăcită printre fire. Acel tablou impresionant era suficient ca să înflăcăreze mintea unui puști. M-am visat la marginea terenului, verificându-mi încă o dată strânsoarea șireturilor, ridicându-mi jambierele, smulgând câteva fire de iarbă și ascunzându-le la piept în tricou, acolo unde inima bubuia în așteptarea momentului. M-am visat jonglând cu mingea spre deliciul tribunelor, alergând cu ea legată de glezna stângă și hipnotizată de dansul picioarelor zburând proiectată într-o acoladă perfectă spre poarta adversă, mușcând jucăușă din bară și culcându-se cuminte în ochiurile plasei. Am visat acea emoție a golului, cu sprintul către tribune, cu saltul bucuriei spre cer, cu brațul drept despicând aerul. Și am văzut tribuna prăbușindu-se, prăbușindu-se hulpavă către gesturile mele, apoi ridicându-se ca niște aripi imense și purtându-mă în zbor. Și am zburat, adesea am zburat.
“Cum m-am îndrăgostit de matematică” de Karla Manea
Noiembrie. Poveste de toamnă. Modernă. Cu prințesa plecată peste ocean cu o bursă școlară. Cu Feți Frumoși aflați în ultimul an de liceu (seniori). Cu Zmei camuflați pe asimptote așteptând momentul în care vor putea devora din numerele lui Fibonacci. Cu bătrânul tată ghemuit de dor în fotoliul de la fereastră, așteptând înfrigurat ca orologiul să sune de miezul nopții la București, și de ora 14.00 în Olympia, ora ieșirii de la cursuri. Cu cerul inundat de stele pregătind să deschidă canalul de comunicare între cele două lumi, între tată și fiică. Și telefonul începe să bipăie. Mesajele curg. Bătrânul tată butonează emoționat și le citește. Cu ochii mari, plini de uimire. “Nu pot să cred! Tremur de fericire. M-am îndrăgostit! De abia aștept să ajung acasă să…” Stop! Ce se întâmplă? Proverbul nu are nicio treabă aici. Nici o secundă nu mi-a fost frică de acest moment. Nu la ea. Și atunci? Să îi fi furat mințile vreun adolescent american? Camera începe să se învârtă cu mine. “… lucrez la Analiză Matematică. M-am îndrăgostit de Matematică!!!” Cum? De Matematică! Și îngrijorarea se șterse de pe chipul bătrânului ei tată. S-a îndrăgostit de Zmeu!!!
“Cum m-am îndrăgostit de matematică” de Karla Manea
“Ar fi fost trist ca fizionomia mea sufletească să rămână neschimbată după cinci luni în care am trăit într-o altă societate, în esenţă atât de asemănătoare cu cea românească şi totuşi atât de diferită. Am venit în America sperând ca experienţa sistemului de învăţământ de aici să fie o frumoasă adiţie la temelia construită de cel românesc. Adiţia pe care o aşteptam eu a devenit o a doua temelie, la fel de puternică şi coerentă ca şi prima. Da, am descoperit matematica şi da, vreau să continui să o descopăr.”
Read More »“Cum m-am îndrăgostit de matematică” de Karla Manea
Cursa 51
Alerg. În ultimii ani am tot alergat. Am învățat să alerg. Iubesc să alerg. Iubesc starea de libertate pe care mi-o oferă timpul petrecut cu… Read More »Cursa 51
“O incursiune in sistemul educațional din SUA” de Karla Manea
Cum am ajuns să studiez în SUA?
În luna aprilie a anului 2017 am dat lovitura. Printr-un singur telefon de câteva zeci de secunde, am aflat că am devenit bursier FLEX (Future Leaders Exchange Program) și că voi merge în SUA, în Olympia, Washington State, unde voi sta la o familie-gazdă și voi studia la un liceu american pentru un an întreg.
Read More »“O incursiune in sistemul educațional din SUA” de Karla Manea