RSS
 

Povestiri din Desinence – Portret

21 Mar

Citit de 877ori!

De o perioadă de timp am început să şchiopătez. O uşoară stinghereală m-a prins pe partea stângă. A venit tăcută, cu atingeri delicate, aproape nebăgate în seamă. Mi-am simţit, întâi, călcâiul stâng lăsându-se temător pe foile împrăştiate pe podea. Îl duceam într-o mişcare lentă, ca pe un cuvânt ce îşi caută amprenta la fiecare început de rând. Atingeam vag durerea şi glezna îmi împingea instinctiv, amestecându-mi semne şi schimbându-mi înţelesul mişcării. Cu gesturi precipitate îmi mutam gândurile absente pe glezna dreaptă, căutând mai multă compasiune, sau crezând că această jumătate nu mă va trăda. Călcâiul stâng mi se hlizeşte obraznic pe coala furată, privind către dreptul ce îşi pierde din elan.

Acum le simt dureros pe amândouă. Nu mai vor să păşească, nu mai vor să atingă. Se îndeamnă una pe alta, își aruncă cuvinte neterminate, sperând ca cealaltă atingere să preia toată durerea. Nu le bag în seamă și trag de amândouă, mă mișc, mă mișc în continuare, mă mișc greu, cu șchiopătat țâșnind din ambele călcâie, cu gleznele încercând eschivări ce imită priviri obosite. Mi se lipesc pe călcâie tot mai multe coli rupte și abandonate pe podeaua durerii. Mi se lipesc pe șchiopătat, pe mersul ce îmi ridică privirile spre cer. Spre un cer ce nu vrea să se amestece cu picături ce încep să mi se scurgă din tălpi.

Am tălpile pline de aşchii, cu bucăți ce s-au colorat în roșu, un roșu ce se scurge implacabil pe podea. Îmi simt tălpile ca pe niște corăbii bătute de cuvinte pustii și răsturnate de valuri prea reci, cu bucățile de așchii zgâriind podeaua însângerată ca niște catarge ce scriu povești stinse pe bancuri de nisip ascunse. Fiecare așchie îmi străpunge izolarea, făcându-mă să îmi șchiopătez liniștea, căutând să ajungă în colțul din suflet.

Privirea schimonosită de șchiopătat îmi cade pe un colț întunecat al camerei. Pe colțul unde aruncasem, într-un gest furios, toate cuvintele așternute și toate gesturile desenate cândva. Le exilasem acolo pentru totdeauna, ca pe o pedeapsă a vremelniciei lor, deșarte vestigii ale propriilor slăbiciuni. Din colț mi se târăsc cohorte de coli, flancate de pensule ce se automutilează, spărgându-se în mii de așchii și împingându-se unele pe altele sub tălpile mele însângerate. Am tălpile răstignite de pensule refuzate și continui să merg șchiopătat cu durerea cuibărindu-se prin cuvintele goale.

În colț, pe șevaletul răsturnat violent peste perete, cu tușele îngroșate de pânzele de păianjen, o schiță neterminată pulsează încercând să se regăsească. O șuviță ce deja și-a dezlipit vârful de planșă, ochi mari ce scapără a mirare, buzele murmurând chemare, un umăr delicat și neacoperit de umbre, un sân mic fremătând a dezmierdare, căuș, coapse cabrate, și degete înmuiate în pete de culori.

Am tălpile pline de așchii și pagini nescrise mi le pansează!…

 

 

Poveşti pentru sufletul meu:

 

 


4.86 avg. rating (97% score) - 7 votes
 
6 Comments

Posted in Ciornă

 

Tags: , , , , , , , , ,

Leave a Reply

 

 
  1. Dana

    22/03/2017 at 14:49

    Mi-au rămas privirile agățate de cuvintele tale și s-ar părea că mai vor să citească… 🙂

     
    • Adrian

      22/03/2017 at 23:00

      Poți să le lași să rătăcească printre cuvintele mele! 🙂

       
  2. elenamarinalexe

    24/03/2017 at 10:21

    M-am regăsit în povestirea ta.Am citit, am recitit…Place mult! 🙂

     
    • Adrian

      24/03/2017 at 15:41

      Multumesc frumos, Elena.

       
  3. Aliosa

    02/04/2017 at 20:40

     
    • Adrian

      05/04/2017 at 13:18

      🙂 Mulțumesc, Aliosa!

       
 
Follow

Vei primi în Inbox orice nou articol postat pe acest blog.

Alătură-te celorlalţi abonaţi:

%d bloggers like this: