“Nu ştiu alţii ce simt”, ca să îl parafrazez pe Creangă, dar eu pur şi simplu mă sufoc. Simt că nu mai am aer, că totul miroase urât în această minunată ţară numită România şi că mă îneacă simpla respiraţie. România trăieşte letargică într-o fază terminală. Am sentimentul că groteasca casă a poporului s-a umflat ca un blestem şi se confundă cu graniţele ţării. Suntem blestemaţi nu de cizmarul asasinat ci de cei care au iubit acest pământ şi l-au udat cu sângele lor.
Suntem blestemaţi pentru că timp de 45 de ani am suportat complici cancerul comunist. Suntem vinovaţi pentru că am fost părtaşi la executarea şi lichidarea tuturor valorilor acestui neam, apoi, indiferenţi, i-am lăsat pe asasini şi gardieni să ne conducă în cea mai neagră perioadă din istoria acestei ţări. Au fost aduşi la putere toate scursurile, toate nulităţile, toţi derbedeii şi oportuniştii. Şi… ca şi cum nu era de ajuns, această clasă mucegăită a procreat. Şi iată-ne că dupa 23 de ani de la “revoluţie” suntem aceleaşi generaţii călcate în picioare şi batjocorite, generaţii pervertite şi fără niciun orizont, minţite şi incapabile să impună respect.
Suntem atât de storşi şi atât de impotenţi încât ne este imposibil să readucem în faţă valori. Această monstruozitate casă a poporului cu zidurile sale fixate pe graniţe s-a transformat într-un spital naţional, un “ospiciu” imens cu un biet popor în faza terminală, aşteptând prin saloane operaţia izbăvitoare. Ne-au strâns pe toţi într-un dezafectat “pavilion al canceroşilor” şi refuză să ne trateze. Nu au nici timp, nici chef şi nici resurse să ne opereze, şi speră să ne stingem în tăcere.
Aşteptăm drogaţi în fiecare dimineaţă vizita în salon. O aşteptăm degeaba. Pentru ei vizitele la patul bolnavului se fac odata la patru ani, şi atunci pe fugă dar cu multă veselie. Se strâng “doctorii” din parlament, “anesteziştii” din guvern în frunte cu asistenta-şefă, “infirmierele” din teritoriu şi gândacii de la cantină. Sunt atât de mulţi că nu au loc să intre în salon. Vin mirosind a mici şi a bere, sătui, picotind a somn şi râgâind pe voci. Sunt bine pregătiţi, doar au mâncat şi au băut pe rupte patru ani. Au venit să ne ceară votul pentru încă o operaţie. La fiecare patru ani vin şi ne mint că ne operează, iar noi imbecili îi privim sfioşi în ochi şi îi legitimăm.
Ne păcălesc că viitorul este luminos şi are gust de mititei. Ne întind în pat pe toţi odata şi ne conecteză în masă la aceeaşi perfuzie slinoasă de la celelalte vizite. Perfuzia e plină cu bere şi cu somnifere, astfel sedaţi ne bucurăm că mai trăim până la următoarea vizită. Sărman popor eşti prea drogat ca să întelegi că aleşii sunt emanaţi ai propriilor tale tumori. Ei nu te vor vindeca niciodată, singur trebuie să pui mâna pe bisturiu şi să-ţi extirpi votul. Şi dacă totuşi vei supravieţui învaţă generaţiile ce vor veni să nu mai trăiască aceeaşi greşeală.
Ce trist să ne minţim cu aceeaşi “doctori” care ne tratau prin cincinale!!!
In primul rand este foarte bine scris si mi se pare foarte bun din punct de vedere literar (atat cat ma pricep eu ca si consumator de literatura ).
Din punct de vedere al aspectelor prezentate surprinde o realitate pe care ne este greu sa o acceptam si avem impresia ca nu putem face nimic.
Se poate trage concluzia, a nu stiu cata oara, ca tara ne vrea prosti pentru a ne putea manipula. Poate ca sansa noastra este sa ne dezvoltam intelectual si implicit financiar si atunci la vot nu ne vor mai putea pacali cu mici si bere ( nu ne va mai fi de ajuns ).
Citind blogul tau precum si alte blog – uri ma gandesc cat de mult simte nevoia lumea, in ultima vreme, sa scrie. Cauza semnificativa ar putea fi faptul că nu prea mai avem ce asculta / citi / viziona in media, fiind promovate mai mult nonvalori.
Ani de zile am crezut că românul este mare iubitor de scandaluri şi manele, iar media îl serveşte în consecinţă. Total fals. De 23 ani guvernanţii folosindu-se de unealta lor cea mai puternică (media românească) nu fac decât să manipuleze şi să îndobitocească un popor confuz, care de abia ieşise dintr-un iad comunist. Un popor îndobitocit se comportă ca o turmă de vite şi îşi acceptă cu resemnare biciul, hăţurile şi ţarcul (a se citi clasa conducătoare şi legile ei). Din păcate chiar suntem un popor bolnav…
Atât timp cât nu reconstruim societatea pe baza unor valori reale nu avem nicio şansă. Iar această reconstrucţie e de lungă durată. Prăpastia în care ne aflăm e prea mare şi s-a “lucrat” la ea din 1945 încoace. O astfel de societate se poate realiza în câteva generaţii. Nouă ne rămâne doar amintirea extraordinară de a fi trăit “căderea zidului Berlinului” şi de a pune primele cărămizi pentru o societate normală în care poate copiii copiilor noştri vor trăi. Asta dacă vor mai fi pe aceste meleaguri!!!
Cred că fiecare din noi care are ceva de spus trebuie să găsească un mijloc prin care să o facă, iar blog-ul este un mijloc foarte eficient. Cred că a simţi nevoia să spui ceva este şi un mod de a te regăsi…
Oricând vrei să postezi ceva pe acest blog eşti bine venită. Şi sunt convins că ai multe de spus…
Am citit de curand articolul si sincera sa fiu, pot spune ca mi-a adus la viata sentimente ingropate adanc in sufletul meu. Mi-am pus multe intrebari cu privire la tara noastra si la modul in care o judecam. Cine este de vina pentru modul in care traim, guvernul sau populatia ? In articol ne-a fost descris traiul de zi cu zi intr-o maniera negativa. Adevarata noastra valoare nu se vede in descrierea tarii, ci in modul in care ne percepem viata. Intotdeauna ne vom contempla sinele si il vom folosi ca etalon pentru a ne povesti viata. De ce sa fim ”atât de storşi şi atât de impotenţi”, cum suntem descrisi in articol, cand putem noi insine fara sa ne comparam cu alte popoare. Romanii sufera mult in aceste timpuri si au fost afectati mult de vremurile de odinioara in care era la putere comunismul, dar acesta tristete in care suntem prinsi va face viitorul sa fie si mai glorios. De ce sa ma gandesc la romani ca la niste cauze pirdute, cand am puterea de a visa intr-un viitorul mai bun ? De ce sa nu-i mai suportam ? Nu putem rescrie trecutul, dar ne putem continua prezentul. Eu cred intr-o Romania mai buna si va invit si pe voi sa visati cu mine la un viitor mai bun.
Adriana,
Nu românii sunt cei pe care nu-i mai suport, ci clasa politică românească. Să sperăm că visele într-o Românie mai bună vor deveni realitate într-o zi…
Frumos scris!
Am o mică obiecție: Clasa politică pe care o arați cu degetul face parte din……..poporul român. Noi i-am ales, noi le-am dat putere, noi am ținut capul jos, noi am ales să nu protestăm, noi ne plângem și lamentăm.
Soluțiile să le caute alții!
Cel mai ușor mod de a schimba aceste lucruri este prin educație.
Haideți sa ne educăm noi pe noi, noi pe copii noștri, noi pe cei din jur și apoi să vedem : Se schimbă ceva? Cu siguranță!
Dar și aici apare o dilemă: Ce tip de educație putem oferi?
Educația intelectualilor, educația țăranului simplu, educația manelistului etc……?
Multe întrebări, nu-i așa?
Nu mai reacţionăm normal tocmai pentru că din 1945 încoace au avut grijă să ne anestezieze. Iar dacă vrem să reacţionăm, nu mai ştim ce e bine şi ce e rău. Ca să fim sinceri, nu noi i-am ales ci s-au ales singuri. A ieşit de fiecare dată cine a trebuit. Aşa este, ţinem capul jos, nu protestăm, ne plângem, ne lamentăm. Nu mai există un popor, există doar o masă mare de manevră, nu mai există solidaritate, nu mai există atitudine. Un popor se defineşte prin valori comune. Ale noastre au fost sacrificate. Cei dintre noi care conştientizăm situaţia în care suntem, încercăm pe cât posibil să ne facem treaba bine şi corect, să dăm o educaţie copiilor în spiritul valorilor reale, nu celor văzute la televizor. Dar, să ştim noi ca indivizi aceste lucruri nu e suficient, la scara istoriei ne trebuie câteva generaţii să ne revenim. Dacă nu reuşim să scoatem în faţă oameni de valoare, nu ieşim din mizerie.
Întrebarea este: cine mai vrea să iasă în faţă?
Îţi mulţumesc pentru comentariul tău.
8 Comments
Adi, articolul acesta este extraordinar.
In primul rand este foarte bine scris si mi se pare foarte bun din punct de vedere literar (atat cat ma pricep eu ca si consumator de literatura ).
Din punct de vedere al aspectelor prezentate surprinde o realitate pe care ne este greu sa o acceptam si avem impresia ca nu putem face nimic.
Se poate trage concluzia, a nu stiu cata oara, ca tara ne vrea prosti pentru a ne putea manipula. Poate ca sansa noastra este sa ne dezvoltam intelectual si implicit financiar si atunci la vot nu ne vor mai putea pacali cu mici si bere ( nu ne va mai fi de ajuns ).
Citind blogul tau precum si alte blog – uri ma gandesc cat de mult simte nevoia lumea, in ultima vreme, sa scrie. Cauza semnificativa ar putea fi faptul că nu prea mai avem ce asculta / citi / viziona in media, fiind promovate mai mult nonvalori.
Dragă Lili,
Îţi mulţumesc pentru cuvintele frumoase.
Ani de zile am crezut că românul este mare iubitor de scandaluri şi manele, iar media îl serveşte în consecinţă. Total fals. De 23 ani guvernanţii folosindu-se de unealta lor cea mai puternică (media românească) nu fac decât să manipuleze şi să îndobitocească un popor confuz, care de abia ieşise dintr-un iad comunist. Un popor îndobitocit se comportă ca o turmă de vite şi îşi acceptă cu resemnare biciul, hăţurile şi ţarcul (a se citi clasa conducătoare şi legile ei). Din păcate chiar suntem un popor bolnav…
Atât timp cât nu reconstruim societatea pe baza unor valori reale nu avem nicio şansă. Iar această reconstrucţie e de lungă durată. Prăpastia în care ne aflăm e prea mare şi s-a “lucrat” la ea din 1945 încoace. O astfel de societate se poate realiza în câteva generaţii. Nouă ne rămâne doar amintirea extraordinară de a fi trăit “căderea zidului Berlinului” şi de a pune primele cărămizi pentru o societate normală în care poate copiii copiilor noştri vor trăi. Asta dacă vor mai fi pe aceste meleaguri!!!
Cred că fiecare din noi care are ceva de spus trebuie să găsească un mijloc prin care să o facă, iar blog-ul este un mijloc foarte eficient. Cred că a simţi nevoia să spui ceva este şi un mod de a te regăsi…
Oricând vrei să postezi ceva pe acest blog eşti bine venită. Şi sunt convins că ai multe de spus…
Adrian
Am citit de curand articolul si sincera sa fiu, pot spune ca mi-a adus la viata sentimente ingropate adanc in sufletul meu. Mi-am pus multe intrebari cu privire la tara noastra si la modul in care o judecam. Cine este de vina pentru modul in care traim, guvernul sau populatia ? In articol ne-a fost descris traiul de zi cu zi intr-o maniera negativa. Adevarata noastra valoare nu se vede in descrierea tarii, ci in modul in care ne percepem viata. Intotdeauna ne vom contempla sinele si il vom folosi ca etalon pentru a ne povesti viata. De ce sa fim ”atât de storşi şi atât de impotenţi”, cum suntem descrisi in articol, cand putem noi insine fara sa ne comparam cu alte popoare. Romanii sufera mult in aceste timpuri si au fost afectati mult de vremurile de odinioara in care era la putere comunismul, dar acesta tristete in care suntem prinsi va face viitorul sa fie si mai glorios. De ce sa ma gandesc la romani ca la niste cauze pirdute, cand am puterea de a visa intr-un viitorul mai bun ? De ce sa nu-i mai suportam ? Nu putem rescrie trecutul, dar ne putem continua prezentul. Eu cred intr-o Romania mai buna si va invit si pe voi sa visati cu mine la un viitor mai bun.
Adriana,
Nu românii sunt cei pe care nu-i mai suport, ci clasa politică românească. Să sperăm că visele într-o Românie mai bună vor deveni realitate într-o zi…
Frumos scris!
Am o mică obiecție: Clasa politică pe care o arați cu degetul face parte din……..poporul român. Noi i-am ales, noi le-am dat putere, noi am ținut capul jos, noi am ales să nu protestăm, noi ne plângem și lamentăm.
Soluțiile să le caute alții!
Cel mai ușor mod de a schimba aceste lucruri este prin educație.
Haideți sa ne educăm noi pe noi, noi pe copii noștri, noi pe cei din jur și apoi să vedem : Se schimbă ceva? Cu siguranță!
Dar și aici apare o dilemă: Ce tip de educație putem oferi?
Educația intelectualilor, educația țăranului simplu, educația manelistului etc……?
Multe întrebări, nu-i așa?
Nu mai reacţionăm normal tocmai pentru că din 1945 încoace au avut grijă să ne anestezieze. Iar dacă vrem să reacţionăm, nu mai ştim ce e bine şi ce e rău. Ca să fim sinceri, nu noi i-am ales ci s-au ales singuri. A ieşit de fiecare dată cine a trebuit. Aşa este, ţinem capul jos, nu protestăm, ne plângem, ne lamentăm. Nu mai există un popor, există doar o masă mare de manevră, nu mai există solidaritate, nu mai există atitudine. Un popor se defineşte prin valori comune. Ale noastre au fost sacrificate. Cei dintre noi care conştientizăm situaţia în care suntem, încercăm pe cât posibil să ne facem treaba bine şi corect, să dăm o educaţie copiilor în spiritul valorilor reale, nu celor văzute la televizor. Dar, să ştim noi ca indivizi aceste lucruri nu e suficient, la scara istoriei ne trebuie câteva generaţii să ne revenim. Dacă nu reuşim să scoatem în faţă oameni de valoare, nu ieşim din mizerie.
Întrebarea este: cine mai vrea să iasă în faţă?
Îţi mulţumesc pentru comentariul tău.
Pentru toti cei care cred . Intotdeauna vor fi motive sa credem intr.o lume mai buna! http://www.youtube.com/watch?v=kcgu0f7RskU
Foarte interesant articol, realitatea pe care nu o putem accepta dar e adevarata.