RSS
 

Prizonieri de lux

14 Oct

Citit de 25947ori!

Suntem prizonieri. Suntem prizonierii de lux ai unui regim ascuns privirilor noastre. Legile lui, scrise şi nescrise, ne duc vieţile pe cărări întortocheate, neştiute şi nebănuite. Ne încolonează pe toţi, fără excepţie, şi ne trimite în tranşee, să ne luptăm goi, singuri, însoţiţi doar de amintirile ce le purtăm, şi care nu ne ţin de cald decât pentru o scurtă perioadă. Nu contează dacă suntem pregătiţi sau nu, suntem cu toţii cobaii lui, carnea lui de tun. Rareori, şi puţini dintre noi, pentru scurt timp, recurgem la acte de nesupunere. Ne loveşte dur în ceea ce ne doare mai tare şi ne readuce rapid în coloană.

RoImageNu avem nicio şansă, doar ne mai amăgim un pic, sperând să ne mai spălăm, în avans, din umilinţele ce le vom îndura. Ne întoarcem în coloană cu satisfacţia unui prizonier ce a avut curajul să evadeze la un moment dat. Unii nu ne înţeleg, alţii ne invidiază curajul nesăbuit şi asta ne mai ţine o vreme. Cei mai mulţi ne cred nebuni sau nişte bieţi neadaptaţi.

Paşii noştri au apăsări deja ştiute, iar urmele adânci îi ajută pe resemnaţi să respire mai uşor. Poverile ne cresc pe umeri fără oprire. Uşor, uşor, toate ne încovoaie. Ne îmbărbătăm între noi, cu cel din dreapta, cu cel din stânga, din faţă şi din spate, atât, mai departe nu mai vedem, imaginile îşi pierd din contur, restul sunt doar chipuri inutile şi prezenţa lor ne e indiferentă. Nu putem rupe lanţul invizibi ce ne zdrăngăne prin toată fiinţa noastră rănită. Existăm într-un marş sângeriu de fiinţe rănite. Rănite într-un soi de gol ce îi spunem “suflet”. Şi când sufletul se umple de răni ajungem la lacrimi. Şi cu ce ne ajută? Ne dor rănile mai puţin? Ne topesc lanţurile ruginite ce ne ţin captivi?

Câteodată ne încearcă. Ne dă drumul din lanţuri, şi din încolonaţi devenim experimente. Ne vrem actori principali, într-un film croit după scenariul dezgropat prin măruntaiele viselor noastre răzleţe. Tentaţii. Tentaţiile acestui rol, rolul vieţii noastre, în care ne amăgim că suntem propriul stăpân, ne duc pe cărări obscure. Ne afundăm cu fiecare replică scăpată din tragicul monolog. În jurul nostru, figuranţii ne părăsesc pe rând, le spunem figuranţi căci nu acceptăm în jur decât purtători de tavă. După ce se termină vânzoleala figuranţilor, încep să iasă din sală şi spectatorii. Oferim un monolog dezgustător. Până şi replicile nu mai vor să ne iasă şi ne trezim singuri într-un film mut. Rămânem singurii admiratori ai propriei noastre replici mute, mimate, şi nu mai înţelegem nimic. De ce nu ne mai ascultă nimeni?

Ne oprim. Devenim uşor stingheri. Ceva se porneşte în creierul nostru. Un hohot de râs scăpat din scenariu. Nu e al nostru, al nostru e doar un rictus de bufon, un bufon ce-şi face praf propria comedie sinistră. Şi umiliţi luăm toate sălile la rând. În fiecare, câte un singur bufon, cu un mare rictus pe faţă, stă trist pe scenă. Ne recunoaştem, Suntem tot noi, micul experiment.

filmÎn ultima sală sunt cei încolonaţi. Sunt legaţi în cuplu. Dependent cu dependentă. Printre rânduri se simte o dependenţă de lanţuri. Lor li s-a pus o comedie serioasa despre dependenţa de sex, filmul “Thanks for Sharing“. “Tentatii (i)rezistibile” despre a hotărâ ce vrei să fii. Un bufon dat afară din propriul film, cu tot cu rictusul lui. Sau un figurant ce râde cu gura până la urechi, iar lacrimile îi curg vinovate pe rănile făcute de lanţuri.

Drama se trăieşte singur, bucuria se propagă prin lanţuri!!!

 

Articol scris pentru a patra etapă a SuperBlog 2013.

Sursa FOTO: roimage.ro

 

 

5.00 avg. rating (99% score) - 1 vote
 

Tags: , , , , ,

Leave a Reply

 

 
  1. Alma Nahe

    15/10/2013 at 02:33

    Mi se pare un unghi de privire dur. Al unuia care nu mai are nimic de făcut, ori de spus în lumea asta…ori, nu e cazul tău…ci al eroului pe care l-ai zămislit. Dar, chiar și-așa, nu tentațiile sunt periculoase, ci mâna care ți le pregătește. Altminteri, tot un ceva eteric și deloc de răpus, fiindcă e cam dificil să i te opui invizibilului.

     
    • Adrian

      15/10/2013 at 11:23

      Îţi mulţumesc pentru părerea ta, Alma! Câteodată, până şi o privire caldă poate zămisli un personaj controversat, ca să nu îi spunem negativ. De făcut şi de spus… lumea e atât de mare…

       
  2. Radu Thor

    15/10/2013 at 08:16

    Interesantă perspectivă! 🙂
    Mult succes!

     
    • Adrian

      15/10/2013 at 11:10

      Îţi mulţumesc, Radu!

       
  3. Lili

    15/10/2013 at 09:29

    Buna Adi,

    Mi se pare o abordare pesimista. Nu iti vine bine. Iar eu in aceasta saptamana sunt fericita. Am mai multe motive dar nu pot sa le prezint aici.

    Nu sunt de acord cu tine. Nu ma simt prizoniera ( nici macar de lux ). Imi place sa cred ca ne putem decide pasii pe care vrem sa ii facem cu ajutorul celui de sus.

    Desi nu imi place expresia dependent cu dependenta, ci imi place mai mult sa cred ca suntem iubiti, chiar si dupa 10 ani de casnicie, sunt fericita asa.

    Sper ca am inteles bine mesajul si nu am batut campii.

    Succes si astept sa dai de baut cand iti vei lua premiul !!!

     
    • Adrian

      15/10/2013 at 11:17

      Mă bucur tare mult că eşti fericită şi aştept cu nerăbdare noutăţile tale. Se pare că de băut, tu ai de dat. Până la premiu mai e cale lungă, sincer să fiu nu cred că ajung până la final, nu am timpul necesar pentru a putea scrie. Nu poate omul să mai fie şi pesimist? E doar o abordare, şi atât! 🙂

       
  4. Adriana

    15/10/2013 at 15:29

    Ce viziune, Adrian! Cum de te-ai dus în directia asta? Nu mă aşteptam dar mă recunosc oarecum captivată de cuvinte…

     
    • Adrian

      15/10/2013 at 21:11

      Nici eu nu ştiu cum m-am dus. M-am apucat de scris şi rândurile au ieşit cum au vrut, sau vreo porţiune ascunsă din gîndurile mele…

       
  5. psi

    15/10/2013 at 17:06

    mă surprinzi. de fiecare dată te citesc în tăcere (poate că nu ar trebui( și admir efortul tău de superblogger.
    drama se trăiește singur, bucuria se propagă prin lanțuri… nu te pot contrazice.

     
    • Adrian

      15/10/2013 at 21:37

      Gol, Psipsina! Gol! Asta contează acum! Restul sunt nebunii de moment! 🙂
      Îţi mulţumesc pentru tăcerea în care mă citeşti!

       
  6. Catalin

    21/10/2013 at 10:45

    Din cate inteleg eu este viata si societatea in care traim, nimic nu este real si ne inganam viata si ideealurile cu ipocrizia. Rezultat: lipsa de curaj, lipsa de incredere in oameni de langa noi si mai ales in noi insasi, lipsa de onoarea de a trai liber.
    ” Tentaţiile acestui rol, rolul vieţii noastre, în care ne amăgim că suntem propriul stăpân, ne duc pe cărări obscure.” este numai adevar, cuvant cu cuvant.
    Apreciez foarte mult faptul ca reusesti sa exprimi cu adevarat asemenea emotii profunde la care multi nu reusim ajunge, chiar daca simtim.
    Intradevar “prizonieri de lux”
    Bravo

     
    • Adrian

      21/10/2013 at 10:59

      Îţi mulţumesc pentru cuvintele frumoase, Cătălin! De multe ori scăpăm din vedere lucrurile şi emoţiile cu adevărat importante, şi ne pierdem timpul cu lucruri care în final ne fac doar rău!!!

       
 
Follow

Vei primi în Inbox orice nou articol postat pe acest blog.

Alătură-te celorlalţi abonaţi:

%d bloggers like this: