Poezia “Strămutare”
Poezia “Un vis” a Kărluţei a obţinut Locul II (Premiul Mircea Sântimbreanu) la Festivalul de Literatură pentru copii şi tineret Cezar Petrescu, Ediţia a II-a 2013. Vă invit să citiţi poezia “Un vis” scrisă de Karla Manea.
Am aflat cu câţiva ani în urmă despre acest loc de o frumuseţe extraordinară. Mi-am propus să îl vizitez cât mai curând posibil. Timpul a trecut, şi uitarea s-a aşternut peste dorinţa mea. Acum câteva săptămâni am redescoperit acest loc încărcat de timp şi m-am hotărât să nu las vara să treacă până nu îl vizitez. Dăruit cu măreţia şi singurătatea unui cuib de vulturi, cu liniştea stâncilor ce îl înconjoară, cu rugăciunea monahilor, şi cu umbre ale unor mari personalităţi ale istoriei noastre, acest schit a fost supranumit “Meteora” României.
Poate că un început de săptămâna cu o floare în gând şi cu o poezie în suflet ne face să fim mai buni, mai calzi, mai înţelepţi!!!
Poezia “Vină”
În urma micului meu articol scris acum două zile “Oroare fără cuvinte!”, în care postam şi o poză a torţionarului Alexandru Vişinescu, am fost sunat de prietena noastră de familie, Liliana. Mi-a spus că a vrut să comenteze articolul meu, dar emoţia şi amintirile au făcut-o să aştearnă pe hârtie mai mult decât un simplu comentariu. Liliana face parte dintr-o familie care a cunoscut pe viu drama deţinuţilor politici. Cu acordul ei, voi publica acest articol, şi vă invit să citiţi doar o mică fărâmă din nedreptăţile prin care au fost obligate să treacă multe familii.
Am intrat în Anul Sabatic! Nu zâmbiţi ironic! Chiar am intrat! Până acum nu eram pregătit pentru o astfel de experienţă. Nici acum nu ştiu dacă sunt. Eu, unul nu, dar e ceva în mine care pretinde că da, care face din ce în ce mai multă gălăgie. Mi-am pregătit rucsacul cu strictul necesar, m-am blindat de hărţi, fără telefon, fără tabletă, de laptop nici nu mai vorbesc, fără remuşcări, fără aşteptări, doar dorinţe cât cuprinde. Mi-am trimis fetele la culcare, le-am dat câte un sărut părintesc pe frunte, le-am mai mângâiat odată obrazul lor dulce… Şi-am plecat!
Exista o temă folosită în Blogosferă, accesată, postată şi comentată în fiecare miercure din săptămână. Această temă se numeşte “Miercurea fără cuvinte”. În fiecare miercuri, un grup de bloggeri postează fotografii interesante, şi apoi se comentează. Ei bine, începând de azi voi posta şi eu fotografii, fără o regulă în acest moment, una sau mai multe despre un personaj odios din societatea românească. Capul de afiş, şi singurul pentru acest moment, este această odioasă unealtă a unui regim infect, a unei experienţe pe care am acceptat-o cu toţii, şi de care trebuie să ne fie ruşine încă trei generaţii de acum încolo, unealtă numită Alexandru Vişinescu. Un vaşnic şi eficient torţionar.
Ce este un torţionar? Conform dexonline un torţionar este o persoană care tortura, care schingiuia în închisorile comuniste. Vă dau câteva nume închise, batjocorite, schinguite, doar pentru vina de a nu fi de acord cu regimul: Constantin Noica, Dinu Pillat, Alexandru Paleologu, Nicolae Steinhardt, Vladimir Streinu şi alţii. Priviţi cu atenţie această poză, e foarte posibil să vă fi întâlnit cu el pe stradă, şi să vă fi salutat şi zâmbit!
Sursa FOTO
Poate că un început de săptămâna cu o floare în gând şi cu o poezie în suflet ne face să fim mai buni, mai calzi, mai înţelepţi!!!
M-am trezit. Un zâmbet somnoros, liniştit şi cald îmi inundă faţa. Trag adânc aer în piept. Ochii se măresc uşor, apoi se închid liniştiţi şi se deschid mulţumiţi de senzaţia resimţită. Întind braţele şi le mişc pe cearceaful moale, e o mişcare a aripi de înger. Plutesc. Soarele îmi inundă camera şi îmi mângâie faţa şi aşa luminoasă. Mă întorc pe o parte şi îmi pun mâna dreapta sub bărbie. Privirea ţinteşte fereastra şi se diluează lung în neant. Crengile copacilor se mişcă lent, ca un legănat divin, e ca un vals dansat în cer, într-un ritm chiar mai lent şi sprijinit de nori.
Recomandările mele pentru acest week-end în “Recomandările săptămânii“:
-
Dana Licuriciul cu articolul “1 copil 1 an 1 vis” – despre dorinţa de a fi părinte, despre momentul când ţi se cuibăreşte în suflet şi în minte acest vis: “De vreun an tic tacul e cel mai puternic zgomot pe care il aud in urechi. E cel mai dulce vis care imi umple noptile. Imi doresc un copil, mai ales cand il vad pe Mr SF cum se uita cu ochii plini de lumina la nepoteii nostri si ar fi in stare sa renunte la mancare si la somn numai ca sa le stea in preajma.”
-
Sonia cu articolul “Re(nume)” – despre nume şi renume: “Astăzi mi-am sunat mama. Nimic neobișnuit. Poate doar întrebarea pe care i-am pus-o și la care vroiam neapărat un răspuns. Cum mi-a ales numele? De ce nu am întrebat până acum, nu știu (sau poate că am întrebat și am uitat ce mi-a spus?). Ce m-a apucat tocmai acum să am asemenea neliniști?”
-
SuperBlogul lui Mihnea cu articolul “Dar din suflet” – despre o aniversare, şi despre un gest frumos ce a provocat întâi uimire, apoi zâmbete: “Îmi umplu braţele cu frumoasele mele buchete şi bat la câteva uşi din jur, dăruindu-le câte unul. Aveam mai multe decât vecini pe-acasă, şi de aceea trec mai departe. Ies frumos pe stradă şi ofer un buchet, fiecărei doamne ce se nimerea să treacă pe-acolo.”
-
Denisa Aricescu cu poezia “Sunetul din mine” – despre starea aceea specială…:
“Azi, tot ce simt e diferit,
de la emoţii la chemare…
O melodie-a rupt tăcerea
şi m-a împins către visare…”
-
Psipsina cu articolul “când plouă la cannes” – despre trecut şi falsele iluzii: “câteva secunde liniştea deveni şi mai grea. apoi o văzu. în spatele lui, cu machiajul prelins pe obraz ca un clovn plouat, cu părul pe jumătate desprins din coc, adele îl privea cu ochi de ceară. mirosea a prea mult alcool, a bărbat străin, a trecut şi a false iluzii.”
Sursa Foto
Apropos, vouă nu vă lipseşte Irealia?
Până săptămâna viitoare vă doresc un week-end minunat!!!
Martie 1997. Curtea Supremă de Justiţie admite recursul în anulare al Procurorului General împotriva unor sentinţe date în martie şi aprilie 1960. Era vorba de o reparaţie morală adusă, după 37 de ani, celor 11 inculpaţi în dosarul intelectualilor, cei catalogaţi de puterea comunistă a vremii ca fiind “lotul Noica-Pillat“. Printre cei 11 intelectuali, şi duşmani ai proletariatului comunist, condamnaţi la ani grei de închisoare, se numărau: Constantin Noica, Dinu Pillat, Alexandru Paleologu, Nicolae Steinhardt, Vladimir Streinu, Păstorel Teodoreanu (fratele lui Ionel Teodorenu). Unul din capetele de acuzare în acel celebru proces era manuscrisul lui Dinu Pillat, reprezentând romanul “Aşteptând ceasul de apoi”.
Poezia “Condamnare”
Prezentul. Ce este prezentul? Este o clipă pierdută cândva şi regăsită într-un ocean de incertitudine. Este destin uneori furişat discret înspre noi, alteori venind brutal şi răsturnând aşteptări. Este născător de speranţe târzii sau gropar de virtuţi nedescoperite. Este povară pentru momente încremenite în tăceri fără rost. Este o cărare efemeră între nevoi şi dorinţe, ce se topeşte grotesc şi lasă un gol interzis. Prezentul poate fi şi un vers abstract într-o poezie cântată pe voci de descântec. Vă invit să citiţi poezia “Prezent” scrisă de Karla Manea.
Vineri seara primesc un telefon de la Vali: “Mergi la munte? Hai să le ducem pe astea mici la o cabană în Bucegi!“. Cum aud vorbindu-se de munte, imediat în creieraşul meu sinapsele încep să se încingă, şi se declanşează tot felul de reacţii chimice. Sunt reacţii chimice aidoma celor declanşate la auzul sau vederea cuiva drag. Mi-e drag muntele şi mă atrage “fără putinţă de scăpare”. “Sigur că mergem!“. Astfel, sâmbătă am dat o fugă pe la munte, aşa de încălzire. O tură scurtă, scurtă, de o zi. O plimbare relaxantă, de la Gura Diham până la Poiana Izvoarelor.
Poate că un început de săptămâna cu o floare în gând şi cu o poezie în suflet ne face să fim mai buni, mai calzi, mai înţelepţi!!!
Recomandările mele pentru acest week-end în “Recomandările săptămânii“:
-
Dor de femeie cu articolul “Sufletul poate sa nu doară” – despre întrebări retorice, despre perioade de timp şi perspective diferite: “Citesc articolele din vremea aceea şi nu mă mai recunosc în ele. Şi a trecut doar un an. Pe blog scriu mai rar, trebuie să mă mobilizez ca să fac asta, nu mai vine de la sine, nu mai scriu mental poezii mergând pe stradă, scrisul presupune acum efort, pe când atunci însemna bucurie..“
-
Gmxul (Mihaela) cu articolul “Oamenii nu mai știu de glumă?” – despre glume şi despre cititori fără simţul umorului: “Acum să fim serioși. Nimeni până acum nu a mai spus sau nu a citit vreun banc despre evrei? Sau despre blonde și homosexuali? Sau despre ardeleni, moldoveni și olteni? E plin internetul de asemenea glume și nimeni nu a murit din asta.”
-
Spanac cu articolul “Povestea cutremurătoare de viață a lui… Alin Ropan” – o poveste tristă, scrisă şi trăită de personajul principal, Alin Ropan: “Nimeni nu stie de ce nu putem sa alegem locul si familia in care ne vom naste, probabil pentru ca noi oamenii suntem doar niste fiinte ale hazardului, niste mici puncte ratacite in Universul acesta mare.. “
-
Vienela cu articolul “Am fost fiinţă magică” – articolul începe cu o incantaţie, şi se termină cu o mărturisire: “Veniţi voi, spirite neobosite ale nopţii, veniţi de îmi mângâiaţi pleoapele obosite! Veniţi de îmi alinaţi sufletul rănit! Veniţi de îmi aduceţi pacea adormitoare! strigam în gând, în miez de noapte, cu tristeţi sfâşietoare şi doruri parcă nepieritoare.”
-
Jurnalul unei Eve cu articolul “Scrisoarea unei mame blonde” – cu umor despre o mamă blondă, o scrisoare blondă, o familie blondă: “Vremea pe aici nu e foarte rea. Săptămâna trecută n-a plouat decât de două ori. Prima dată, ploaia a ținut 3 zile, a doua oară 4 zile. A propos de vesta pe care o voiai, unchiul Petre mi-a spus că dacă o trimitem cu nasturi, cum sunt ei grei, o să coste mai mult; atunci am tăiat nasturii și i-am pus în buzunar.”
-
Daniela Pătraşcu cu articolul “Zidit în al meu nume” – despre dor şi aşteptare în versuri: “Nici numai ştiu când ai plecat în lume,
Nici numai ştiu, de fapt, dac-ai plecat
Sau ai rămas zidit în al meu nume,
Un curcubeu de dor catifelat.”
Era să uit! De pe frontul cartezian Laliciul Licuriciul ne anunţă că a început o viaţă nouă. Licuriciule, încă odată mult noroc în noua viaţă!!!
Până săptămâna viitoare vă doresc un week-end minunat!!!
Poezia “Romanţa iubitei de departe”
… continuarea textului “La Brutărie“:
În acest moment al gândurilor sale, Mitică se opri brusc, angoasa sa existenţială părea că s-a mai estompat. Dintr-un soi de pudoare, de ţăran veşnic, se ferea să îşi ducă gândurile mai departe, să intre ca miliţia în viaţa celor doi oameni, Piţi şi Viţa. Sau poate că vuietul mulţimii de pe stradă l-a deranjat. Un vuiet ce creştea constant şi iremediabil, apropiindu-se de sediul lui atât de drag. Se ridică de la birou şi se duse şontâc până la geam, îl crăpă un pic şi se concentră să înţeleagă ce strigă mulţimea. La br…..rie… La brumărie… La Brutărieeeeeeeeee… În sfârşit înţelesese mesajul. Ochii i se umflară instant, ca la broscoi, şi înainte de a reuşi să îl strige pe Vălică, căzu jos leşinat. Din buzunarul de la haină îi ieşea un colţişor de la un costum de baie, marca Bella Bianco. Nu rezistase ispitei, şi îl furase prin gânduri din geanta Viţei, atunci când rememora povestea lor de iubire, a lui Piţi cel Frumos şi a Viţăi cea Onduloasă. Cum a reuşit? Ceva paranormalo-transcedental, nici eu nu am înţeles prea bine.
Te-ai visat vreodată în postura de vrăjitor? Hai, nu fi timid! Recunoaşte! De căte ori nu ţi-ai dorit ca printr-un singur gest, teatral sau nu, să faci ca totul să o ia razna? Şi apoi cu un zâmbet ştrengar să le îndrepţi. De câte ori fiind furios nu ai vrut să faci ca anumiţi oameni să dispară, sau să-i transformi măcar pentru câteva secunde în animale nevinovate? Nu trebuie să îmi răspunzi. Îţi citesc în ochii şăgalnici, şi îmi este de ajuns! Dacă îţi doreşti toate acestea, un mic vrăjitor îţi pune la dispoziţie ghidul necesar. Nu trebuie decât să-l citeşti! Şi… Doamne, apără-ne de toţi nebunii care vor să ajungă vrăjitori!!!
