RSS
 

Sărutul care arde

13 Sep

Citit de 4895ori!

Paşi merg grăbiţi prin forfota locului. Sunt unii lângă alţii. Se privesc pe furiş în timp ce înaintează tăcuţi. Sunt paşii lui, sunt paşii ei. Se conduc reciproc spre un punct de plecare. El are drumul lui, ea are drumul ei. Nu e un fel de despărţire. Au o lume doar a lor, şi o duc acum, împreună, pe umeri, în gând. Apoi lumea se divide, o parte merge cu el, o parte rămâne la ea. Şi fiecare ia cu el o bucăţică din celălalt. Se privesc rar, dar atunci când o fac, cu coada ochiului, se prind într-un joc zâmbit şi încărcat de regrete. Vor să simtă totul dintr-o dată. Şi timpul nu este al lor. Timpul este prea scurt şi nu acordă dispense.

plecareSunt gesturi încremenite în dor. Sunt gesturi ce nu şi-au aflat alinarea, şi se închipuie pe sub priviri aruncate, furişe şi temătoare. Atingeri căutate în gând se încurajează eroic, şi paşii curg apăsaţi. Oare ce gândeşte ea? Oare ce gândeşte el? Sunt întrebări ce se ciocnesc în eter, şi scormonesc răspunsuri. Întinde un braţ spre ea, e ca un joc de copii ce caută o atingere izbăvitoare. Şi ea vine, atingerea, vine ca din întâmplare, şi răspunde încărcată, la joc. Şi el surâde încântat şi mulţumit, în gând. Şi jocul se reia, mâna se îndreaptă spre ea, şi îi barează paşii, ca şi cum i-ar spune că nu poate trece decât prin el. Prin fiinţa lui, prin celulele lui, printre întrebările lui. Şi ea înlătură bariera cu o atingere ce smulge un nou zâmbet, ce aţâţă vâlvătaia. Paşii continuă să îi poarte spre acel punct, un punct al micilor descătuşări.

Kurtmann

Se opresc. Se privesc. E prima dată când, după paşi infiniţi şi respiraţii adânci, sunt faţă în faţă. El privind la ea. Ea privind la el. E prima dată când universul se dă la o parte, şi rămân doar ei, unul cu celălalt, ca într-un duel, un duel al privirilor. Acum se privesc direct, fără priviri furişe, privire pierdută în privire, şi un singur gând aruncat între ei precum un curcubeu după o ploaie aşteptată. Dansul retinelor nerăbdătoare îi fixează ochi în ochi. Într-o pornire explozivă, braţele ei se încolăcesc de gâtul lui, apoi se retrag în carapace, parcă speriate de gestul lor. El reacţionează surprins, şi simte mai degrabă retragerea speriată. Sunt miliarde de senzaţii, sunt ezitări comprimate într-o clipă de dor.

Degetele lui se opresc uimite pe obrazul ei. E o îndrăzneală aşteptată parcă de ani lumină. Atinge cu un gest fragil pielea ei, de parcă s-ar juca cu degetele printre stelele Căii Lactee. E o mişcare ce se vrea veşnică, ca fluxul şi refluxul cu plaja mult căutată. Ea prinde mâna lui şi o strânge  într-un gest tremurat. Se simte emoţia zburdând în jur. Gestul lui nu se vrea singular într-o mare de dorinţe, şi face loc pentru altele timid şoptite. El face un pas în faţă şi intră ameţit în gesturile ei. Gura lui caută gura ei. Şi se întâmpină avide între gesturi.  Buze flămânde, gata să explodeze, se caută uşor, într-un gest lin, parcă valsând. Se găsesc calde, şi nerăbdătoare de atâta dorinţă. Se cuprind o dată, de două ori, de trei ori, de patru ori, poate de cinci, sau poate nu, momentul e prea intens pentru a şti exact. La fel de line, în ciuda impulsurilor îngheţate atâta timp, cu aceleaşi atingeri valsate.

Timpul e prea scurt şi ţipă a plecare. O ultimă privire, o privire ce alunecă pierdută, şi degete ce se desprind cu ultimele lor atingeri. El pleacă. Ea mai stă un gând. Până ce gândul se pierde în urma lui, apoi pleacă. El îi duce gândul atingându-şi instinctiv buzele, căutând ceva, o formă, un gust, căutând un sărut.

Sărutul care arde!…

 

Foto

 

Poveşti asemănătoare:

 


 

0.00 avg. rating (0% score) - 0 votes
 
 

Tags: , , , , , , , , , , , , , , ,

Leave a Reply

 

 
  1. Irealia

    13/09/2013 at 16:10

    Am stat și eu un gând, vorba ta frumoasă, și-am concluzionat că trebuie să fii bărbat să descrii printr-o asemenea explozie de senzații o întâlnire. Și trebuie să fii femeie să guști savoarea textului. Dar nu-i neapărat… 🙂

     
    • Adrian

      13/09/2013 at 16:41

      🙂 Un gând frumos de la Irealia face ca rândurile să tresalte jucăuşe în text. În rânduri sunt litere de genuri diferite, şi toate au fost prezente cu emoţie la clipa sărutului care arde!
      Îţi mulţumesc, şi… acelaşi gest cavaleresc ca altădată!

       
  2. dordefemeie

    13/09/2013 at 17:08

    Intotdeauna timpul e prea scurt cand l-ai vrea nesfarsit, si mult prea lung cand astepti si ai vrea sa se termine totul intr-o clipire, dar cat de valoroasa e acea secunda….

     
    • Adrian

      14/09/2013 at 01:12

      E secunda care arde, şi care nu se uită niciodată! Îţi mulţumesc mult, Dor!

       
  3. Radu Thor

    13/09/2013 at 17:22

    Ce pot să scriu mai mult decât ai scris!
    Poate doar Mihail Drumeş în Declaraţie de dragoste se apropie…

     
    • Adrian

      13/09/2013 at 17:31

      Radule, Radule! Îţi mulţumesc pentru dulcea ta ironie!

       
  4. alma nahe

    13/09/2013 at 17:52

    hehe, uite că până la urmă e o doime divină: Domnul care fecundează, Doamna care zămisleşte…

     
    • Adrian

      13/09/2013 at 18:05

      Sau un binom cu semnele neştiute! 🙂

       
  5. Adriana

    13/09/2013 at 19:43

    Mă surprinzi plăcut! Mă surprinzi şi atât! Toţi vom sta preţ de-un gând, pentru că e prea frumos spus. Nu pot scrie astfel nici dacă aş vrea. Chiar cred că vei avea succes la Superblog.

     
    • Adrian

      13/09/2013 at 20:48

      Îţi mulţumesc mult, Adriana! Sper să placă ceea ce voi scrie la Superblog. 🙂

       
      • psi

        13/09/2013 at 22:02

        nu uitaţi dragii mei, cărora vă voi fi alături în aceste două luni, că superblog este un concurs de advertoriale nu de creaţie! 🙂

        aprinsă scriere, adrian. aprinsă ca acel sărut…

         
        • Adrian

          13/09/2013 at 22:11

          Psipsina, nu îmi plac regulile! O să scriu aşa cum vreau şi cum simt. Şi ei o să aprecieze în consecinţă. 🙂
          Când am deschis călimara, am avut surpriza să gasesc niţică lavă în ea!

           
          • Irealia

            17/09/2013 at 13:14

            Asa sa faci, lasa-te in voia penitei. SB e si creatie, ca de n-ar fi fost… Si vorbesc din perspectiva uneia care chiar a participat. 😉

             
          • Adrian

            17/09/2013 at 16:10

            Inspiraţie să am, căci peniţa mea e blocată doar pe poveşti, altceva nu prea ştie, ba da, se mai încurcă prin rime! 🙂
            Te rog, vorbeşti din perspectiva câştigătoarei!!! Îţi mulţumesc pentru sfatul tău, Irealia!

             
          • Irealia

            17/09/2013 at 17:13

            Cu poveștile am scos-o la capăt. Oriunde-i loc de-o poveste, am înțeles asta. Când a părut imposibil, eram cu ochii larg închiși! 😉
            Îți țin pumnii și-aș mai zice atât: Să nu iei nimic personal! Nu e! Doar pare! 😉

             
          • Adrian

            17/09/2013 at 17:57

            Îţi mulţumesc foarte mult pentru sfaturi! Voi încerca să ţin cont de ele.

             
  6. JurnaluluneiEve

    13/09/2013 at 22:48

    Sublim!

     
    • Adrian

      13/09/2013 at 22:51

      Ruxandra, mă bucur tare mult că îţi place ceea ce am scris! Îţi mulţumesc.

       
  7. maya

    14/09/2013 at 08:45

    Cuvintul care arde
    si visul ce frige.
    nu-i cuvant sa nu tipe
    nici vers sa nu strige.

    Poem care arde
    de la A pan’ la Zet
    poem minunat
    din sufletul cald de poet.

     
    • Adrian

      16/09/2013 at 10:36

      Un cuvânt care arde doar în suflet se stinge! Îţi mulţumesc, Maria.

       
      • maya

        18/09/2013 at 14:52

        Pun eu o virgula dupa… arde.

         
  8. Dana Lalici

    17/09/2013 at 17:28

    Scrii frumos, Adrian si cand am citit stii ce mi-a venit in minte? Poate fi o descriere pentru o intalnire si la fel de bine si pentru un apus sau rasarit de soare….

    Citind ce e pe aici pe la coemntarii, nu ma pot abtine sa nu comentez si eu: SB e concurs de dvertoriale, dar e singurul pe care il stiu la care creativitatea chiar conteaza si face diferenta. Am mare incredere in condeiul tau acolo.

     
    • Adrian

      17/09/2013 at 18:09

      Dacă facem o combinaţie între întâlnire şi apus/răsărit, putem considera că este povestea imposibilă de iubire dintre Soare şi Lună!
      Îţi mulţumesc mult, Dana. Şi eu am încredere în condeiul tău, mai ales că tu scrii şi cu emoţie şi cu inteligenţă. Ceea ce este un mare atu!

       
      • maya

        18/09/2013 at 14:49

        Totul este posbil intre rasarit si asfintit
        chiar si iubirea dintre luna si soare
        tot se-ntalnesc si se iubesc din cand in cand,
        La câte-o eclipsă salvatoare.

         
        • Adrian

          18/09/2013 at 16:20

          Durează atât de puţin, dar totul arde…

           
          • maya

            19/09/2013 at 09:27

            Arde intens
            clipa inaltatoare
            arde mocnit
            clipa ce doare
            ardere ce sfarama
            sau te face mai tare.

             
  9. Soffy

    03/10/2013 at 21:26

    Nu puteam descrie mai frumos prima intalnire… primul sarut… care inca arde! De doua zile ma gandesc cum sa descriu emotia, trairea, dorinta, manifestarea primului sarut si nu am reusit inca. Ai facut-o tu… mai bine decat mine! Banuiesc ca pot sa postez povestea ta la mine pe blog… Descrie aproape la virgula experienta mea de acum 3 zile. Citind, am trait intens fiecare cuvant, fiecare dor, fiecare atingere din povestea ta! Multumesc! 🙂

     
    • Adrian

      04/10/2013 at 23:19

      Îţi mulţumesc pentru comentariul tău, Soffy!

       
  10. Sarutul… | MWB

    05/10/2013 at 15:21

    […] sa descriu emotia, trairea, dorinta… manifestarea primului sarut si nu am reusit inca. A facut-o Adrian mai bine decat mine… Descrie aproape la virgula experienta mea de acum 3 zile. Citind, am retrait […]

     
  11. Crisego

    09/10/2013 at 15:48

    Ce frumos ai scris! …

     
    • Adrian

      09/10/2013 at 17:43

      Îţi mulţumesc, Crisego!

       
 
Follow

Vei primi în Inbox orice nou articol postat pe acest blog.

Alătură-te celorlalţi abonaţi:

%d bloggers like this: