Dragi cititori, de data aceasta nu vă voi povesti despre matematică sau despre sistemul de învățământ, de data aceasta voi face. Și iată, fac parte din echipa de organizare a celei de a doua ediții a taberei Girl UP!, despre care vă vom povesti în cele ce urmează. Dacă ești elevă și ai între 16 și 19 ani, te invităm să aplici până la finalul lunii iulie.

Ce înseamnă să fii un adolescent în anul 2019? Mereu conectați și mereu antrenați în ultimul trend, tinerii nu pot fi ignorați ca parte esențială a societății românești. Putem să urmărim oricând filme, să citim știri internaționale, să ascultăm ultimul album al trupei preferate, dar este și datoria noastră să ne asigurăm că societatea din jurul nostru ne reprezintă și ia în considerare bunăstarea și dorințele noastre. Din acest spirit a pornit proiectul Girl UP! Camp Romania, organizat de o echipă de 5 alumni ai programului Future Leaders Exchange (FLEX) și finanțat prin FLEX Alumni Grants, ale Departamentului de Stat SUA, susținut de American Councils for International Education Romania, prin parteneriat cu DJST Covasna. Obiectivul taberei este de a forma viitoare femei puternice, de a promova egalitatea de gen și valori pe care orice societate dezvoltată ar trebui să le aibă.

 

În spiritul susținerii tinerelor românce, Girl UP! Camp este o tabără de 7 zile în Pădureni, județul Covasna unde 16 fete, cu vârste cuprinse între 16 și 19 ani, vor avea ocazia să învețe cum să se confrunte cu obstacolele din viața lor, care sunt problemele cu care persoanele de gen feminin se întâlnesc și cum să le depășească și să își mențină încrederea și dragostea de sine. Participantele vor lua parte la jocuri dinamice, cursuri de autoapărare, workshop-uri interactive despre women empowerment, leadership și dezvoltare personală și profesională.

 

Articolul integral poate fi citit aici, pe site-ul Revistei “Știință și Tehnică”.

 

 


 

Articole despre experiența americană:

 

 


3 Comments

  1. “Girl UP! Camp Romania” de Karla Manea
    Postat :9h ago (suntem in 6 august), in text suntem invitați să ne înscriem până la sfârșitul lui IULIE!

    • Erika, articolul (anunțul) a apărut printre altele și in iunie în Revista Știință și Tehnică. Eu doar îl preiau acum, ca un semnal că există așa ceva și că se va organiza anual, plus ca motiv de mândrie, printre organizatori și fiica mea! Nu uitați la anul dacă există interes.

      • Ok, am înțeles. În asemenea cazuri e bine de precizat în articol acest lucru. Nu putem fi la curent cu tot ce apare în mass media! Mulțumesc, nu e cazul!

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Translate »