RSS
 

O floare şi o poezie – Începutul

15 Jan

Citit de 1934ori!

Un început (şi nu numai) de săptămâna cu o floare în gând şi cu o poezie în suflet ne face să fim mai buni, mai calzi, mai înţelepţi!!!

Floare

 

“Începutul” de Nicolae Labiş

 

Bătăile versului am prins a deprinde
Nu din cărţi, ci din horă, din danţ
Rimele, din bocete şi colinde,
Din doinele seara cântate pe şanţ.

 

M-am născut iarna, la Sfântul Andrei,
Când vântu-n amurg şuiera prin ogradă.
Munţii ardeau în polei şi lumini,
Lupii spulberau scântei din zăpadă.

 

Am strâns sănătate din cremenea neagră,
Din vâna de apă, ţâşnind încordat,
Şi bătrânii din sat când muriră,
Toate iubirile moştenire mi-au dat.

 

Eu mă scăldam prin pâraie cu ochii deschişi,
Era o apă de cleştar şi de stele
Peşti alburii, pâlpâind ca-ntr-un vis,
Lunecau lângă genele mele.

 

Ori prin munţii cu iarba-ntomnată pe creastă
Ascultam ţârâitul de greier bolnav;
Gonind pe un cer de-ntunecare vastă,
Nouri scămoşi în spinări purtau frigul jilav.

 

Însemnam cu uimire pe-un petic de foaie,
Cum scapără ceru-n băltoace întors,
Cum, după munţii ursuzi, după ploaie,
Fuioarele de aburi s-au tors.

 

Pe atunci te-nvăţam, ţara mea, te-nvăţam
Cu copaci şi cu cer, cu pălmaş şi cu vită,
Cu luna lividă sticlind în spărtura de geam
Şi cu gura uscată de foame ca piatra trăsnită.

 

Au vuit arămurile în clopotniţă, sus,
Şi ca un vânt trecu pe sat mobilizarea.
Primenit în haine noi, tata la război s-a dus
Şi la-nghiţit albă şi veştedă zarea.

 

Cu ochii aţintiţi pe geamul spart,
Mama rămase mută, ca de fier;
Eu mă uitam în lături, iar soru-mea cea mică
Râdea către păpuşă-ntr-un ungher.

 

Fetele mari din sat, cu ochiul stins,
Jeleau după flăcăii duşi departe
Şi mă rugau, înăbuşite-n plâns,
Să le-nsăilez spre dânşii câte-o carte.

 

Scriam acolo eu de frunze verzi,
De jale şi de câte şi mai câte,
Şi dorul către tata cu dorul fetelor
Se împletea în stihuri mohorâte.

 

Bătăile versului am prins a deprinde
Nu din cărţi, ci din horă, din danţ
Rimele, din bocete şi colinde,
Din doinele seara cântate pe şanţ.

 

Din zbuciumul de mamă-năbuşit,
Şi-al fetelor care uitau ce-i hora,
Pătrunse trist de dorul acelora
Ce din războaie nu au mai venit.

 

 

 


Articole asemănătoare:


0.00 avg. rating (0% score) - 0 votes
 
6 Comments

Posted in Poezie

 

Tags: , ,

Leave a Reply

 

 
  1. Radu Thor

    15/01/2014 at 15:38

    Foarte frumoase si florile şi poezia!

     
    • Adrian

      15/01/2014 at 17:11

      Îţi mulţumesc, Radu! Citind poezia am sentimentul că răsfoiesc un jurnal cu amintiri… Iar florile îmi amintesc de Ţinutul Gugulanilor…

       
  2. maya

    15/01/2014 at 17:23

    Labiș a înțeles de pe atunci, că poezia cea mai frumoasă se naște nu din râs, ci din durere și din plâns.
    Săptămâna frumoasă să-ți fie, cu viața plină de flori, zâmbet și poezie!

     
    • Adrian

      15/01/2014 at 22:45

      Suferinţă… din suferinţă! Săptămână frumoasă să ai şi tu!

       
  3. dordefemeie

    15/01/2014 at 18:26

    Minunata hortensia. Cat despre poezia lui Labis, cea nascuta din viata nu din teorie, este cu atat mai autentica si frumoasa.

     
    • Adrian

      15/01/2014 at 22:46

      E o hortensie din Ţinutul Gugulanilor! Mă bucur că ţi-a plăcut Labiş.

       
 
Follow

Vei primi în Inbox orice nou articol postat pe acest blog.

Alătură-te celorlalţi abonaţi:

%d bloggers like this: