E frig… E prea frig pentru a da siguranţă strigătelor mărunte ale naturii îndurerate. E mult prea frig pentru a sta calm, rişti să-ţi intre molima abisului în inimă şi să-ţi încleştezi pierderea acută peste zările îngheţate în paguba lumii. Rişti pur şi simplu să te pierzi… Mă macină dorul unei apropiate primăveri!
Plouă pe-nserat, mă pierd în stelele căzute cu o indulgenţă a disperării. Durerea mă arde mocnit, simt de-acum că trebuie să plec, să-mi las în urmă fericirea şi speranţa, să-mbrac disperarea. E prea mult pentru mine, tristeţea mi-e jertfă pentru sufletul devorat de ploaie. Mă simt bolnavă, de parcă am înfipt în inimă un ciob de fier pe care până acum nici nu-l observasem. Nu, nu pot părăsi locul acesta, streşinile plâng, iarba ţese pământul de nori, florile au fost strivite de îngheţ.
Nu-mi pot lăsa natura tocmai când îi este mai greu. Totuşi, am încercat să zbor unde mă poartă amintirea propriei iluzii, dar în scurt timp mi-am dat seama că pornesc pe drumul propriei deveniri.
Ploaia-n nouri creşte, e mai greu pe zi ce trece. Nu mai am scăpare, tot ce pot face este să mă bucur de farmecul înfloririi declinului naturii. Toamna aceasta, ploaia dureroasă, unduirea duioasă a naturii distruse, toate acestea crează o artă a deznădăjduirii, un dans al pieirii, care deşi te încântă, te poate duce spre nemurire…
Este atâta fericire în tristeţea sufletului meu! Ciudată este lumea artei, a literaturii, în care şi până cel mai aprig peisaj poate deveni ceva frumos.
Era ea, ficţiunea, cea care transforma… şi atunci mi-am dat seama ce se întâmplase: mi-am dat inima ficţiunii aşteptând în schimb doar puterea de a crede.
Stau si citesc … si iar citesc. Si incerc sa ma conving ca e scrisa de fiica ta si nu de altcineva, poate mai matur. Dar apoi imi zic: “Poate la fizic mai matur, pentru ca maturitatea psigica si emotionala nu are nimica de-a face cu maturitatea fizica”. Karla este deja cu mult mai presus de mine si de multe alte persoane in ceea ce priveste talentul ei. Sa ii transmiti toate felicitarile mele. Iar tie, ce pot sa-ti spun?! Tot felicitari! Bravo!
Sunt fără grai. Fără vorbe şi cuvinte. Sunt mută de uimire şi încântare. Oricine ar fi scris acest text ar fi avut admiraţia mea. Oricine. Pentru Karla am in plus respect. Respectul acela ce l-aş fi dat copilului meu, dacă l-as fi avut. Nu pot decât să fiu fericită că am intrat azi aici şi mă ruşinez la gândul că mai am încă blogul activ, după ce am citit această postare. Cuvintele ar trebui să rămână vii doar pentru astfel de oameni, chiar dacă sunt incă….omuleti. Vă imbrăţişez pe amândoi. Felicitări!
10 Comments
Karla esta ea insasi o metafora intruchipata…. Bravo Karla! Felicitari.
🙂 Mulţumesc, Dor.
Stau si citesc … si iar citesc. Si incerc sa ma conving ca e scrisa de fiica ta si nu de altcineva, poate mai matur. Dar apoi imi zic: “Poate la fizic mai matur, pentru ca maturitatea psigica si emotionala nu are nimica de-a face cu maturitatea fizica”. Karla este deja cu mult mai presus de mine si de multe alte persoane in ceea ce priveste talentul ei. Sa ii transmiti toate felicitarile mele. Iar tie, ce pot sa-ti spun?! Tot felicitari! Bravo!
Îţi mulţumesc, Alexandra. Îi transmit cuvintela tale frumoase!
Ai deja concurenţă! 🙂
Nu! Eu sunt doar un mic motoraş pentru ea, ce o ajută să zboare cât mai sus! 🙂
Cuvinte mari..Bravo,Karluta are cu cine sa semene.
🙂 Mersi, Nico!
Sunt fără grai. Fără vorbe şi cuvinte. Sunt mută de uimire şi încântare. Oricine ar fi scris acest text ar fi avut admiraţia mea. Oricine. Pentru Karla am in plus respect. Respectul acela ce l-aş fi dat copilului meu, dacă l-as fi avut. Nu pot decât să fiu fericită că am intrat azi aici şi mă ruşinez la gândul că mai am încă blogul activ, după ce am citit această postare. Cuvintele ar trebui să rămână vii doar pentru astfel de oameni, chiar dacă sunt incă….omuleti. Vă imbrăţişez pe amândoi. Felicitări!
Şi eu am rămas fără grai citind toate aceste cuvinte frumoase! Îţi mulţumesc mult, Adriana. Ai un suflet minunat!