RSS
 

O floare şi o poezie – Noapte de unul singur

28 Jan

Citit de 3276ori!

Un început (şi nu numai) de săptămâna cu o floare în gând şi cu o poezie în suflet ne face să fim mai buni, mai calzi, mai înţelepţi!!!

Floare

 

“Noapte de unul singur” de Adrian Păunescu

 

Aud un pian prin zăpezi cristaline
Şi nu sunt cu tine, vai nu sunt cu tine
Chopin – un concert de pian oarecare
Şi calea e lungă şi noaptea e mare.

 

De iarnă mă satur, de plânset te saturi
Iubiri între noi în o mie de paturi
Şi primăvăratec ninsori mai sfâşie
Voalul miresei în noaptea târzie.

 

Se-aud ciudăţenii şi fiare în noapte
Şi ninge himere şi ninge cu şoapte
Mi-e dor ca de propria-mi copilărie
De tine, aceea ce n-a fost să fie.

 

Iar dacă ai fi dintr-o dată cu mine
Mi-ar fi totul altfel şi nu mi-ar fi bine
Sunt fumuri pe case, iubiri sunt în case
Şi cerul a fum şi-a păcate miroase.

 

Pendula ca streangul de moarte e gata
Se mişcă de parcă mă strânge cravata
Mă târâi pe coaste, te caut pe perna
Şi noi ce spuneam că iubirea-i eternă.

 

Şi uite ce grabnic se-arată şi trece
Şi sângele-n rana lovită e rece
Aud un pian, un Chopin de departe
De care n-ai parte, de care n-am parte.

 

Un mut pianist se răsfiră în stele
Şi mâinile lui bat în coastele mele
Atât aş voi să te văd înc-o dată
Şi-aceasta ca ultima noastră răsplată

 

Şi când lângă focul ce-atât ne legase
În soba adânc păduraticei case
Ar fi să te văd pentru ultima oară
Aş pune pianul să-nveţe să moară.

 

Aşa cum acum eşti dusă departe
Bufneşte-un pian prin ulucile sparte
Şi-o lună roşcată însângeră plopii
Iar eu cu nimic nu mai pot să te-apropii.

 

Şi cad în genunchi lângă focul ce moare
Şi vreau să-l întreb de mai e vreo scăpare
Şi el îmi răspunde cu-n sclipăt spre uşă
Şi-mi lasă în palme o caldă cenuşă.

 

Te-aş cere-napoi însă n-am cui te cere
Şi restul e numai Chopin şi tăcere.

 

 

 


Articole asemănătoare:


5.00 avg. rating (99% score) - 3 votes
 
8 Comments

Posted in Poezie

 

Tags: , ,

Leave a Reply

 

 
  1. maya

    28/01/2014 at 15:41

    Degetele de pianist, fluide și fine
    Cântă o sonată pentru măine
    Două dorinți împărțind același vis,
    Zeci de atingeri line umplând un abis.

    Sa-ți fie săptămâna cânt de fericire!

     
    • Adrian

      28/01/2014 at 16:47

      Un pianist ce-şi cântă aşteptarea,
      Printre primăvăratice ninsori,
      Un pianist ce-şi pierde căutarea,
      Printre-ngheţate şi ofilite flori.

      Mulţumesc, Maria!

       
  2. Radu Thor

    28/01/2014 at 16:17

    Liliac alb!!! Sper să nu greşesc!
    Frumoasă floarea, frumoasă poezia!

     
    • Adrian

      28/01/2014 at 16:21

      Nu greşeşti! Un superb liliac şi una din cele mai frumoase poezii ale lui Adrian Păunescu.

       
  3. dordefemeie

    28/01/2014 at 17:36

    Sublima poezie… si pianul poate sa moara de atata iubire …

     
    • maya

      28/01/2014 at 18:36

      Din iubire, nu se moare , oricat ar fi de mare, oricat ar fi de iubire, oricat ai iubi de mult. Din iubire, se traieste, se naste…si atat, doar se iubeste.

       
      • Adrian

        29/01/2014 at 00:32

        Doar se iubeşte…

         
    • Adrian

      29/01/2014 at 00:24

      Îţi mulţumesc, Dor!

       
 
Follow

Vei primi în Inbox orice nou articol postat pe acest blog.

Alătură-te celorlalţi abonaţi:

%d bloggers like this: