Copilule!
Copilul secundelor,
de ce zbori atât de înalt?
Cerul tău e atât de senin,
paşii mei sunt atât de stingheri!…
Te-aş fura
să-ţi vindec aripile
după zborul tău frânt
dar mi-s mâinile-n cătuşe.
Nimănui nu-i pasă de mine
copilul meu drag,
toţi mi-au învăţat clipele pe de rost
şi m-au adus aici, pe pământ
să mor puţin câte puţin.
Şi s-a scurs din mine cenuşa,
da, nisipul meu s-a preschimbat în cenuşă
şi-am rămas singură,
clepsidră pustiită,
numărând bătăile vremii,
scurgându-mi în piept secundele
una câte una…
P.S. Nu ştiu pentru cine sunt clepsidră:
pentru pustiul altora
sau pentru propriu-mi pustiu?
2 Comments
Copilul secundelot tăcu
Alunecând in clepsidră nisipul
Dar nu lăsă pustiul tău
Să te acopere in zadar
fara sa simti si tu
pustiul tuturor…..
Când simţi pustiul tuturor
Ti-e sufletul pierdut şi în cădere,
Asculţi tăceri cum zbiară-n cor
Şi valuri de nisip te scaldă în durere!