Citit de 7598ori!
Ca de fiecare dată şi în ziua aceea ne întâlniserăm toţi patru. De obicei ne întâlneam la Florin acasă. Nu ştiu de ce, poate că toţi împreună ne simţeam mai bine acolo. Avea ceva special acel apartament în care locuia Florin şi cu părinţii lui, sau poate personalitatea lui ne atrăgea acolo. Era unul din cei mai inteligenţi copii din generaţia mea, eram colegi de clasă şi colegi de bancă. Ne-am făcut jocurile obişnuite şi după multă zbenguială, obosiţi, ne-am luat o pauză. Florin a luat o carte de pe masă. “Vreţi să vă citesc ceva?” Ne-am aşezat cuminţi pe canapea ascultându-l. În acel moment am intrat pentru prima dată în contact cu frumoasa lume a cavalerilor medievali, a spadasinilor, a muschetarilor, a regilor, a cardinalilor, a curtezanelor, a intrigilor de la curtea Franţei. Florin ne-a citit un capitol întreg din romanul “După douăzeci de ani” de Alexandre Dumas.
Primele mele amintiri ce ies la iveală despre lumea cărţilor sunt legate de “Cuore, inimă de copil” a lui Edmondo de Amicis şi “După douăzeci de ani”. “Cuore” este prima carte citită iar din Dumas mi s-a citit prima dată. Oricât aş căuta alte amintiri mai vechi, nu reuşesc să le găsesc. Am păşit timid în universul cărţilor dar m-am regăsit total acolo. Am descoperit “energii” ce mi-au alimentat gândurile, visele, iar lumea mea s-a schimbat definitiv.
Olympia
Radu Thor
30/03/2014 at 06:35
🙂 Ciclul cu muschetarii l-am citit în ordinea naturală de la plegarea cu câluţul galben până la moartea cu bastonul de mareşal în mână!
Radu Thor
30/03/2014 at 06:36
Scuze, plecarea!
Adrian
30/03/2014 at 08:55
Te scuz. Daca imi aduc bine aminte, ne-a citit capitolul in care muschetarii erau inchisi intr-o temnita si Portos cu forta lui herculeana stramba niste gratii. Comenntariu postat pe AX4 Nano, chiar merge bine, cu o tastatura bluetooth cred ca va fi si mai bine! 🙂
Adrian
30/03/2014 at 08:48
Si eu am citit ciclul in ordinea fireasca, doar ca atunci am auzit prima data de romanele lui Dumas. Iar colegul meu era deja la „Dupa douazeci de ani„. “Vicontele de Bragelonne” l-am gasit cativa ani mai tarziu.
Sonia
30/03/2014 at 09:19
Mulțumesc, Adrian, pentru povestea ta. Nici eu nu-mi amintesc foarte bine care a fost prima carte pe care am ținut-o în mână. Poate Povești nemuritoare? Amintirile clare încep (tot) cu Cuore și cu Singur pe lume. Și cu un caiet de lecturi din clasa a doua și o poveste cu un talisman albastru.
Karla este un copil fericit, pentru că vă are părinți pe voi și un exemplu bun.
Adrian
30/03/2014 at 11:13
Ţie trebuie să îţi mulţumim pentru tot ceea ce ai reuşit să pui pe picioare, Sonia! Îţi mulţumesc, Sonia!
roxana
30/03/2014 at 19:47
Seria romanelor lui Dumas! Am citi si recitit fiecare carte pana le-am invatat pe de rost! ce mi-au placut! Ma visam cand cavaler, cand pritesa, cand Regina.Ce mai, teatru adevarat scria pe mine!
Adrian
30/03/2014 at 20:19
Nu pot să cred! Sunt convins că mai sunt fete cărora le-au plăcut romanele lui Dumas, dar de aici până la a le savura atât de mult încât să le şi recitească… Nu pot să cred! Mă rog de fiică-mea să citească, măcar aşa de test, un Jules Verne, un Karl May, DUmas, nicio şansă. A citit “Cei trei muschetari” doar pentru că a avut-o temă de la şcoală. De citit, citeşte foarte mult, dar numai ce vrea ea. Dacă nu îi place stilul autorului refuză să citească.
dor
31/03/2014 at 07:46
Karluta este o fata cu totul speciala. Bravo ei si parintilor ei.
Adrian
31/03/2014 at 09:59
Îţi mulţumim mult, Dor!
Adriana
02/04/2014 at 06:15
Am spus totdeauna că ai o relaţie specială cu fetele tale. Frumoase, simple dar arc peste timp …toate aceste amintiri.
Adrian
02/04/2014 at 09:20
Aşa este, ai spus! Şi chiar am!
Alexandra Ali
03/04/2014 at 11:23
Stii ce ma bucura cand vad parinti ai caror copii sunt la fel de iubitori de carte ca si ei?! Asta vreau si eu pentru Emilia, daca voi reusi.
Prima mea carte, de care imi amintesc, este o culegere de Povesti fermecate rusesti (cu Ivan Turbinca si multe altele), apoi basmele romanesti si Clubul muschetarilor continua sa-mi placa si in prezent. Nici nu are cum: cum petrecut ani intregi alaturi de Dumas 🙂
Adrian
03/04/2014 at 13:47
Contează foarte mult exemplul personal. Şi sunt convins că tu eşti şi vei un exemplu pentru fiica ta.