RSS
 

La Mulţi Ani, Kărluţa mea!

22 Aug

Citit de 5554ori!

Era un cântec pionieresc pe vremea împuşcatului (am trăit acea epocă, nu pot să o neg, şi am fost pionier), al cărui refren suna aşa: “Noi în anul 2000 când n-o să mai fim copii…”. Ca nişte pionieri obraznici ce eram, am schimbat refrenul şi cântam cât ne ţineau plămânii “Noi în anul 2000 când o să avem copii…”. Nu ştiu dacă eu urlam mai tare ca alţii, cert este că destinul s-a inspirat teribil din acel refren cântat (sau urlat) şmechereşte, căci golani nu eram, golani am devenit în primăvara lui 1990, în Piaţa Universităţii. Cum spuneam, destinul a ales ca primul meu născut să vină pe lume tocmai în anul 2000. Sau mai corect, prima mea fată (pentru că sunt tatăl a două fete) s-a născut în pionierescul an 2000.

tortEra 21 august 2000, duminică. În ultima perioadă o auzisem de foarte multe ori  pe soţia mea spunând că îşi doreşte să nască până în 22 august, în zodia Leului, şi nu după, adică în zodia Fecioarei. Chestii femeieşti! Sper să nu se ofenseze vreo fecioară de prin Blogosferă. Conform calculelor specialiştilor urma să nască la câteva zile după 22 august, limita Leului. Ceea ce ar fi fost o adevărată “tragedie” în familie. No way!

În acea dimineaţă îmi las soţia cu socrii mei, cu cumnatul meu, şi eu mă duc la un fotbal pe San Chefalo, cum îi spuneam noi, noi colegii de muncă, de la ICE Felix, ăia cu “v-am prins vrăjitoarelor”, dacă vă mai amintiţi, una din primele reclame româneşti de după 1989. Nu mai ştiu cum s-a terminat meciul de fotbal, de obicei câştigă echipa mea, iar bere nu am băut cu băieţii pentru că m-am grăbit acasă.

Ajung acasă, o găsesc pe soţie cam obosită, şi aflu cu stupoare că a plecat singură în Herăstrău, pe jos, şi a făcut un marş forţat prin parc, doar să nască mai devreme. Bine, pe vremea aia locuiam pe lângă spitalul Elias, iar parcul era aproape, iar ea urma să nască chiar la Elias. S-a gândit că dacă e să se întâmple, spitalul e oricum aproape. Nu a făcut ea cursa de la Marathon, dar sigur marş forţat tot a fost, şi vreo câţiva km tot a mers. Spre miezul nopţii o aud spunând expresia magică “cred că s-a rupt apa!”. Evident au urmat întrebări “eşti sigură? dacă te înşeli?”, şi răspunsuri acide “ce nu înţelegi? cheamă repede un taxi!”. Bagajul era deja pregătit. Iau mobilul în mână şi tâşnesc pe scări, încercând sâ comand un taxi. Gâfâiam teribil de emoţie şi mă bâlbâiam la telefon. Până la urmâ operatoarea a înţeles ce am, şi ce vreau.

Am ajuns la Elias, a fost internată, era într-o stare de dilatare destul de mare, şi era clar că va naşte în acea noapte. M-am dezmeticit un pic şi m-am uitat la ceas. Era spre ora 2.00 noaptea, era 22 august 2000, era ultima zi a zodiei Leului. Ce ţi-e şi cu femeile astea! Cum le ştiu ele pe toate! În sala de naşteri era un ceas agăţat pe perete. Soţia mi-a spus că imediat după naştere s-a uitat la ceas, şi era 5.00 dimineaţa. Şi aşa s-a născut Leoaică, şi e o adevărată Leoaică. Astrele spun că are şi ascendentul tot în Leu. E genul de om care poate mişca planeta din loc! Şi o spun acum, când ştiu ce am în casă!

