Tag

gânduri

Browsing

Era o dimineață superbă de decembrie, cel puțin așa o percepeam eu. Coborâsem în stradă și totul în jur mirosea a iarnă, a iarnă așteptată cu sufletul plin, cu ochii sclipitori, cu pieptul fremătând a emoții primite și dăruite. Ridicam privirea spre cer și așteptam să văd cum se scutură, cum fulgi mari, jucăuși, mă vor acoperi ca într-un dans subtil al naturii, căutând împlinire pe buzele mele. Respirația se grăbea în fuioare ce păreau că alintă întreaga stradă a bucuriei mele.

Știu!… Știu că aerul nu este suficient de rarefiat pentru a păstra cuvintele nealterate. Se zbat înfrigurate încercând să se înalțe, să atingă zborul gândurilor ce nu pot fi înlănțuite. Își deschid înțelesurile cu aceeași candoare de copil neștiutor și plonjează de pe buze încremenite. Uneori zborul li se oprește pe marginea privirilor și acolo se amestecă cu fulgerări scăpate de pe retină, născând câmpuri pline de culori ce unduiesc prin aerul impur, neștiind de  vremelnicia lor. Alteori se prăbușesc printre bătăi de inimă, sărmane neșoptite dorințe ce rătăcesc prin camere prea pline.

Nu îşi schimbase poziţia de ceva vreme. Timpul se scurgea nebăgat în seamă în ciuda secundelor ce se lipeau de aerul respirat. Era aşezat într-un fotoliu, cu braţul stâng trecut peste abdomen ca într-un gest de durere, cu privirile dezmembrate şi fixate undeva într-un univers ştiut numai de el. Braţul drept sprijinit în cot se ducea ancoră spre faţă susţinând un chip imobil. Între degetul mare şi arătător buzele pulsau cuvinte neştiute. Gândurile fulgerau între confluenţe de priviri şi rămăşiţe de gesturi salvate undeva în spatele chipului.

Mă plimbam prin port de câteva zile în şir. Le pierdusem numărul în izbiturile valurilor ce încercau să înghită digul şi să se reverse peste gândurile mele. Păşeam ca un somnambul printre sunete. Paşii mi se mişcau şovăitori printre rafalele de respiraţie, se învârteau în cerc ca într-un ticăit de orologiu, cu mişcări sacadate, cu opriri lungi şi dese pe fiecare notă descoperită, pe fiecare notă ce îmi răspundea în suflet. Poposeam cât un ecou al propriilor gânduri apoi călcam mai departe cu aceeaşi teamă că fiecare notă părăsită îmi va exploda sub paşi şi voi rămâne infirm de cuvinte, cu resturi de înţelesuri pătrunzându-mi în carne şi otrăvindu-mi durerea.

Stăteam aplecat peste coala de hârtie cu privirile fixate pe un colţ de cuvânt. Lumina se rostogolea blândă în fuioare şi se amesteca cu gândurile mele printre rânduri neterminate. Citeam fraza de la început şi după câteva momente gestul se frângea undeva la mijloc, la mijlocul foii, ca şi cum în acel moment ceva se frângea în mine, într-un mijloc de suflet, iar pe margine se războiau între ele consoane. Priveam neputincios spre rândurile neterminate, spre vocale dispărute pe un val aruncat în afara sufletului, în timp ce tristele mele consoane se înecau într-un râu de cerneală.

Nisipul fierbinte îmi încingea tălpile şi îmi alerga energiile nerăbdătoare prin tot corpul. Păşeam întâi ca o felină, plutind netulburat peste plaja ademenitoare, pentru ca apoi să îmi scufund glezna în nisip, lăsându-l să mă dezmiardă. Mergeam cu ochii închişi respirând cu atâta nesaţ aerul încărcat de dor. Pieptul umflat de atâta emoţie, ducea până în adâncuri gustul de infinit ce mi se lipise pe buze.

Translate »