Ne-am întâlnit tardiv în zbor pe-o asimptotă,
Când înspre nori ne azvârleam din umbre,
Când aripi arse se topeau în vise sumbre,
Şi îngeri trişti nu mai cântau pe nicio notă!
Ne-am pregătit răniţi în vals divin căderea,
Când doruri s-au pierdut în gesturi nedorite,
Când sentimente au alunecat pe curbe diferite,
Şi cerul supărat nu ne-a mai prelungit şederea!
Ne-am regăsit străini printre cuvinte goale,
Când suflete nu mai vibrau la axele comune,
Când urme se pierdeau printre mulţimi nebune,
Şi frazele nespuse ni se agăţau de poale!
Singurătatea nu-i o limită surprinsă într-o fire,
E doar un radical neaşteptat extras dintr-o iubire!
Ce trist este în iubire, în toate
când rezultatul este o singurătate.
Speranta schimbării este însă in noi
renunțând la a fi…radicali și punănd o egalitate,
împărțind singurătatea la doi.
ma obsedeaza si ma facineaza ideea de radical din iubire, cred ca rezultatul nu poate fi alttul decat dorul.
Pe mine mă obsedează ideea că radicalul este o formulă instabilă!
Rădăcina pătrată sau radicalul cum i se mai spune uzual, are o frumuseţe aparte! Înmulţită cu ea însăşi, rezultatul va fi o feerie! 🙂
Ei, nu este chiar aşa! Ea înmulţită cu “ea însăşi” mă duce cu gândul la narcisism! 🙂
Nu atunci când te gândeşti la alţii! 🙂
Îmi place mai mult ce este sub radical, decât ce ridici la pătrat! 🙂
Ce trist este în iubire, în toate
când rezultatul este o singurătate.
Speranta schimbării este însă in noi
renunțând la a fi…radicali și punănd o egalitate,
împărțind singurătatea la doi.
Frumos jocul tău de cuvinte! 🙂
În singurătate nu mai există niciun strop de iubire.
Radical dintr-o iubire
Poate fi un vis în doi.
Poate fi şi despãrţire
Dacã vom uita de noi.
Radical dintr-o iubire
e mereu un vis în doi…