Ce să vă mai spun? Când am văzut-o prima dată, şi era prima dată când vedeam un nou născut, am crezut că soţia mi l-a născut pe Oblio. Mi-a fost frică să o iau în braţe, cum de altfel mi-a fost şi când au ieşit din spital. Îmi era teamă să nu o scap. Dar m-am revanşat după ce a venit acasă, nu am scăpat nicio băiţă. Pe toate i le-am făcut. Şi am devenit şi partenerul ei de joacă, şi de lecţii, şi de plimbări prin parc, şi de antrenamente, şi multe altele.

Da, despre Kărluţa mea este vorba, despre mândreţea mea de fată. Azi e ziua ei de naştere şi împlineşte 13 ani. La Mulţi Ani, scumpa mea! La Mulţi Ani, Miki, pentru minunea pe care ai adus-o pe lume!!!

Despre Kărluţa, despre ce fel de om este, am mai scris pe aici, pe blog, nu mai spun decât un singur lucru: deşi azi a împlinit 13 ani, de ceva timp pot spune “că nu ea este fiica mea”, ci “eu sunt tatăl ei“. Şi sunt mândru de acest amănunt!

Sursa FOTO


Cine e Kărluţa:

Ce a scris Kărluţa:


0.00 avg. rating (0% score) - 0 votes
 
27 Comments

Posted in Karla

 

Tags: , , , , , ,

Leave a Reply

 

 
  1. KARLA VILCEANU

    22/08/2013 at 11:07

    LA MULTI ANI PENTRU KARLA !
    Sanatatate , vise implinte , succes in tot ceea ce face si tot binele din lume !
    Bunul Dumnezeu sa-i calauzeasca pasii numai pe drumuri luminate acestui copil talentat, frumos , inteligent si cu un suflet maaaaare !
    Iar voua Mihaela si Adrian, parinti binecuvantati, va doresc multa sanatate si fericire alaturi de cele doua printese Karla si Maria !
    Va pup si va imbratisez pe toti cu mare drag si dor .

     
    • Adrian

      22/08/2013 at 13:22

      îţi mulţumim mult, Karla, dragă năşică!

       
  2. Adriana

    22/08/2013 at 11:20

    Doar şi pentru acest articol a meritat să-ţi faci blog. Să se ştie, să se cunoască şi să cunosc şi eu taţi fericiţi, mândri de copii lor, şi nu obosiţi de vremurile care ne umbresc bucuriile simple. Multe simboluri am văzut eu aici. De la vremuri pioniereşti, pe care le-am prins, chiar şi cele Utc-iste; de la p-ţa Universităţii şi golanii ei care mi-a tulburat existenţa, de la metehnele femeieşti ale soţiei tale cu zodia Leului, deşi cunosc fecioare remarcabile: mama şi Vienela fiind exemple de soi, toate îmi bucură retina, creierul dar mai ales inima. Sunt primul născut al familiei mele, şi voi şti totdeauna simbolul care îl purtăm: al dragostei profunde intre doi oameni. Cât despre Karla, cu voi alături îi prevăd un viitor remarcabil. Îi doresc succes, sănătate şi o aniversare frumoasă. Mulţumesc pentru articol, parcă văd viitorul mai luminos, şi să vă trăiască fetele, Karla un pic mai mult azi. ….dar îi vine rândul şi mezinei. La mulţi ani!

     
    • Adrian

      22/08/2013 at 13:25

      Mulţumim pentru cuvintele frumoase, Adriana! Sănătoasă să fie, că restul le aşterne ea…

       
  3. Dana Lalici

    22/08/2013 at 11:53

    La multi ani pentru Karla, minunea care scrie atat de frumos!
    As vrea sa iti spun ca o inteleg perfect pe sotia ta, a impartit acelasi trup cu Karla timp de 9 luni, macar la data nasterii sa aiba un cuvant de spus. Pe de alta parte, dupa cum o citesc eu pe Karla din scris, cred ca plimbarea prin parc a fost o iluzie, pur si simplu Karla a vrut sa se nasca atunci!!

     
    • Adrian

      22/08/2013 at 13:48

      Mulţumesc mult, Dana! Cred că ai dreptate, atunci a hotărât ea să iasă, aşa cum întotdeauna a ştiut ceea ce vrea.

       
  4. psi

    22/08/2013 at 12:28

    la mulţi ani fetiţei tale!
    eu nu prea cred în zodii, dar cred în binele din om. acesta nu ţine de nicio dată! drum bun şi aripi larg deschise de care să se prindă numa bucuria, binele în drumul ei.
    la mulţi ani vouă, părinţi frumoşi!

     
    • Adrian

      22/08/2013 at 13:50

      Îţi mulţumim mult, Psipsina! Să vezi ce aripi puternice şi strălucitoare are.

       
      • psi

        22/08/2013 at 14:36

        şi ştiu că tu ai grijă de ele! admir mult asta!

         
  5. Sonia

    22/08/2013 at 14:50

    La mulţi ani Karla! Ţie şi tuturor celor dragi ai tăi! Să fiţi sănătoşi, să visaţi frumos şi să vă împliniţi rând pe rând visele!

     
    • Adrian

      22/08/2013 at 15:55

      Mulţumim frumos, Sonia!

       
  6. Alma Nahe

    22/08/2013 at 15:06

    Motto:

    “Research has determined most people are happiest at 7:26 PM on Saturday night”

    Când m-am născut, am simţit întregul:

    întreg, pământul pe umeri,

    întreg, soarele în călcâie,

    întreagă luna, în podul palmelor.

    Lumea lui Lapte…

    Bine-ai venit, sugaciule! îţi strigă ferestrele,

    uşile se deschid şi ele, se vântură vizitatori,

    şi flori, multe flori.

    Pe urmă cald, rece şi plutire, multă plutire, mult albastru, multe braţe.

    E bine, pe nări intră, iese aer şi printre degete…

    Apoi, după un timp aerul se transformă în cuvinte binecuvântate: mama, tata.

    Pe urmă frate, soră, prieten, prietenă, iubit, iubită,

    unii dintre ei te lasă mai încolo fără aer, nu înainte să-ţi iasă dinţii.

    Biscuiţi, miere, mere, ceai…

    Palma făcută căuş si mirosind a orice,

    mirosul pielii altuia şi muzica, mai ales muzica…

    Apoi îndărătul ferestrelor se negociază iubiri,

    mai dă, mai lasă…

    ce se termină azi în ochii lui, începe mâine în ochii ei

    pe urmă întunericul,

    număratul stelelor,

    număratul treptelor,

    urcuş trist, coborâre veselă,

    poate invers,

    degetele de la picioare,

    fluxul sângelui,

    pe urmă iar mama, poate numai mama, poate numai tata…

    o pisică,

    un câine,

    şi aşa mai departe…trec, trece…

    O imensă energie nevăzută trezindu-se în tine,

    ca şi cum un râu ar curge prin tine pentru ultima oară.

    Apoi îţi zici că pentru orice lucru există clipă prielnică,

    clipa prielnică te-alege să vezi pentru ultima oară pe cineva anume,

    brusc, sec…

    Te ridici,

    te ridici din fotoliu,

    zaţul cafelei e încă cald,

    la revedere e alunecos, aruncă speranţă în urma ta,

    te urci în taxi, pe urmă în tren,

    îţi lipeşti faţa de fereastră,

    poate plouă, poate ninge,

    niciodată soare, ai observat?

    Departe…poate cea mai grea parte.

    În mintea-mi încă mai despic poduri în căutarea celor pierdute,

    plutirea-mi e şi ea bine-mersi, la taifas cu coada de mătură_

    uneori călăresc mătura pe deasupra unor păduri bizare_

    sunt zile când mă-nfrupt din plăsmuire până mă podideşte plânsul,

    zile când mă dor notele care nu m-au compus încă…

    Ca astăzi, ca noaptea asta, ca şi cea de ieri când nu-l ştiam pe azi.

    Dar nu stau toate în puterea noastră?

    Cu nebunia lunii,

    Cu năduşeala soarelui,

    Cu greutatea pământului…

    Cu puterea lui pentru “pentru ultima oară”.

     
    • Adrian

      22/08/2013 at 16:06

      Uaauuuu, Alma! Sunt ameţit şi uimit, şi încântat de acest “descântec” revărsat ca o cascadă într-o vară ploioasă!
      Cu norii ce se dizolvă-n cuvinte,
      Cu iarba ce creşte dornică de Lună,
      Cu cerul despicat a visare,
      Cu furnici cărând a trudă,
      Cu oameni mişcaţi de gânduri bune,
      Cu viaţa pulsând spre viitor!

       
  7. Radu Thor

    22/08/2013 at 15:11

    Să-ţi trăiască şi să te bucuri de ea !

    De reclama îmi aduc aminte mai ales datorită lui Andi Moisescu şi o asociez cu Sovata, Nicu şi armata, ca şi timp .

     
    • Adrian

      22/08/2013 at 16:10

      Mulţumesc, Radu! Înseamnă că eşti încă foarte tânăr dacă îţi mai aminteşti datorită lui Moisescu. 🙂

       
  8. Lili

    22/08/2013 at 15:21

    La multi ani Karla.

    Multa sanatate, fericire, noroc si curaj sa descoperi viata.

    Este foarte frumoasa!

     
    • Adrian

      22/08/2013 at 16:12

      Mulţumesc, Lili! Să sperăm că a lor va fi mult mai frumoasă şi mai palpitantă decât a noastră.

       
  9. dordefemeie

    22/08/2013 at 15:46

    La multi ani Karlutei, a stiut ce a stiut sotia ta ca a vrut musai sa o nasca in zodia leului, mai ales pe 22 august, vorbeste cineva in perfecta cunostinta de cauza 😆 Deci, inca odata La multi ani, si Karlutei, dar si mie 🙂

     
    • Adrian

      22/08/2013 at 16:20

      Încă o Leoaică? Da, unde suntem aici, în savană? Poate ne ajuţi cu nişte sfaturi, ce zici? La mulţi ani, şi ţie Dor! Şi mulţumesc pentru încurajare! 🙂

       
  10. Centurion

    22/08/2013 at 20:03

    LA MULŢI ANI, Karla!

     
    • Adrian

      22/08/2013 at 23:33

      Mulţumim mult, Centurion!

       
  11. file din poveste

    22/08/2013 at 20:13

    La multi ani frumosi si sanatosi!

     
    • Adrian

      22/08/2013 at 23:32

      Mulţumim frumos, Andreea!

       
  12. Alexandra Ali

    24/08/2013 at 19:05

    La multi ani! cu intarziere (am fost plecata la mama si tot asa am tinut si o ini cura de dezintoxicare … nici telefonul nu l-am folosit :P).

    Se pare ca ai ce povesti despre nasterea fiicei tale…. Leoaica ta e tanara domnisoara acuma si se simte din tot ce ai scris tu iubirea, mandria si veselia pe care le simti cand vorbesti despre ea.

    Tot ce va pot ura, tuturor, este sa fiti sanatosi si sa va bucurati de familia voastra. Restul lucrurilor vin ele la timpul lor! Pupici …. Minunat tort.

     
    • Adrian

      25/08/2013 at 13:14

      Mulţumim mult, Alexandra!

       
  13. Mihaela Dămăceanu

    05/09/2013 at 07:02

    Vin şi eu cu întârziere să-i spun acestui copil minunat: “La mulţi ani!”
    Să vă trăiască, să fie fericită şi să vă bucuraţi de ea! Este o leoaică cu aripi!

     
    • Adrian

      05/09/2013 at 13:03

      Mulţumim frumos, Mihaela! E un scaun gol la “Bistra Mărului”, te aşteaptă!

       
 
Follow

Vei primi în Inbox orice nou articol postat pe acest blog.

Alătură-te celorlalţi abonaţi:

%d bloggers like this: