RSS
 

Verde şi cenuşiu

28 Oct

Citit de 2152ori!

Drumurile se întind în tăcere, îngustându-se în căutări fără sfârşit. Fiecare pas bătătorit te împinge spre tristeţi timpurii. Fiecare cărare cunoscută îţi pierde din bogăţiile adânci ale sufletului. Luminile din tine se sting cu pâlpâiri de lumânare, şi sclipiri muribunde ţi se scurg în colbul drumului. Umbre sălbatice se furişează, nevăzute şi neştiute, în goluri râmase prin tine. Ispita drumului ţi-a invadat gîndurile şi ţi-a secat inima. Ţi-a aprins atât de tare mintea, încât nu vezi gropile şi noroaiele ce te însoţesc la fiecare pas. Nu mai simţi, nu mai râzi, doar ştii că ăsta e drumul pe care trebuie să mergi. Şi speri ca, la capătul lui să găseşti ceva, să te aştepte cineva!

Nemira_rosuCândva, eraţi mulţi în acea vale, o vale verde plină de copilarie. Totul era părtaş şi prieten la bucuria voastră. Natura întreagă participa la jocul inocenţei. Raze de soare trasau linii la firul ierbii. Frunzele ascundeau priviri scânteietoare. Pietre se clădeau spre înălţimi. Petale pluteau printre consoane şi vocale, iar seara ancorau la rădăcini de gânduri. Nopţile erau încărcate de visuri zburătoare, iar dimineţile năşteau jocuri noi. Toată valea trăia din respiraţia şi din râsul vostru. Doar spaţiul exista şi îşi proteja fiinţa.

Dimineţile s-au înmulţit, jocuri după jocuri s-au scurs, şi mulţi dintre voi şi-au aplecat urechea la chemarea timpului. Pândarul timp a aşteptat răbdător la graniţa dintre verde şi cenuşiu. A aşteptat să îşi primească ofranda. Şi v-aţi oferit pe rând, unul câte unul. Încet, încet, valea cea verde s-a golit, jocurile s-au terminat, râsetele au dispărut. Natura s-a dezgolit de culoare. Timpul v-a picurat promisiuni la ureche, şi nu aţi rezistat ispitei. În urma plecării voastre, valea s-a ofilit şi doar un petic de amintire a mai supravieţuit. Urzeala şi-a atins scopul.

Aţi pornit la drum nerăbdători, ţinându-vă de umeri ca într-un joc provocator, până ce paşii au ajuns să îşi piardă cadenţa. S-au făcut şi s-au spus multe promisiuni. Cu timpul promisiunile au început să se deşire pe drumul anevoios. S-au desfăcut suflete ce păreau veşnic legate. Ochii şi-au pierdut din strălucire. Privirile s-au diluat şi s-au împrăştiat peste adevăruri mult prea gri, şi mult prea des călcate în picioare. Zâmbetul a căpătat accente de oftat. Odată cu înaintarea până şi jocurile le-aţi uitat.

coperta_nemiraTăcerea se întinde tot mai grea, singurătatea marşului e tot mai evidentă. Braţele se desprind vinovate, mâinile se salută a despărţire, şi drumurile devin tot mai confuze. Unii o iau în stânga, alţii se duc spre dreapta. Începi să te împotmoleşti. Nu mai ştii care este drumul cel bun. Nu mai ştii de ce ai plecat. Nu mai ştii spre ce ai vrut să te îndrepţi. Îţi alegi unul la întâmplare, şi îţi reverşi asupra lui furia paşilor obosiţi. Într-un târziu constaţi că ai rămas singur pe drum. Singur pe unul din ele.

Singurătatea te apasă. Îţi doreşti un tovarăş de drum şi îl cauţi cu privirea. Din când în când te mai intersectezi cu câte un rătăcit. Dar pasul în duet este mult prea împiedicat, iar drumul nu suportă decât câte unul. Şi începe joaca, nu una inocentă ca în valea cea verde pierdută în timp, ci o joacă dură. Jocurile Foamei  îţi însoţesc fiecare cărare bătută, fiecare răspântie plină de răspunsuri inutile. Experienţa drumului este o şcoală, o şcoală pe care timpul ţi-a proiectat-o sub un chip mincinos. Şi când minciuna se scurge în mocirla drumului, chipul pe care îl vezi nu are nimic din gingăşia jocului de odinioară. Este un chip vopsit nu în culori de curcubeu, ci în culori beligerante. Descoperi o Scoala de Lupta din care nu ştii cine iese învingător şi cine iese învins.

Eşti singur pe drum, eşti obosit, ţi-e frig şi chiar nu-ţi mai pasă. Privirea nu vrea să mai scruteze orizontul. Paşii târşiţi te duc într-o inerţie indiferentă. Nu mai ştii de când eşti pe drum. Nu mai ştii de când ţi-ai pierdut verdele din suflet. Sau de când ţi l-ai alungat. Într-un ultim gest de revoltă, te opreşti şi îţi legi ochii cu fâşii din drum. Refuzi să îţi mai priveşti paşii pierduţi. Te învârţi până ameţeala te odihneşte un pic, apoi o iei din loc pe un drum nevăzut, spre un ţel neştiut.

Într-un târziu, când timpul pândea la graniţa dintre verde şi cenuşiu, doi oameni îşi povesteau la margine de drum. Amândoi aveau ochii legaţi şi în suflete le încolţise o stare de verde. Braţele împreunate legănau un gângurit şi în jurul lor o vale ofilită renăştea!

 

 

Articol scris pentru etapa 11 a SuperBlog 2013.

Sursa FOTO: www.nemira.ro

 

 

0.00 avg. rating (0% score) - 0 votes
 

Tags: , , , , , ,

Leave a Reply

 

 
  1. maya

    29/10/2013 at 08:55

    Cred că articolul acesta trebuia scris primăvara.Poate nu ar mai fi fost atât de trist. De ce atâta tristețe când în toate există măcar un strop de frumos? Jocurile nu s-au terminat, nici copilăria.Sunt în noi, lângă noi.Trebuie numai să VREM să le vedem.
    Tricoul, unde-i tricoul?Hai, Adrian, tu trebuie să porți pe cel de învingător, fericit și cu zâmbetul pe buze și în suflet. Poți!
    Succes, copil mare ce ești!

     
    • Adrian

      29/10/2013 at 13:08

      Aşa este, jocurile nu s-au terminat, şi nici copilăria. E de ajuns să privesc în mine şi să recunosc atâtea jocuri neterminate. Bucuria o regăseşti după căutări triste!!! Îţi mulţumesc, Maria!

       
  2. Radu Thor

    29/10/2013 at 10:03

    Foarte frumos Adrian! Dar asa ne-ai obisnuit! 🙂
    Mult succes!

     
    • Adrian

      29/10/2013 at 13:08

      Îţi mulţumesc, Radu!

       
  3. dor

    29/10/2013 at 11:37

    Bafta Adrian, iata inca un articol de 100 de puncte.

     
    • Adrian

      29/10/2013 at 13:10

      Îţi mulţumesc, Dor! Crezi?

       
  4. Mihaela Dămăceanu

    29/10/2013 at 11:43

    Foarte frumos, Adrian! Deosebit de frumos! Mie îmi pare că se termină optimist. SUCCES!

     
    • Adrian

      29/10/2013 at 14:22

      Am terminat discret într-o notă optimistă, pentru că oricât de cenuşiu ar fi în jurul nostru, găsim resurse să ne redescoperim…
      Îţi mulţumesc, Mihaela!

       
  5. Adriana

    30/10/2013 at 20:13

    Eu sunt impresionata de modul tau curat de a scrie, de a îmbina lucrurile, de a gasi loc, aproape vizual, tuturor amintirilor reprimate. Subscriu si eu gandului că jopcul nu se termina. Il continui prin scris, prin copiii tai, prin aceste cuvinte. Multumesc.

     
    • Adrian

      31/10/2013 at 20:24

      Îţi mulţumesc, Adriana! Jocul nu se termină niciodată. Întotdeauna găseşte o cale să iasă la lumină!

       
  6. corabogdan

    31/10/2013 at 19:51

    Ce bine suna “verdele din suflet”, imi place tare mult! Un gand verde, si-un drum cenusiu…

     
    • Adrian

      31/10/2013 at 20:28

      … spre o vale verde în întregime! Îţi mulţumesc, Cora!

       
 
Follow

Vei primi în Inbox orice nou articol postat pe acest blog.

Alătură-te celorlalţi abonaţi:

%d bloggers like this: