Skip to content

Caietul cu poezii 17 – Singurătate

Poezia “Singurătate” 

 

Singurătate


 

Deschid ochii şi privesc…
dar ochii mi se izbesc
de o ceaţă,
o ceaţă deasă ce mă sufocă.
Întind mâinile şi pipăi…
în jurul meu doar
nefiinţă,
şi frigul banal,
şi dezolant
ca pustiul ce-mi atacă sufletul.

 

Time

 

 

 

 

 

 

 

Foto

 

Articole asemănătoare:


8 thoughts on “Caietul cu poezii 17 – Singurătate”

  1. Cu ochii larg deschişi
    Şi simţuri adormite
    Citesc cuvinte pustiite de dor
    Şi nu ştiu cum
    Dar nu-ţi simt pustiul din suflet in ele
    Ce bine!
    Sunt…doar ceată. Sau nu?

    1. Ori ceaţă, ori pustiu, ori nefiinţă,
      Crezi că mai pot să-mi decodific stările normal?
      Mă-npiedic de ce văd, o fi ceva dorinţă?
      Mă simt o goeletă ce nu-şi găseşte mal!

  2. Un om care poate spune in cateva cuvinte ceea ce altii nu reusesc in postari kilometrice, nu poate avea sufletul atacat de pustiu. Imi place mult poza!

  3. Închide ochii la loc ,
    încearcă acum să privesti doar în tine
    nu-i așa că acum ți-e mai bine?
    Știu.Te-am citit
    și am vazut de unde-și trage seva
    rădăcina luminii.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Translate »
%d bloggers like this: