S-a născut din dragoste. Dar nu dintr-o dragoste împărtăşită, ci dintr-o dragoste dăruită şi cuibărită într-un suflet regăsit. Un suflet ce a rătăcit, şi în rătăcirile lui a ajuns până în deşert, în propriul deşert. A traversat, el… sufletul a traversat propriul deşert, a rătăcit prin nisipul fărâmiţat din trecut, amintiri, dorinţe înecate, resturi adunate din visuri fugite. A supravieţuit furtunilor şi verdele i-a înmugurit în primăvară. Deşertul a rămas în urmă şi mugurii s-au înmulţit. Din muguri au ţâşnit gânduri ascunse, au picurat cuvinte, şi rimele s-au încrucişat. Un amalgam de stări s-a întrupat şi a născut. L-a născut pe el, pe Micuţul.
Micuţul meu s-a născut la începutul acestei luni dupa un travaliu ameţitor început pe la sfârşitul lunii martie. Nu aş putea să vă dau o data exactă pentru că nu o stiu. Eram plecat cu mintea aiurea şi navigam emoţionat în jurul „insulei din ziua de ieri” astfel că mă aflam ba în 31 martie, ba în 1 aprilie. M-am ameţit atât de tare că nici nu mai ştiam pe care parte a meridianului mă aflam. Eu sper totuşi să nu fie 1 aprilie ca să nu ajungă subiect de glume. Mi-a trebuit ceva timp ca să mă hotărăsc să îl aduc pe lume pe acest micuţ.
