Citit de 6931ori!
Poezia “Singurătate”
Singurătate
Deschid ochii şi privesc…
dar ochii mi se izbesc
de o ceaţă,
o ceaţă deasă ce mă sufocă.
Întind mâinile şi pipăi…
în jurul meu doar
nefiinţă,
şi frigul banal,
şi dezolant
ca pustiul ce-mi atacă sufletul.
Articole asemănătoare:
-
Caietul cu poezii 16 – Strămutare
-
Caietul cu poezii 15 – Vină
-
Caietul cu poezii 14 – Condamnare
-
Caietul cu poezii 13 – Romanţa iubitei de departe
-
Caietul cu poezii 12 – Iubirea are nume
Adriana
16/08/2013 at 11:28
Cu ochii larg deschişi
Şi simţuri adormite
Citesc cuvinte pustiite de dor
Şi nu ştiu cum
Dar nu-ţi simt pustiul din suflet in ele
Ce bine!
Sunt…doar ceată. Sau nu?
Adrian
16/08/2013 at 16:05
Ori ceaţă, ori pustiu, ori nefiinţă,
Crezi că mai pot să-mi decodific stările normal?
Mă-npiedic de ce văd, o fi ceva dorinţă?
Mă simt o goeletă ce nu-şi găseşte mal!
dordefemeie
16/08/2013 at 16:23
Superba imaginea, perfect asortata poeziei si sufletului tau indragostit de inaltimi…
Ruxandra
17/08/2013 at 11:41
Uneori singuratatea doare.
Adrian
17/08/2013 at 22:00
Doare cu voluptate!
Vienela
18/08/2013 at 08:21
Un om care poate spune in cateva cuvinte ceea ce altii nu reusesc in postari kilometrice, nu poate avea sufletul atacat de pustiu. Imi place mult poza!
maya
21/08/2013 at 17:08
Închide ochii la loc ,
încearcă acum să privesti doar în tine
nu-i așa că acum ți-e mai bine?
Știu.Te-am citit
și am vazut de unde-și trage seva
rădăcina luminii.