Caietul cu poezii – “Armistiţiu”
Armistiţiu
În dreptul ferestrei
sufletului meu
a izbucnit un război…
forţe ostile mi-au cotropit
Primăvara, mărşăluind
frunză cu frunză,
strivind sub tăceri
fiecare verde crud întâlnit,
smulgând petale de dor
şi incendiindu-le
pe pervazul gândurilor mele.
Mi-am deschis fereastra
şi am cules de pe pervaz
o floare muribundă,
am dus-o la buze
să-mi simtă cuvintele,
să respire odată cu mine,
să îi gust din rana căderii,
apoi am ascuns-o în căuşul inimii,
între două bătăi,
între două gesturi
ce m-au făcut părtaş la război.
E Primăvară şi…
în mine s-a semnat un armistiţiu!
Articole asemănătoare:
-
Caietul cu poezii 67 – Plouă
-
Caietul cu poezii 66 – Menuet
-
Caietul cu poezii 65 – Autoportret în iarnă
-
Caietul cu poezii 64 – Sera
-
Caietul cu poezii 63 – O ultimă… frunză
7 Comments
Tare frumos! Mai ales armistițiul
Îți mulțumesc frumos, M.C.! Crezi că e bun un armistițiu?
Da, e. Uneori avem nevoie de el
Intotdeauna un armistitiu iti da un ragaz!
O zi frumoasa, fara razboaie!
…
Ai dreptate, Suzana. Dar un teatru de război permanent te face să nu prea mai simți armistițiile, doar cât o gură de oxigen, doar atât!
O sută de zile de armistițiu și una doar de război… cu arme din flori!
Da, Petru, un Waterloo plin de petale!