Cobor…
cobor o treaptă
şi îmi aud
ţipând
de sub tălpi
propriile cuvinte
dăruite cândva…
şi risipite
în tăceri,
mai cobor o treaptă
şi cu palmele
mă răstignesc
între ziduri
înecându-mi degetele
în gesturi desenate
şi uitate
în nemişcare,
mai fac un pas,
încă o treaptă,
pe glezne
îmi simt
gândurile
deșirându-se oarbe,
şi scurgându-se
rătăcite prin
unghere neștiute,
doar privirile
fixează indiferente
spre un univers
știut.
Cobor…
mai fac un pas
și te aud
cioplindu-mi
trepte în suflet!
E prima oara cand imi doresc sa fi avut si eu talentul asta, fiindca mi-ar fi placut sa-ti raspund in versuri… Dar cred ca deja stii ce voiam sa-ti spun… 🙂
10 Comments
Intre un punct de plecare si un punct pe traseu,
treptele cioplite sunt un ajutor pretios…
Zile frumoase si inspirate de aprilie!
Depinde spre ce univers te duc acele scări! 🙂
Mulțumesc frumos, Suzana.
Tu știi ca nimeni altul sa cioplesti trepte de prietenie in sufletele noastre.
Sunt un norocos dacă reușesc să cioplesc astfel de trepte! Mulțumesc, Adriana.
Cu fiecare treaptă săpată,
sufletul tău îmi arată
drumul luminii.
Îți mulțumesc, Maria. Cu cât sunt mai multe trepte, cu atât drumul este mai luminos! 🙂
E prima oara cand imi doresc sa fi avut si eu talentul asta, fiindca mi-ar fi placut sa-ti raspund in versuri… Dar cred ca deja stii ce voiam sa-ti spun… 🙂
Cred că ştiu ce vrei să spui. Tocmai de aceea mă gândeam la nişte telefoane pe la 3, 4 şi 5 am: „Auzi, Oana, la tine a picat netul?” 🙂
Cuvintele sunt puține pentru a exprima emoțiile transmise de poezie! Spun doar Mulțumesc pentru versurile superbe.
Manuela, și eu îți mulțumesc pentru cuvintele frumoase!