RSS
 

Dar în cer

31 Oct

Citit de 2313ori!

O nouă dimineaţă pare că se opreşte în geamul meu. Îmi sunt din ce în ce mai grele dimineţile. Jaluzele s-au lipit de atâta nemişcare şi am exilat definitiv lumina din camera mea. Prefer de o mie de ori întunericul. Prefer să nu văd nimic în jurul meu. Întunericul mi-e ca un pansament pentru deznădejdea din suflet. Nici umbrele nu îmi sunt mai prietenoase. Închid ochii, alung astfel până şi cea mai firavă umbră ce îndrăzneşte să se furişeze în pustiul din jurul meu. Da! Îmi este sufletul pustiit, şi pustiite sunt toate amintirile mele transformate într-o rană dureroasă.

Pot ţine lumina la distanţă, mă pot înconjura de întuneric, dar nu pot controla durerea din mine, nu îmi pot stăvili gândurile pierdute. Amintirea lui mă doare, lipsa lui mi-a adus deznădejdea în suflet, iar dispariţia lui definitivă mă ucide cu fiecare rază de lumină refuzată. De când m-am refugiat în acest colţ pierdut, lumea a dispărut pentru mine. Am pierdut noţiunea timpului. Ceasul a devenit un accesoriu inutil pentru mine. Mă simt ca o mireasă autoexilată în propriul turn, un turn fără ferestre dintr-un castel evitat de legende şi în care orologiul a amuţit.

Cutiuta muzicalaMă mişc absentă prin cameră. E singura concesie ce mi-am oferit-o de ceva timp încoace. Încerc să mi-l readuc în gânduri aşa cum l-am văzut prima dată şi nu reuşesc. Poate dacă aş reuşi să mi-l amintesc, o rază de lumină mi-ar străpunge zidurile triste. Paşi grei măsoară inconştienţi pereţii ce mă ţin captivă. Am lanţuri grele ce le trag după mine, şi pare atât de ciudat să le simt fără să le aud. Piciorul atinge un mic obstacol şi îl loveşte cu furie. Obiectul plonjează spre geam, agaţă un colţ de jaluzea şi lasă să ţâşnească o rază de lumină. E prima rază de lumină ce pătrunde în cameră de când el a dispărut. Raza se aşează bucuroasă pe obiectul azvârlit. E un pachet învelit într-o hârtie specială pentru cadouri. Pachetul mă poartă înapoi în timp, acum câteva zile. L-am mai văzut dar nu ştiu când şi unde. Sclipirile luminii îmi provoacă aduceri aminte. Cineva mi-a dat pachetul în ziua când am aflat că el s-a dus. O umbră de interes îmi brăzdează privirea. În ultima secundă de sclipire, recunosc scrisul lui pe pachet. Ridic pachetul de jos şi îl deschid. E o cutiuţă muzicală primită cadou de la el. Un îngeraş cu aripi îmbrăcate cu cristale Swarovski. Lumina mângâie cristalele şi aruncă umbre prin toată camera. Muzica începe să ciocnească umbrele căscate pe pereţi. Senzaţii amorţite îmi nasc lacrimi pe faţă, lacrimi ce le credeam secate.

ButoniAmintirea lui începe să revină încetişor. Eram acasă, la Luxurygifts, în propriul meu magazin. Primisem un lot de produse făcute de atelier şi le priveam încântată. Atunci a intrat el în magazin. Privirile ni s-au încrucişat, sclipiri au fulgerat în ochii noştri, iar inimile speriate au început să bată la unison. Momentul a fost foarte intens. Cu greu ne-am dezlipit privirile. Venise în magazin să cumpere cadouri pentru familie şi prieteni, iar pentru el o pereche de butoni placaţi cu platină şi decoraţi cu cristale austriece negre. Studiase produsele pe internet, pe Luxurygifts.ro, dar a preferat să vină în magazin şi să le vadă, să le atingă, să le simtă lucrătura fină şi delicată. A cumpărat butonii, a ales şi un colier cu cristale Swarovski, apoi s-a uitat încântat la cutiuţa muzicală pe care o avusesem în mână şi mi-a spus că vrea să o cumpere. I-am replicat că un astfel de cadou extraordinar de frumos, nu poate fi oferit decât unei persoane deosebite. Mi-a zâmbit, şi mi-a mărturisit că am intuit foarte bine, şi că îl va face cadou unei persoane speciale. Privirile ne-au oferit un nou moment încărcat, apoi a plecat.

Am fost tot timpul o femeie hotărâtă, sigură pe ea, pragmatică, poate prea ancorată în realitate. Nu am crezut niciodată în astfel de trăiri. Am ascultat sceptică şi amuzată astfel de scene. Nu am crezut niciodată că mi se va întâmpla şi mie. A fost dragoste la prima vedere. Am simţit că el este cel pe care îl aştept de o viaţă, cel căruia îi refuzam prezenţa în visele mele. Din acel moment toate gândurile mele au fost îndreptate numai spre el. În toate zilele care au urmat a venit la mine în magazin şi drumurile noastre s-au împletit firesc. Am trăit un vis minunat, un vis ce din păcate în scurt timp s-a curmat brusc.

ColierRevin în singurătatea mea tristă. Nu am puterea nici să mă întreb cum de s-au întâmplat toate astea. Nu vreau decât să îl simt lângă mine. Mai poate cineva să mi-l aducă înapoi? Am încercat să citesc biletul găsit în cutiuţa muzicală. Lumina slabă şi ochii plini de lacrimi m-au împiedicat. M-am întors în pat şi am aşezat cutia muzicală pe pernă, lângă mine. Gândurile s-au pierdut înecate în lacrimi şi oboseala m-a învins. Întunericul a pus din nou stăpânire pe cameră iar timpul s-a refugiat definitiv în stradă. O bătaie uşoară în geam mă trezeşte din letargie. Fereastra se mişca într-o scârţâită adiere de vânt. Mă apropii de ea şi încerc să o închid, dar fereastra se deschide larg, ca sub acţiunea unei forţe misterioase. O rază de lună îmi mângâie chipul pierdut şi-mi atrage privirea spre cer. În strălucirea lunii zăresc imaginea ta. O privire ce îmi zâmbeşte, şi gesturi ce îmi vorbesc. Vorbeşti cu mine, şi simt zborul cuvintelor. Îmi simt trupul fremătând şi plutind ca un fulg. O linişte mă pătrunde şi chipul meu se umple de lumină. Îţi zâmbesc şi simt povara scurgându-se din mine.

“Vin, dragul meu! Vin!…”

 

Articol scris pentru etapa 12 a SuperBlog 2013.

Sursa FOTO: www.luxurygifts.ro

 

 

0.00 avg. rating (0% score) - 0 votes
 
 

Tags: , , ,

Leave a Reply

 

 
  1. dordefemeie

    31/10/2013 at 23:25

    Emotionant si trist. Cum ne-ai obisnuit in ultima vreme. Si la fel de frumos. Succes Adrian.

     
    • Adrian

      01/11/2013 at 01:35

      Îţi mulţumesc, Dor! Trebuie să fac ceva cu tristeţea asta, nu-i aşa?

       
  2. Radu Thor

    01/11/2013 at 00:06

    Foarte frumos! Dar iartă-mă, mai vreau şi articole de-ale tale! 🙂 Măcar intercalate!
    Mult succes!

     
    • Adrian

      01/11/2013 at 00:20

      Mulţumesc, Radu. Cum sunt articolele mele? Zău că nu îmi mai amintesc!

       
      • Radu Thor

        01/11/2013 at 18:35

        Din alea, fără temă fixă 🙂 Doar aşa de citit! 🙂

         
  3. Adriana

    01/11/2013 at 00:52

    Butoni de platină şi cristale austriece negre? Văleu. Nici nu mi-i pot imagina. Luxul absolut. Frumos scris desi recunosc că mă indrept spre nebunie temporară cu acest superblog. Sunteti de admirat, mai ales cu astfel de texte artistice.

     
    • Adrian

      01/11/2013 at 01:40

      Sunt nişte accesorii superbe! Luxul absolut e atunci când laşi emoţia să te domine total! 🙂 Oare avem curajul ăsta?
      Îţi mulţumesc, Adriana!

       
  4. maya

    02/11/2013 at 07:47

    Mama ei de tristețe! Uneori, chiar și îngerașii obosesc să mai facă minuni.Noroc că mai sunt vise.Da…doamna asta nu avea familie? Pentru că de acolo ne mai putem lua puțină putere atunci cănd speranțele par că mor.Succes!

     
    • Adrian

      03/11/2013 at 00:18

      Iubirea acestei doamne era fără margini, Maria!

       
 
Follow

Vei primi în Inbox orice nou articol postat pe acest blog.

Alătură-te celorlalţi abonaţi:

%d bloggers like this: