Caietul cu poezii – “Menuet”

Menuet


 

Gânduri exilate… cuvinte otrăvite,
Pași asasinați în șanțuri, între două note,
Gesturi refuzate… în mine răstignite,
Pe retină se scufund dorințele ca niște flote!

 

Trupuri hărțuite… vini ce nu mai vor să plece,
Doruri ce se scurg și se dizolvă-n desuet,
Suflete mistuite… a căror flacără nu trece,
Respirații ce se-mpiedică în propriul menuet!

 

Așteptări ratate… zâmbete ce par confuze,
Inimi prizoniere în același ticăit căzut,
Verbe nerostite… cu accentul pus pe buze,
Pe pereți dansează umbra unui soare nevăzut!

 

Umbra

 

Foto

 

Articole asemănătoare:

 

 


4 Comments

  1. Poteci de dor Reply

    Mi se face ruşine cu “poeziile” mele citind asta 😳

    • 🙂 Vezi că ai rămas cu gura căscată… îți fac un gest discret! Mă bucură venirea ta aici, pe blogul meu. Era nevoie de un Optimist, mai crește și procentul de gen (masculin) (să nu zic sex că nu mai dă bine!)! Sunt sufocat de comentarii de culoare roz! 🙂 Să ne citim sănătoși!

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Translate »