RSS
 

“Blestemul pământului”

16 Dec

Citit de 1025ori!

Preludiu… “Crucea“… Copleşită de atâta emoţie a lăsat să îi cadă de pe umeri bucata de lemn pe care o tot căra. S-a lăsat purtată printre petale dansând şi simţindu-şi bucăţi de suflet vibrând sincron cu jocul de lumini al soarelui. Soarele îşi proiecta propria imagine în câmpul de flori, o imagine plină de gesturi, o imagine ce încetişor o învăluia.

“Ai venit! Sunt… trăiesc… o emoţie mare! Zâmbesc interior şi… valsez! Aş fi vrut să pot valsa deplin, iar acum că eşti aici… e adevărat?”… au sunat vorbele ei şi s-a lăsat învăluită într-un vals trandafiriu purtată de lumina soarelui prin câmpul cu flori. Prinsă în lumina soarelui a valsat tot câmpul de flori, de la un capăt la altul…

Intermezzocontinuare… Cu flori agățate de poalele rochiei, cu pale de vânt șoptindu-i picurat pe umerii atinși de o veche resemnare, cu buzele tremurate de emoție, cu ochii sclipind temători, și-a îmbrățișat starea de abandon, acolo, în mijlocul câmpului. O ultimă privire speriată aruncată spre colbul drumului.

Privirile întoarse spre drumul trist și prăfuit, privirile șopteau cu ultimele umbre de teamă: “De atâta timp… de atâta timp… Știu că într-o zi voi plăti pentru tot ce simt acum. Știu că voi plăti…”. Sub umbrele îndoielilor, ce se împleteau dureros cu dorințele ce înfloreau respirație cu respirație, crucea ardea mocnit eliberând gânduri ce păreau că nu își găsesc locul printre atâtea petale.

Și-a înghețat trecutul, și-a acoperit orizontul cu un văl croșetat din propriile gânduri interzise și a dormit, întinsă pe un pat de petale, sub un cer de emoții desenat din gesturi, lente, milioane de secunde numărate în gesturi, milioane de respirații, comune, aprinse pe cer și scurse apoi în suflet. Și-a visat prezentul două anotimpuri, pentru ca în al treilea, la început de iarnă, să fie trezită de propriile gânduri întoarse și așezate într-o cruce pe umerii firavi.

Allegro ironico… A plecat. Și-a pierdut urma pe drumuri străine și pustii. Și-a dus pașii departe de emoții, departe de vini ce uneori apăsau mai greu decât crucea ce se așezase ca un organ hulit în propriile gânduri, pe umeri, pe pleoape, pe degetele ce se înfigeau flămânde în carnea pământului, departe de mirosul cuvintelor șoptite printre petale, departe de seva ce îi hrănea visul.

După un timp s-a întors, aceeași cruce grea, uscată, purtată pe drumuri sterpe, cu inima înghețată între două bătăi inutile. A mai furat un vis, a mai gustat din seva pământului, a mai ars o cruce lăsându-și urme pe umeri pentru una nouă. Și când pelerina i s-a așezat pe umeri, a frânt visul, a pârjolit câmpul și a plecat, din nou. Ca o cometă care vine și pleacă, otrăvind puțin câte puțin pământul ce îl atinge în drumul ei haotic spre nicăieri.

S-a întors cu gleznele rănite, spălându-le și bandajându-le cu petale pline de rouă. O dată, de două ori, de trei ori. În urmă pământul sterp.

Pași mincinoși își duc existența pe drumuri sterpe și pline de uitare. Privirile colindă doar câmpuri pustii și pline de cețuri. Simțurile se dizolvă în gesturi golite de sentimente, pe buze șuieră cuvinte sparte iar gândurile tremură de murmurul neîncetat al pământului!

 

 

Poveşti pentru sufletul meu:

 

 


5.00 avg. rating (99% score) - 8 votes
 
2 Comments

Posted in Ciornă

 

Tags: , , , , , , , , , ,

Leave a Reply

 

 
  1. Poteci de dor

    17/12/2016 at 22:18

    Aş fi vrut să mai citesc, parcă s-a terminat prea repede… Mi-a plăcut tare mult!

     
    • Adrian

      17/12/2016 at 23:15

      Ai dreptate, Potecuţă! S-a terminat prea repede. Când am început să scriu povestea… am crezut că nu o s-o termin niciodată! Mulţumesc frumos!

       
 
Follow

Vei primi în Inbox orice nou articol postat pe acest blog.

Alătură-te celorlalţi abonaţi:

%d bloggers like this: