Skip to content

gânduri

Echilibristică într-un pahar cu vise

Stăteam amândoi la masă… faţă în faţă. Ne aşezasem de fiecare parte a mesei, între noi doar gânduri şi un pahar gol. Ne aruncam priviri curioase prin pahar şi dincolo de el se reflectau indiferenţe. Am venit singuri dar ne-am aşezat împreună. Niciunul dintre noi nu a vrut… nici să se aşeze dar nici să plece. Ne cunoşteam, sau cel puţin aşa speram, şi totuşi ne eram străini. Privirile s-au încrucişat amuzate şi au alunecat către paharul gol. Era ca un spaţiu nefiresc şi uitat în centrul universului. Masa devenise propria noastră cale iar noi… gravitam la capătul privirilor ce străpungeau paharul gol.

Read More »Echilibristică într-un pahar cu vise

Alergătorul singuratic… după 23 de ani

Aseară am avut chef să cotrobăi prin podul casei şi să respir aerul “stătut” al obiectelor depuse acolo, al amintirilor uitate şi prăfuite. Sunt obiecte ce au fost uitate într-un “muzeu al inocenţei”. Sunt obiecte ce au ascuns în ele bucurii şi tristeţi, momente de euforie şi momente de dezamăgire, gânduri, versuri, cuvinte ce au ars şi au rămas… Am deschis cutia magică iar mâna a atins şi a trecut duios peste agenda cu coperţi albastre. Un suflet întreg se adăposteşte acolo, cu alunecări între zbucium şi tihnă, cu zâmbete şi regrete, uneori captiv din prea multe revolte. Paginile se derulează încet iar cuvintele se regăsesc şi se îmbrăţişează uimite. Oare mai au ele vreun înţeles acum?

Read More »Alergătorul singuratic… după 23 de ani

“Pe un ţărm de mare” de Simona Ş.

Mi-ai promis că mă vei duce să văd marea.
– Nu vreau să vii la mine! Mi-ai spus într-o zi.
Nu m-am suparat, ştiam… acolo în ţara aia
unde erai, aveai treburile tale, te opream
din drum. Plecarea mea, pentru că trebuia
să mă întorc, te-ar fi răvăşit.
Dar eu vroiam să văd marea!

 

Conduceai maşina spre oraşul cu ţărm la mare. Întotdeauna mi s-a părut că eşti sexi la volan. Eşti concentrat şi serios. Priveam casele pe lângă care treceam, oamenii, era totul atât de nou pentru mine.

Aveam o rochie albastră şi, ca din întâmplare, pentru că mă tot fâţâiam pe scaunul ăla, se ridica, lăsându-mi picioarele la vedere, iar tu le priveai. De câte ori maşina se oprea la vreun stop le mângâiai. Râdeam… Deşi ploua, pentru că în ţara aia plouă mereu, mi se părea că acolo lângă tine a pătruns o fărâmă de soare cu razele ei cu tot.

Read More »“Pe un ţărm de mare” de Simona Ş.

Planeta interzisă

Mă trezesc în fiecare dimineaţă cu privirea avidă de lumină, cu ochii buimaci aţintiţi către soare. Am nevoie de soare, am o nevoie organică de razele lui, de atingerea lui, şi el este din ce în ce mai distant. Cu fiecare trezire lumina e mai săracă, razele se curbează indiferente peste trupul meu, căldura se furişează vinovată către dimineţile altora, şi mi-e frig, şi mi-e din ce în ce mai teamă. Mi-e teamă de nopţile ce se-nmulţesc sărace şi fac ca zilele pustii să se sufoce. Mi-e teamă de răsăritul confuz ce nu mai ştie cine vine şi cine trebuie să plece.

Read More »Planeta interzisă

Translate »