Scrisori din atriul stâng

Nu îşi schimbase poziţia de ceva vreme. Timpul se scurgea nebăgat în seamă în ciuda secundelor ce se lipeau de aerul respirat. Era aşezat într-un fotoliu, cu braţul stâng trecut peste abdomen ca într-un gest de durere, cu privirile dezmembrate şi fixate undeva într-un univers ştiut numai de el. Braţul drept sprijinit în cot se ducea ancoră spre faţă susţinând un chip imobil. Între degetul mare şi arătător buzele pulsau cuvinte neştiute. Gândurile fulgerau între confluenţe de priviri şi rămăşiţe de gesturi salvate undeva în spatele chipului.

Lumina se furişa vinovată printre respiraţii, lăsând umbrele să ia pulsul unei proiecţii atât de chemate. Din când în când ochii licăreau scurt ca într-un gest reflex părând că înţeleg jocul umbrelor, apoi se scufundau în propriile căutări. Pleoapele coborau obosite încercând să întrerupă zbuciumul gândurilor. Degetele umezite de murmurul buzelor se alintă prin şuviţele de păr apoi se lipesc de braţul fotoliului. Capul se lasă abandonat pe spate şi scormoneşte adânc în suflet, acolo unde îşi interzisese să mai pătrundă. Respiraţia se adânceşte muşcând şi ea din creier, ca apoi să arunce bucăţile într-un colţ de suflet încercând să întregească un tablou săpat atât de pregnant, atât de evident ca şi cum ar putea fi decupat şi lăsat să plutească hologramă.

O uşoară tresărire a braţului stâng face ca palma să se destindă uşor şi degetele într-un gest de căutare să atingă fugar hârtia ce rămăsese răstignită pe marginea timpului. Buricele degetelor pipăie hârtia de care uitaseră şi simt arsura cuvintelor ce erup la atingere. Asemeni unui lanţ muntos, fiecare rând se ridică şi îşi caută profunzimea în cerul amintirilor, acolo unde nori dănţuiau fără odihnă iar gesturile îi înlănţuiau în îmbrăţişări dăruite. Litere fumegânde pirogravează căuşul, ca pe o boltă pe care declaraţii defilează neîncetat.

Degetele trec atente şi arse peste fiecare literă, peste fiecare cuvânt, peste fiecare rând, o dată, de două ori, de trei ori, încontinuu, ca o adiere de vânt trimisă de cer să alinte frunzele unui copac crescut cu rădăcinile în inimă. Fiecare pală de gest se întoarce în muzica rândurilor, în emoţia înţelesului, un joc închis ce nu cunoaşte sfârşit. E un dans în doi, un dans în care palma se lipeşte de foaie şi se pansează reciproc simţindu-şi una alteia chemarea.

Literele se dezlipesc cu gesturi nerăbdătoare din foaia de hârtie şi, încolonate în bătăi sincrone, plonjează în cer de dorinţe, acoperind fiecare linie martoră din căuş. Din cer se grupează cuvinte şi invadează degetele acoperindu-le cu amintiri. Arătătorul se deschide spre tavan şi pe buricul lui freamătă o petală de trandafir. Din atriul stâng un oftat se propagă până la petala de trandafir făcând-o să se desprindă de deget şi să plutească stingheră printre secundele încremenite în dor.

Pete de albastru găuresc roşul trandafiriu născând literă după literă în căutarea unui mesaj: Z… i… u… a… T… r… a… n… d… a… f… i… r… u… l… u… i…!

Foto

Poveşti pentru sufletul meu:

• Crucea

• Alei strivite

• Saltul

• Cvnt ntrmnt

• Golful Sufletului