Citit de 60747ori!
Te-ai visat vreodată în postura de vrăjitor? Hai, nu fi timid! Recunoaşte! De căte ori nu ţi-ai dorit ca printr-un singur gest, teatral sau nu, să faci ca totul să o ia razna? Şi apoi cu un zâmbet ştrengar să le îndrepţi. De câte ori fiind furios nu ai vrut să faci ca anumiţi oameni să dispară, sau să-i transformi măcar pentru câteva secunde în animale nevinovate? Nu trebuie să îmi răspunzi. Îţi citesc în ochii şăgalnici, şi îmi este de ajuns! Dacă îţi doreşti toate acestea, un mic vrăjitor îţi pune la dispoziţie ghidul necesar. Nu trebuie decât să-l citeşti! Şi… Doamne, apără-ne de toţi nebunii care vor să ajungă vrăjitori!!!
“Ghid pentru vrăjitori în devenire” de Karla Manea
Voi, copii, credeţi că aveţi ce vă trebuie pentru a deveni vrăjitori? Mai gândiţi-vă! Este mult de muncă dacă vrei să înveţi tainele vrăjitoriei. Eu am fost instruită de un magician bătrân, care în prezent nu se mai ocupă de vrăjitorii, aşa că m-am gândit să fac acest ghid pentru cei talentaţi în ale magiei, dar care nu au un învăţăcel pe măsură.
O să încep cu începutul, aşa că vă voi spune un scurt istoric al magiei. Magia a fost creată acum un million de ani de un băiat pe nume Magicus. Acesta era farmacist şi vrând să facă un medicament pentru tuse, a amestecat ingredientele într-o oală mare: iarba broaştei, levănţică, rădăcină de leuştean şi petale de mac. Dar pentru că era un farmacist cam nepriceput a încurcat petalele de mac cu o floare necunoscută.
Mai târziu a aflat că acea floare era o rămăşiţă a unui meteorit ce a căzut pe pământ acum miliarde de ani. A numit-o meteoflora. Din amestec a răsărit o bilă uriasă de foc, magie pură.
Acest fenomen este numit de vrăjitori biluloză. Odată ce Magicus a atins bila, a devenit vrăjitor. El a creat toate regulile magiei şi a scris Vrăjitopedia, enciclopedia tuturor vrăjilor create până în prezent.
Puterea magică este preluată odată ce vrăjitorul spune o incantaţie şi atinge muritorul obişnuit care se va transforma in vrăjitor. Această tehnică a fost practicată veacuri întregi, iar în prezent există 201 vrăjitori activi, printre care şi eu.
Odată ce ai devenit vrăjitor trebuie să îţi procuri bagheta. Ti-o va da vrăjitorul care te-a instruit. Eu întotdeauna am vrut ca urmaşii mei să primească baghete de calitate, aşa că ultima baghetă pe care am dăruit-o a fost făcută din lemn de cireş şi apă din Gange.
După ce ai facut cunoştinţa cu bagheta trebuie să încerci prima vrajă, numită Levitaţie de ţânc. Va trebui să atingi cu bagheta un obiect şi să spui : Broaşte săltăreţe şi oi pentru muls, fă acest obiect să se mişte ca uns!!!. Nu te descuraja dacă nu îţi iese din prima! Încearcă până reuşeşti! Până şi eu am provocat haos la prima mea vrajă. Îmi amintesc că am atins cu bagheta o piatră şi în loc să se ridice uşor, a aterizat direct în cana cu ceai a profesorului meu.
După ce îţi va ieşi la perfecţie prima vrajă încearcă cât mai multe! Nu o să uit niciodată primul meu amestec vrăjitoresc! Am fiert picioare de broască şi praf de stele, apoi am băut amestecul în speranta că îmi va face părul blond. În loc să se întâmple asta am început să spun opusul faţă de ce gândeam. Imediat după aceea a fost ziua onomastică a profesorului meu. Am vrut să-i spun că tortul este foarte gustos, însă în loc de asta a ieşit : Profesore, tortul ăsta are gust de ouă stricate!
Dragii mei ucenici, veţi observa că în timp veţi progresa, ca mai apoi să vă reuşească toate vrăjile. Dar ţineţi minte! Orice ucenicie se termină cu un examen, al cărui notă de trecere este 8, aşa că pregătiţi-vă cu atenţie! Vraja mea pe care a trebuit să o fac la examen a fost : Iarbă, ouă, apă şi cretă. Vraja este grea, aşa că fi atent! Pene de cioară înşirate pe stradă, Fă ca apă din acest lac să se transforme într-o tornadă! Din fericire am luat nota maximă!
Dragii mei, sper că v-am ajutat! Dacă aveţi vreo întrebare sau nelămurire cu privire la magie, vă invit să-mi faceţi o vizită pe strada Arcului. Aici este o librărie. Întrebaţi-o pe vânzătoare de cartea ,,Povestiri despre animale‘’. Deschideţi volumul şi puneţi mâna pe ultima pagină. Va apărea un micuţ portal în care va trebui să intraţi. Portalul duce direct către casa mea din universul magic. Vă primesc cu mult drag şi vă urez tuturor noroc la vrăjitorie!
Karla Manea – clasa a VI-a
Radu
17/07/2013 at 12:47
Poate o intrece pe J. K. Rowling. ! Succes !
Adrian
17/07/2013 at 12:53
🙂 🙂 , 🙂 !
Dana Lalici
18/07/2013 at 23:50
Tu incerci sa spui ca asta a fost scrisa de o pustoaica de clasa a VI-a????????? Nu pot sa cred…..
Adrian
19/07/2013 at 00:16
Citeşte postul de acum o săptămână “Să fii liber”, scris de fiica mea de 12ani!
Dana Lalici
25/09/2013 at 09:45
Nu incetez sa ma mir de Karla cu fiecare poveste. Nu sunt toate pe gustul meu, am si eu preferintele mele, sper sa nu fiu de condamnat, dar in toate gasesc ii talentul nemaipomenit si la finalul fiecarui articol imi spun: cum poate un copil sa puna pe hartie asa ceva???
Adrian
25/09/2013 at 12:36
Nu pot decât să mă bucur pentru fiecare cuvânt frumos venit de la tine, Dana! Îţi mulţumesc!
andrea
17/11/2013 at 22:00
eu vreau sa devin o vrajitoare si vreau ca cineva sa ma invete si nu stiu in ce judet sau oras stai eu in timisoara.sa revenim daca ma ajuti trimite mesaj pe mailul meu.te rog frumos ajutama.am 13 ani si ma cheama andrea multumesc mult.la revedere
Larisa
14/10/2017 at 13:14
Mie mi se pare prea frumos ca sa fie adevarat. Miar place sa devin vrajitoare.
Adrian
17/10/2017 at 22:20
Multă Baftă!
Raluca
13/12/2013 at 14:00
Citind comentariile am vazut unul care mi-a atras atentia si mi-am dat seama ca ar putea fi chiar un lider vrajitor nu ucenicul vrajitor.
Adrian
13/12/2013 at 21:13
🙂 Un vis mai mult decât frumos!
Cătălin
14/01/2016 at 10:26
Bună
anonim
07/01/2014 at 15:05
Dar cum se numeste strada pe care e libraria ? ca eu nu stiu unde e?
dorin
15/04/2014 at 11:06
exista o cale sa devin vrajitor de unu singur???
Adrian
15/04/2014 at 11:09
Da, să citeşti şi să visezi atât de mult încât să te scufunzi într-o lume ireală şi constzruită după fantezia ta. Acolo vei fi un vrăjitor puternic şi îţi vei satisface toate dorinţele. Sper că ele vor fi pozitive! 🙂
dorin
16/04/2014 at 13:09
dar la el se poate in lumea reala cica
dorin
15/04/2014 at 11:34
dar la el cica a functionat sa fie vrajitor in lumea reala
Adrian
15/04/2014 at 11:43
E adevărat, dar oamenii şi-au pierdut capacitatea de a deveni sau de a observa vrăjitori.
alexandraalexandra
01/06/2014 at 14:29
nu este adevarat pt ca eu am incercat sa fac vraja,si nu a mers.Asa ca este o minciuna
Adrian
01/06/2014 at 14:55
Alexandra, nu crezi suficient in magie de aceea nu ti-a reusit.
Denisa
14/03/2017 at 13:41
Eu vreau sa devin vrajitoare de la 5 ani si acum am 11.Credeam ca este imposibil…pana cand am gasit acest site…am crezut ca este real…am incercat de mai multe ori sa fac tot ce ai scris…nu a mers…dar nu am incetat sa cred!
Adrian
19/03/2017 at 19:38
E minunat că nu îţi pierzi credinţa! Citeşte din ce în ce mai mult şi asta te va ajuta!
Ines-Cristiana Cutaru
26/06/2014 at 16:23
Am citit asta in urma cu cateva minute si la sfarsit am ramas mirata ! De cand am citit prima oara Harry Potter mi-am dat seama ca imi doresc sa fiu vrajitoare ! Te rog , trimite-mi adresa ta pe e-mail ! Am 10 ani , si daca exista o cale sa devii vrajitor singur te rog trimite-mi-o pe e-mail sau daca nu trimite-mi adresa , sau daca vrei sunama pe teleton : xxxxxxxxx . Eu stau in xxxxxxxxxx
Adrian
02/07/2014 at 16:38
Doar tu singură te poţi ajuta! Când vei fi pregătită poate vei reuşi să devii vrăjitoare!
miha_miki01
28/06/2014 at 20:55
am incercat si nu a mers 🙁
Adrian
02/07/2014 at 16:35
Cum am spus şi altă dată, nu ai crezut suficient în tine! Trebuie să mai încerci! 🙂
Alexia Tău
19/07/2014 at 17:10
Cum faci rost de o bagheta?
Adrian
23/07/2014 at 10:26
Când vei fi pregătită bagheta va veni singură la tine!
alexandru
17/08/2014 at 09:06
Daca este o cale sa devii singur magician sa îmi scrieri pe Facebook: Alexandru ………
Adrian
21/08/2014 at 09:52
Există o cale să devii singur magician dar nu mai tu poţi să o descoperi!
alexandra
04/10/2014 at 19:41
mie,miar placea sa fiu o vrajitoare,eu am 10 ani,si de le 8 ani mi-am dorit sa fiu o vrajitoare.Va rog ajutati,cum pot sa de vin o vrajitoare.
Adrian
06/10/2014 at 16:32
Alexandra, în fiecare copil există un mic vrăjitor. Atunci când îţi faci părinţii să zâmbească, când îi faci să se simtă mândri de tine, trăieşti un moment magic. Acela este momentul tău de vrăjitorie, atunci eşti o mica vrăjitoare!!!
Îţi doresc multe, multe momente de genul acesta!
ciudin izabela
16/10/2014 at 16:49
Cum au zis si alti copii incantatia nu a mers si daca vrei sa raspunzi ca nu cred destul nu e adevarat am facut mult efort si vrei sa zici ca bagheta va veni zburand la tine….nu este adevara nu vreu sa te supar dar tot ce scriu e adevarat.Am incercat incantatia aceea de o mie de ori si nu a iesit eu am crezut in magie dar acum nu prea mai cred mersi frumos ti-am mai zis nu vreau sa te jicnesc
anonim
20/02/2015 at 22:49
Eu intotdeauna am dorit sa devin un vrajitor bun.Am vrut inca sa creez o lume in care sa poata sa intre doar oamenii cu inima buna.
Adrian
21/02/2015 at 22:33
Foarte frumos! Dar nu trebuie să îi dăm la o parte pe cei care nu sunt buni, ci trebuie să îi ajutăm să fie buni.
cristina stefanescu
11/03/2015 at 14:48
Cum fac bagheta din lemn de cirs si apa de gange
Bogdan
13/04/2015 at 09:31
Karla bagheta din ce trebuie sa fie facuta???
vasea
16/05/2015 at 10:35
Sunt din Moldova si sunt tare pasionat de magie si vraji ajutama sa imi gasesc si eu o bagheta. Imi doresc foarte mult sa devin un vrajitor.
Maria
09/07/2015 at 22:15
Ai vrea sa imi spui si mie te rog frumos, niste vraji?
Adrian
10/07/2015 at 06:50
Maria, știi foarte bine că vrăjile nu se spun așa pur și simplu, ele doar se fac! Darul se transmite doar în anumite condiții! 🙂
cristina stefanescu
10/07/2015 at 07:20
De unde pot cumpăra toate materialele pt. baghetă magică?
Spunemi te rog!
Adrian
10/07/2015 at 14:01
Niciun vrăjitor nu îţi va spune cum se construieşte o baghetă magică. Doar tu singură vei descoperi atunci când vei fi pregătită. Şi asta nu se va întâmpla mai înainte de a şti să vorbeşti şi să scrii foarte bine în limba română!
Boc Alexandra
05/09/2015 at 16:14
Dar tot nu inteleg.De la 9 ani am inceput sa cred.
Cum as putea sa am o bagheta?
Alexandra
09/09/2015 at 10:29
Hey Adrian eu imi doresc super mult sa devin vrajitoare acolo scrie ca sa ai o bagheta trebuie sa te pregatesti dar cum faci asta?
Roxy
21/09/2015 at 22:48
De unde facem rost de o bagheta ?
Roxy
21/09/2015 at 22:52
De unde facem rost de o bagheta?
Doar nu apare din senin mergand pe strada.
miha321
14/10/2015 at 10:59
nu stiu ce mi se intampla? odata am pus telefonul pe mobila , eu mam pus in pat si cand sa ma acopar mia aparut telefonul. nu stiu cum am facuto
Adrian
14/10/2015 at 21:41
Ești sigură că nu e vorba de alt telefon? 🙂
Ana
31/10/2015 at 23:37
Vreau sa devin si eu o vrajitoare daca este adevarat .Dar cartea asta se gaseste si in alte limbi?
Adrian
06/11/2015 at 15:28
Vrăjitorii vorbesc o singură limbă!
gabi
17/11/2015 at 10:11
Stai
Exista vrăjitorii!!!???
gabi
17/11/2015 at 10:14
As dori sa fiu și eu unul
Sorin
28/11/2015 at 10:03
Hey,Adriana eu am incercat sa-mi fac o bagheta dar nu am reusit ci am facut vrajile cu un crion merge?:) mie imi place de la 4-5 ani magia cand m-a dus mama la un spectacol de magie la 4-5 ani nu vroiam sa stau nu imi palcea dar dupa ce am vazut a inceput sa-mi placa si de atunci incerc sa stapanesc magia dar nu resuesc am facut vraja aia cu creionul in care sa zboare un lucru/obiect am incercat de vro 50000 de ori si nu a mers si cred faorte mult in magie dar nu reusesc niciodata aDRIANA TE ROG EU FOARTE FRUMOS am facebook si ma cheama Sorin Grigore Valentin si am o poza cu un joc metin cu o sabie si sus scrie gm iti mai spun odata te rog da-mi cerere si spune-mi nu reusesc deloc:(
edwardo
18/12/2015 at 17:10
Stai putin asa…..
Tu Adrian spui ca VRAJITORI exista dar m.ai spui si ca trebuie sa te antrenezi foarte mult pentru a deveni un vrajitor, dar CUM???
Spune-mi pe acest email si eu iti voi spune daca esti un bun “sfatuitor de vrajitori in devenire”
PS: Știu pe cineva care a facut chestii de-astea din aproprierea mea dar a fost cu mult timp in urma sa ma nasc eu si am cateva lucruri sa ti le spun asa ca trimite-mu email sa vorbim m-ai multe
andu
10/01/2016 at 13:25
Dar cu fac bagheta??
andu
10/01/2016 at 13:29
Adrian am cires dar cum imi fac bacheta ajutor!! si ce osa trebeasca sa fac am citit tot spune-mi pe email asta
andu
10/01/2016 at 13:30
Adrian eu te rog foarte mult dami cerere pe fackebook Andrei Saga Jrr si ajuta-ma plss
Alex alexandra
05/01/2016 at 08:09
Băi, Andrian,cine ești tu ,mă să ne zici nouă că nu credem în noi destul. Ce spune aici , e o mare minciună bă,acum un milion de ani nici nu se număra timpul,der există un farmacist?? Păi și farmacia?!! Ai du-tr drecu !! Cu toți vrem să devenim vrăjitori ,iar chestia asta NU ne învață cum !! Minciuni peste minciuni!!
Tractaribucuresti
17/04/2016 at 12:47
Un articol scris intr-o maniera placuta din care avem ce invata. Succes in continuare 🙂
Adrian
20/04/2016 at 23:05
Transmit urările mai departe. Iese de o tractare gratis?
Giani Antonio
30/04/2016 at 19:12
Am 16 ani si am crezut de mic in vraji si inca cred,Imi doresc sa devin un vrajitor dar nu stiu cum.Ma poti ajuta Adrian????Am Facebook,daca doresti sa ma ajuti cauta Giani Antonio,sunt din U…..
alin
25/06/2016 at 20:08
Buna cine ma poate ajuta si pe mine sa aflu niste vraji de dragoste usoare ??
Adresa mea de mail este soylokovidame1718@gmail.com
Adrian
25/06/2016 at 23:42
Eu nu cunosc decât vrăji pentru dragoste grea, din aceea cu năbădăi! Poate cineva să dea o mână de ajutor? 🙂
adriana
14/07/2016 at 19:04
Ma scuzati ca ca va intreb dar tot nu inteleg CE sa fac cum sa primesc bagheta SI CE sa fac ca sa Devin vrajitoare
Adrian
17/08/2016 at 22:18
Atunci când vei fi pregătită pentru aces pas, vei şti cu siguranţă ce trebuie să faci!
Denisa
29/08/2016 at 20:55
Karla, cum pot sa ajung in lumea vrasilor la tine?Ca vreau sa ma instruiesti si sa fiu ucenica ta!
Andreea
03/10/2016 at 08:46
Buna eu am 10 ani și vreau să am o bagheta magica toată viața mea eu spuneam există vrăjitoare bune nu am primit răspuns așa vrea o bagheta magica așa mie dorința Mulțumesc! Pentru că m-ați ascultat mă numesc Andreea 💬 va rog daca puteți să-mi trimiți un mesaj dacă voi primi o bagheta magica Mulțumesc!!!
Anonim
19/10/2016 at 18:20
Am sa vin!
Adrian
20/10/2016 at 16:38
Unde?
Melinda
29/10/2016 at 08:32
Si eu sint clasa a VI dar nu stiu daca este adevarat tot ce a spus ea …
Adrian
31/10/2016 at 18:10
E important să crezi astfel nu ți se va dezvălui nimic din această lume magică!
Melinda kovacs
29/10/2016 at 08:37
Hai sa zicem cai adevaratv. Dar doresc o dovada sa vem
… Sau macar sa ne sune si sa ne spuna . sau sa ne intalnim undeva cu ea …
Adrian
31/10/2016 at 18:09
Cum spuneam, te vei întâlni cu ea și cu această lume numai atunci când vei fi pregătita!
Melinda kovacs
29/10/2016 at 08:41
Buna . cum pot sa ajung in lumea in care traiesti tu ?
Adrian
31/10/2016 at 18:08
Bună, poți ajunge într-o astfel de lume doar atunci când vei fi pregătită! Și nu te poți pregăti decât învățând și citind foarte mult!
.
14/11/2016 at 19:37
Apreciez mult cum incerci să le dai speranțe acestor copii, pentru o secunda m-ai pacalit și pe mine. Sunt potterhead, am 14 ani, si a fost usor sa cred cat de putin in ce ai zis, care apropo, nu prea are logica, si mi-am facut speranțe. Insa, pe langa asta, te rog sa nu mai arunci cu minciuni, caci unii o iau in serios și se pot răni.
anonim fals
18/01/2017 at 10:33
Ce minciuna, cum sa iti faci bagheta daca nici nu stii sa faci o vraja, cum sa devii vrajitor daca trebuie sa te invete alt vrajitor,CARE ESTE INTR-O ALTA LUME SI POTI AJUNGE ACOLO DOAR DACA ESTI VRAJITOR!!!???
Adrian
27/01/2017 at 00:05
Nu oricine poate ajunge vrăjitor! 🙂
Izabela Catalina
01/05/2017 at 19:04
In concluzie, exista vrăjitori(cu baghete si etc) in viata reala?
Daca te concentrezi destul de mult si daca crezi in vrajitorie,magie poti deveni vrajitor in viata reala ?
Adrian
01/05/2017 at 22:09
Fiecare acțiune a noastră dusă cu gânduri bune, și făcută să aducă un pic de bucurie celor din jur, e încărcată de magie. Bucurie rimează cu magie! 🙂
Lavinia
29/07/2017 at 14:46
Te rog Adrian nu imi da sperante false
Lavinia
29/07/2017 at 14:49
As vrea sa cred in tot ce spune Karla dar mi-e greu
ioanafd
27/11/2017 at 21:09
Iubesc copiii cu imaginatie!
Adrian
29/11/2017 at 22:58
Mulțumesc frumos de vizită. 🙂
Alex
14/01/2018 at 19:21
stai… de unde sa fac eu rost de un profesor??? ce drq, chiar vreau sa fiu vrajitor, dar nu stiu dak am ajuns pe site-ul care trebuie…
Alex
14/01/2018 at 19:25
si de unde sa fac rost de o bagheta???
Alex
14/01/2018 at 19:28
te rog nu-mi spune ca acest site a fost doar o farsa sau o nascocire de tine, de altfel de unde stii toate acestea? nu ma intelege gresit, nu sunt un psihopat care e gata sa distruga lumea cu toate chestiile astea, ci un simplu pustan rocker de 13 ani care canta la chitara. te rog informeaza-ma!
Adrian
15/01/2018 at 21:25
Profesorul este plecat la un curs special la Școala de Vrăjitori, se întoarce la vară și mai vorbim cu el atunci!
Alex
16/01/2018 at 11:22
faza e ca nu ar fii bine ca parintii mei sa afle ca fac chestii din-astea. oricum, bagheta el mi-o va da?
Alex
16/01/2018 at 11:25
si ce se va intampla daca aflu ca acest sie este doar o farsa sau ceva de genul? nu vreau sa imi pierd timpul degeaba…
Alex
16/01/2018 at 11:26
ok, va trimit un mesaj pe acest blog la vara, si vedem dupa aceea. o zi buna!
Violeet
09/02/2018 at 21:19
NU ESTE PREA FRUMOS DIN PARTEA TA ADRIAN 😂 TE JOCI CU MINTEA UNOR COPII CARE PUN SUFLET LA MINCIUNILE TALE. NU AI PIC DE SUFLET MAI BINE SPUNE-LE SA CREADA IN DUMNEZEU NU IN MAGIE
Adrian
09/02/2018 at 21:37
Relația cu Dumnezeu e una speciala și intima. În primul rand trebuie sa creada în ei, și sa se respecte. Iar asta se învață în familie.
Denisa
13/04/2018 at 14:13
Bună