Copilule!
Copilul Sufletului…
mi-am pierdut seninul cerului
așteptând ca pașii tăi,
stingheri altădată,
să-și amestece
urmele în culori de curcubeu.
Ți-am cioplit
din propriile-mi visuri
aripi, să înveți zborul
gesturilor
fără teama de a
te prăbuși în tăceri.
Ți-am învățat
pe de rost
toate bătăile inimii
crezând că
secundele
dintre noi
nu se vor mai număra,
dar, cu mâinile încătușate,
ți-ai frânt zborul
și mi-ai întemnițat
visurile în propriul
tău suflet!
Nu știu pentru cine ești clepsidră:
pentru zborul frânt
al visurilor mele
sau pentru pustiul din tine?
