RSS
 

14 pași

11 Apr

Citit de 1854ori!

Adrian, unde ești? Știi unde ești? Da, sunt într-un vis. Și număr, număr până la 14. Sunt 14 pași între ușa de la intrare și dulapul din baie. Sunt 14 pași în linie dreaptă. Este axul central, coloana vertebrală a propriului meu apartament. Sunt într-un vis și număr secunde. Și număr pași. Pornesc de langă ușa de la intrare. O eschivă ușoară pe lângă bicicleta eliptică, ce stă parcată pe hol, apoi o voltă spre stânga evitând la câțiva milimetri pantofarul. Și linia dreaptă se dechide. Tâșnesc pe culoarul central. Depășesc holul de la intrare, traversez sufrageria, survolez holul mic și pătrund, pătrund cât mai adânc în vis.

13, 14 și drumul se închide. Ridic privirea către oglindă. Din oglindă îmi zâmbește o copie ironică a unui Crusoe modern. Obrazul nebărbierit, șuvițele fluturând în aerul captiv și privirea, privirea sfidând jucăușă granițele impuse de vremuri imposibile, departe de aleile mele dragi. Corpul trebuie să se oprească, să facă o întoarcere și să revină pe axul central.

 

Mișcările sunt timide, de încercare, de testare a unui echilibru care să fluidizeze întoarcerea. Jumătate de pas spre stânga, o forfecare, și întoarcerea ce pare un dans în ring demn de un Clay. Țâșnesc din nou pe axul central și refac traseul invers. Holul mic, sufrageria, o traversez ca un transatlantic, holul de la intrare, și micul estuar dintre bicicletă și pantofar. Ușa de la apartament.

 

Jumătate de pas și întoarcere spre stânga. Un pas înapoi și un nou arc de cerc spre stânga. Întoarcerea se desăvârșește într-un joc de pași săltat. La celălalt capăt al traseului părea un joc de picioare în ringul de box. Aici, în acest capăt de traseu, mișcările sunt mai clare, sunt salturi peste un elastic imaginar. La capăt de traseu se naște un joc în mine. Un joc în care mi se înlănțuie bucăți de suflet.

 

14 pași, joc, iar 14 pași, iar joc. Un joc ce se perfecționeaza cu fiecare tură pe axul apartamentului. Mișcările devin mai fluide, mai calde, se leagă precum scenele trăite pe trotuarul din fața blocului. Sunetele se întețesc și se transformă în voci. Capetele de apartament se umplu cu râsete zglobii. Iar aerul capătă forme, se transformă în niște siluete fragile. Ines, Măriuca, Mihail, Adi, Remus, Sebastian, Rareș, Miriam, David, Cristi, Cătălin, Marian, Gabriel, Elena, Diana…

 

Fac 14 pași și o fracțiune de secunda visez. Iar 14 pași și iar visez. Sunt într-un vis și în el îmi mai construiesc un vis. Un vis în care după fiecare 14 pași mă joc o fracțiune de secundă, mă joc ca în copilăria din fața blocului. Și săr, săr peste marginile elasticului stârnind hohotele de râs ale copiilor. Ale copiilor care mă așteaptă cuminți să fac cei 14 pași pentru ca apoi, într-o fracțiune de secundă, să ne împletim jocul și râsetele. Iar jocul nostru să spargă visul și să îl recompună într-un viitor luminos.

 

Cu o mișcare ușoară săr în afara elasticului. Mă pregătesc să pun primul pas din următorii 14. Elasticul vibrează liber așteptând un alt copil. “Ines, este rândul tău acum!”

 

14 pași, joc, 14 pași, joc… și o aritmetică simplă ce îi aduna timp de opt zile până la “100K Walk“, totul pentru cei 400 de copii diagnosticați cu autism înscriși în programele “Autism Voice”.

 

Hai și tu să te “joci” cu noi!

 

 

 

Articole asemănătoare:

 

 


0.00 avg. rating (0% score) - 0 votes
 
 

Tags: , , , , , ,

Leave a Reply

 

 
 
Follow

Vei primi în Inbox orice nou articol postat pe acest blog.

Alătură-te celorlalţi abonaţi:

Translate »
%d bloggers like this: