Aerul miroase a ploaie. A ploaie grăbită să smulgă nori ce nu vor să se dezlipească de cer. Stau acolo impenetrabili de atâtea uitate bătăi de inimă. S-a pierdut șirul cuvintelor ce încerca să străpungă până la cer. Privirile au uitat de mult, au uitat culoarea și licărul infinitului. Sunt ațintite sub greutatea pașilor ce rătăcesc același drum. Un drum irosit cu marginile mușcând din gleznele deja însângerate. Cu tălpile sufocate de țărână săpând galerii până la dizolvarea falangelor. Cu urme stupide ce nu duc nicăieri. Doar într-o fundătură de gesturi uscate. Doar într-o fundătură fără umbre.
Umbra disprețuită continuă să își târască muribundă o ultimă formă dezafectată. Privește speriată spre pașii ce se afundă nepăsători. A rămas proiectată pe un orizont difuz, cu marginile captive după ultimul scăpătat. Memoria i s-a golit puțin câte puțin cu fiecare disperare aruncată către trup. Nu mai știe a cui a fost. Nu mai știe pe cine a urmat. Lumina difuză i-a proiectat bucăți de spaimă peste retină. Nu își mai vede propriul trup, doar intuiește un deșert până la el. Nu știe dacă celălalt capăt mai simte ceva din fierbințeala corpului. Nu știe dacă se mai poate contopi cândva cu el. Nu mai știe nimic.
Trupul s-a pierdut pe sine scufundându-se în poticneala propriilor pași. Și-a surghiunit bucățile inutile. Le-a topit sub presiunea gândurilor, materii prime pentru o ultimă implozie înainte de amorțire. Umerii au căzut neputincioși ca într-un murmur de adio și s-au fixat dureri ascunse în călcâie. Falange amputate de uitare au adormit târziu în urmele calcifiate. Sub toată greutatea inimii s-a prăbușit, pulsând ca un singur și stingher atriu aciuat printre tendoane. Nu, nu mai simte și, nu mai are formă și nici rost. Și nu înțelege de ce îi mai trebuie o umbră.
Aerul mirosea a ploaie. Picături mari deja mă inundă, mă recompun.
6 Comments
Buna seara, Adrian!
Dupa atata tacere aceasta postare este tare trista, insa sper ca ca este doar o
metafora din cauza ploii!
Doar bine la tine!
PS. Sa stii ca blogul meu de wp a ramas cu o singura postare. L-am facut sa pot comenta.
Bună, Suzana!
Mă bucur că te-am regăsit.
Înțeleg că nu mai scrii pe blogul tău?
Scriu pe blogul meu principal.
Aici poate voi mai scrie, insa nu prea am imi place, recunosc.
Ce ti-e si cu obisnuintele astea… 😀
Davvero meraviglioso, Adrian!
Grazie mille, Valy!
A te, Adrian!