RSS
 

Speranţe deşarte

15 Feb

Citit de 18145ori!

Un colportor de suflete mână de la spate turma de umbre mişcătoare. “Sufleteeeeeeeee! Sufleteeeeeeee! Am suflete de vânzare! Sufleteeeeeeeeeee!…”. Cine să îi mai răspundă când toţi sunt încolonaţi în lava fără viaţă ce se scurge pe străzile oraşului fantomă!…

Continuare…

Se scursese un timport, poate două, trei… până şi unităţile de măsură se răzvrătiseră în haosul ce cuprinsese natura. Se scursese fără ca noţiunea timpului să mai preseze pe cineva, într-un ticăit indiferent şi nedecodat, într-o indiferenţă mocnită sub un murmur greu sesizabil. Cohorte de umbre mişcătoare, turme de  ciudatini, un lanţ fără identitate şi cu respiraţia bolnavă se târa spre un orizont necăutat. O mişcare… ce părea o scufundare prin cele mai negre străfunduri.

În marşul lor târât şi agonizant sufocau şi înghiţeau orice formă de lumină ce făcea greşeala să sclipească curioasă. Una câte una erau absorbite ca într-o gaură neagră şi acolo îşi perdeau strălucirea pentru a pune o celulă în plus pe acest şarpe imens, un şarpe ce putrezea totul în drumul său. Urma lăsată pe nisipet se învolbura şi se revărsa ca o lavă peste pustiul rămas în trecut. Până şi creatorul pierise în acest dezmăţ de lavă scursă. Mici bolboroci ce evadau cât o eliternă efemeră, mici bolboroci se spărgeau instantaneu lansând în eter un tânguit vremelnic: “…sufleteeeeeee… teeeee…. zare……”.

Capul lanţului târâtor ducea instinctiv înainte trăgând după el infinitele umbre captive. Nu privea la stânga, nu privea la dreapta, nu existau dimensiuni, nu existau incertitudini, nici un fel de perturbări nu îi oprea sau încetinea linia dreaptă pe care o urma, un cursalt… scăpat de sub control. Un efect ce îşi ducea până la capât cursa. În urmă, de sub lava cotropitoare mugeau oraşe înghiţite, trosneau clădiri desfiinţate, se dezintegrau ferestre ce altădată râdeau în soare. Totul era afişurat a nefiinţă! Pas cu pas, umbră cu umbră, pământul a fost cotropit… valuri de lavă înghiţind toată natura.

O ultimă privire aruncată înapoi de un soare resemnat şi muribund, o ultimă reflexie a unui gând pierdut, o becluză licărind în haos, o fărâmă de lumină uitată într-o fantă de timp… un singur strop picurat a săpat neştiut până a născut o tufisură, o eroare născută din lumină ce s-a hrănit cu întuneric şi a crescut în calea haosului în expansiune. Prima umbră ajunge în faţa tufisurei şi alunecarea se pierde, oprind tăvălugul. În spatele ei, în lanţul fără identitate se naşte un semnervos ce face să tremure tot pământul. O mică explozie cuprinde prima umbră şi aruncă cercuri de lumină în aerul speriat de atâta negură. Explozie după explozie se produce, fiecare umbră este la rândul ei scăldată în lumină. Un simbolid aleargă prin masa inertă asemeni unui fulger şi încearcă să îi redea durerea, şi din durere să îi reaprindă conştiinţa.

Uşoare semne de nesupunere se produc şi umbrele încep să se desincronizeze. Se rup legături şi apar mici identităţi. E un început de presalt către sfârşit, către un sfârşit al haosului. Umbre se duc în stânga, umbre se duc în dreapta, umbre se întorc, încep să murmure, să urle, se înfruntă, se despart. Încep să se mănânce între ele, se devorează şi cei rămaşi, cei puternici, procrează… Dau naştere unei noi specii… o specie sângeroasă numită macarieni!

 

Ielele

 

Am aşternut gânduri în cuvinte contopite sau convertite… sau pervertite… pentru tabelul Psipsinei şi pentru “duzina de cuvinte”!!!

Sursa FOTO

5.00 avg. rating (99% score) - 1 vote
 

Tags: , , , , , , , , , ,

Leave a Reply

 

 
  1. Carmen Pricop

    16/02/2014 at 01:37

    După milenii de lupte sângeroase în urma cărora supun, fură, adună, macarienii ajung să se bucure de binefacerile bogăţiilor acumulate, se lenevesc şi se îmblânzesc… Istoria se repetă, nu?

     
    • Adrian

      16/02/2014 at 11:45

      Întotdeauna, Carmen! Întotdeauna! Tabla e aceeaşi, regulile sunt aceleaşi, pionii sunt aceiaşi, doar “uneltele” şi chipurile pionilor se modifică!

       
  2. Radu Thor

    16/02/2014 at 08:53

    Interesant şi incitant că ai legat cele două duzine. Poate pui de un roman! 🙂

     
    • Adrian

      16/02/2014 at 11:53

      “Roman în sos de gânduri”… sună bine? Mulţumesc, Radu.

       
  3. psi

    16/02/2014 at 11:54

    este numai senzaţia mea sau va urma o continuare? 🙂
    cât este real şi cât nu?… şi nu caut răspunsul pe care îl ştim amândoi…

     
    • Adrian

      16/02/2014 at 12:04

      Nici nu îţi dau un răspuns, îl ştim amândoi. 🙂 Să vină provocarea… 🙂

       
  4. Spunsieu

    16/02/2014 at 14:01

    Atmosfera de SF ! Mi-a placut mult de tot!

     
    • Adrian

      16/02/2014 at 14:34

      Îţi mulţumesc, Crina!

       
  5. dordefemeie

    16/02/2014 at 14:29

    Mi-a dat fiori atmosfera de infern pe care ai zugravit-o cu atata indemanare. Noroc cu tufisura de la sfarsit ca a renascut speranta 🙂

     
    • Adrian

      16/02/2014 at 14:36

      E doar o păcăleală, Dor! Speranţa este doar un lanţ mai subtil…

       
  6. mihaela

    16/02/2014 at 14:55

    hm ciudat ca si la tine macarienii sunt cei rai 🙂

     
    • Adrian

      16/02/2014 at 15:04

      Nu, aşa sunt toţi! Un rău născut din haos…

       
  7. Adriana

    16/02/2014 at 19:34

    Categoric, cuvintele îţi sunt prietene, orice gen abordezi. Am văzut totul cu ochii minţii!

     
    • Adrian

      16/02/2014 at 22:16

      Categoric, e o plăcere să citesc comentariile tale! Îţi mulţumesc. Sper că nu îţi voi provoca coşmaruri… 🙂

       
 
Follow

Vei primi în Inbox orice nou articol postat pe acest blog.

Alătură-te celorlalţi abonaţi:

%d bloggers like this: