Un murmur se desprinde firav picurând în spaţiul dintre noi. Se desenează în cercuri nehotărâte, tremurate, înfometate, pătând, apoi decupând în aerul din jur. Liniştea se rupe în tăceri izolate, impuse, sângerânde, prăbuşite în gol, într-un gol pustiit de cuvinte. Aerul ciuruit de atâtea tăceri se descompune în bucăţi de timp, bucăţi cu memorii frânte în tablouri şterse. Culorile şi-au pierdut emoţia şi alunecă într-un fuior gri ce înghite tot, fiecare scenă, fiecare pas, fiecare gest.

Un colț de cer, de undeva din stânga inimii, întâi un colț este smuls și lăsat să cadă liber cu tot cu nori. Un alt colţ de cer, cu nori încă pictaţi, cu atingeri impregnate într-o tuşă de neşters, fracturat şi agăţat într-un gând răsucit din amintiri încă fumegânde, se mişcă ca un pendul dezorientat şi instabil învăluit de un sunet palid ce pare evadat dintr-un  dans al gesturilor lente. Cerul pare că se dezmembrează orizont cu orizont, aruncând în haos privirile rătăcite. Liniile se înfășoară până la estompare, desfiinţând prezentul, uitând de proiecţiile aflate la capăt de secunde numărate.

Cerul ostil se scutură de clipele din nori, lăsând gesturile dezbrăcate de orice amintiri… Un gest firav picură în spaţiul dintre noi.

singuratate

 

 

Foto

 

Poveşti pentru sufletul meu:

 

 


Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Translate »