Îmi aduc aminte din copilăria mea că eram într-o continuă mişcare. Toată ziua eram afară făcând sport. Aveam o singură mare pasiune, pasiune de băiat, fotbalul. Băteam mingea pe maidan fără odihnă. Veneam de la şcoală, îmi făceam la foc automat temele, şi apoi ieşeam afară la fotbal. Ceva mai tărziu, spre sfârşitul şcolii generale, am descoperit lectura şi fabuloasa lume a cărţilor. Şi mai tărziu am descoperit muntele. Pot spune într-un mod “plastic” că cele trei elemente compun propria mea religie. Sportul, lectura şi muntele mă definesc ca individ.
Am încercat tot timpul şi încerc în continuare să le insuflu fetelor mele dragostea pentru aceste componente ale vieţii: mişcarea, lectura şi natura. Consider că natura este spaţiul normal, firesc şi benefic omului. Lectura este o poartă către cunoaşterea de sine, către lumea din noi şi către lumea din jur, iar mişcarea este sursa energiei noastre. Viitorul îmi va demonstra dacă strădaniile mele au dat rezultate. Karla are deja în fibra ei combinaţia fericită a celor trei elemente ce formează caractere puternice, iar Maria pare să îi calce pe urme.
Când Kărluţa avea 4-5 ani eram preocupat spre ce sport să ne îndreptăm paşii. Cum a ignorat total fotbalul, trebuia să căutăm altceva. Ce vă miraţi aşa de fotbal? Ce are fotbalul? Şi fetele pot juca foarte bine fotbal! Acum două săptămâni când am fost în vacanţă la Nisipurile de Aur, în Bulgaria, am încins un fotbal pe cinste. Eram două echipe internaţionale, iar în echipă cu mine era şi o puştoaică daneză. Înaltă, blondă, subţire, frumoasă, daneza avea o alură mai degrabă de voleibalistă. S-a descurcat bine. I-am servit nişte pase meseriaşe, aşa cum îl servea pe vremuri Boloni pe Piţurcă în faţa porţii. Şi daneza mea a marcat vreo 2-3 goluri. Vedeţi că se poate? Karla şi fotbalul nicio şansă!
Ajunge Kărluţa mea în clasa I-a şi nimic sport. Doar plimbări în parc cu rolele şi bicicleta. În vacanţa de iarnă a clasei a I-a se întâlneşte pe patinoarul Flamaropol cu prietena ei Andra. Acele două ore de distracţie şi amuzament de pe gheaţa patinoarului s-au dilatat, şi s-au transformat în patru ani intenşi, frumoşi, plin de muncă şi de ambiţii. Patru ani de ucenicie pe covorul alb al celui mai elegant şi mai spectaculos sport “Patinajul Artistic”.
A învăţat primii paşi pe gheaţă de la Codruţa Moiseanu, fostă campioană naţională. Implicarea şi efortul depus au crescut continuu, odată cu developarea tainelor patinajului şi creşterea ambiţiilor personale. De la şedinţele din week-end s-a trecut la antrenamente aproape zilnice. După două sezoane de muncă a fost la un pas de despărţire, dezamăgită de “atenţia şi de încrederea” ce i se acorda de către antrenor.
După aproape două luni triste, de pauză, Karla a reînceput antrenamentele cu Maria Balea. Tânăra antrenoare Maria Balea, fostă campioană naţională şi componentă a loturilor naţionale, a reuşit să atragă lângă ea câteva fetiţe ambiţioase şi dornice de performanţe. Cu un suflu nou, cu multă energie, cu zâmbetul mereu arborat pe faţă, cu îmbunătăţiri ale metodelor de antrenament, Maria Balea a generat o adevărată emulaţie printre sportive şi antrenoare.
Vara lui 2010. Vizita medicală. Legitimare la clubul Triumf Bucureşti. Apoi cantonament la Braşov. Începe clasa a IV-a. Începe şi noul sezon de patinaj. După aproape trei ani de patinaj, Karla se pregăteşte pentru debutul oficial în competiţii. Pentru că am început târziu acest sport, intrăm direct la cadeţi. Şi începe cu multă muncă la antrenamente. Alergare, sală, coordonare, mobilitate, coregrafie, gheaţă, multă gheaţă. Un program foarte intens şi solicitant. un program pe care nu îl poţi duce la capăt decât cu multă pasiune pentru acest sport. Cu cât ne apropiem de luna decembrie, de începutul competiţiilor, cu atât se lucrează mai intens la coregrafie, la programe. Sunt zile când Kărluţa pleacă de acasă, la şcoală, la 7.30 dimineaţa, şi o iau de la sală la 20.00-20.30, cu teme făcute prin vestiar între două antrenamente pe gheaţă. În tot acest timp şcoală, after school, gheaţă, teme în vestiar, gheaţă, învăţat prin vestiar, sală, repetat pentru şcoală acasă. Un program infernal. Sunt prieteni şi cunoscuţi care ne reproşează că ne chinuim copilul, că o obligăm la un efort prea mare pentru vârsta ei. Nimeni nu ne crede că este doar ambiţia şi voinţa ei.
Coregrafia, muzica, costumul sunt pliate pe rolul frumoasei Belle din “Frumoasa şi Bestia”. Programul pe gheaţă este realizat de Sorina Mladin, fostă componentă a lotului naţional de gimnastică ritmică. La vremea respectivă Sorina Mladin era coregrafa lui Zoltan Kelemen, singurul patinator român prezent la ultima Olimpiadă de Iarnă (Vancouver 2010), şi la ultimele Campionate Mondiale şi Europene de Patinaj Artistic.
Datorită faptului că antrenamentele pe gheaţă sunt între orele 13.00-17.00, iar noi fiind la muncă în această perioadă, o vedem destul de rar patinând. Şi atunci când o vedem constatăm cu satisfacţie că progresele sunt evidente într-un timp atât de scurt. Ne mai răsfăţăm egoul câteodată, seara când o luăm de la sală, când părinţii colegelor de echipă ne spun că: “azi Karla a reuşit să sară Axel-ul” sau “Karla reuşeşte să facă piruete foarte frumoase” etc.
Încep competiţiile. Cupa Corona Braşov în decembrie, Cupa României ianuarie, Cupa Federaţiei februarie, şi în sfârşit, ziua cea mare, ziua pentru care munceşte pe brânci de un an întreg. Martie 2011. Patinoarul Flamaropol Bucureşti. Campionatul Naţional de Patinaj Artistic. Emoţii uriaşe pentru noi, părinţii. Emoţii şi pentru ea. Tremurăm în tribunele patinoarului, şi la propriu, şi la figurat. Camera video valsează în mâna mea. Mă întrebam dacă voi fi în stare să filmez. Noroc că filmează cineva toată competiţia, şi aşa vom avea şi noi ceva ca lumea. Nu voi mai rata vreo piruetă în colţul patinoarului. Toate fetele sunt cu antrenoarele la vestiar. Tragerea la sorţi. Sunt 31 de concurente, din Bucureşti, Galaţi, Braşov, Miercurea Ciuc şi din alte oraşe, nu le mai ştiu. Sunt vreo 2-3 fete venite de afară, una se antrenează prin SUA, alta în Franţa. Karla a căzut în prima grupă care va intra pe gheaţă. A treia concurentă care va ieşi pe gheaţă. Bine măcar că scapă repede de emoţii azi. Este prima zi de concurs, se execută “Moves on the field”. Pe baza punctajului de azi se face un clasament, şi a doua zi la “Programul liber” se va intra în ordine inversă. Intră pe gheaţă şi îşi face treaba. Nimic spectaculos. Moves-urile sunt nişte spirale, arcuri de cerc, tăieri de gheaţă, ţin de baza patinajului, de cum aluneci pe cele două muchii ale patinei, abilităţi şi tehnică. Termină prima zi cu un rezultat bun, locul 16 din 31 de concurente. Ne pregătim sufleteşte pentru cea de-a doua zi, ziua “Programului Liber”, ziua spectacolului.
Începem concursul final. Suntem la mijlocul clasamentului, deci intrăm în concurs la jumătatea competiţiei, după vreo 2 ore de aşteptare. Gata. Timpul s-a scurs. E rândul ei. E la mantinelă cu antrenoarea, primeşte ultimele indicaţii. Se duce la locul de începere. Încremeneşte ca o statuie aşteptând muzica. Ezită o fracţiune de secundă. Sonorizarea e de slabă calitate în patinoar, iar muzica ei începe într-o notă uşoară, suavă, ca muzica de bal într-un castel de prinţese. Din această cauza era să rateze startul. Reuşeşte totuşi să prindă începutul programului şi să se sincronizeze cu muzica. Mişcările de început sunt uşor precipitate. Intră în program şi totul curge lin. Prima săritură Rittberger. Pare cea mai uşoară. Trece. Urmează două sărituri legate. Lutz cu Rittberger. S-au dus. Prima pirueta, îi plac piruetele. O cumpănă în cross, aici problemele ţin de timing, trebuie să te cronometrezi corect şi să stai în poziţia respectivă baremul minim. Urmează alunecarea cu piciorul ridicat în Y, la fel, important timing-ul. Uf! Urmează săritura cea mai grea, Axel. De Axel mi-e frică cel mai tare. Uneori îi iese. Alteori nu. Se pregăteşte de săritură. Acum… Am emoţii şi acum când scriu, după 2 ani de la acest eveniment. Sare. Se strânge. Rotaţie. O dată şi jumătate. Deschiderea şi… Uf! Era să cadă. O uşoară ezitare, bine că s-a echilibrat şi nu a căzut. Va fi depunctată, dar tot va lua ceva din punctajul săriturii. Încă o săritură legată din două, Flip cu Rittberger. Şi pregăteşte finalul. O piruetă combinată. Rotaţii. Ssssst. Stop. Se ridică. Salută arbitrii şi publicul. Gata. S-a terminat. Bravo!!! Urmează notele. Sunt cele mai bune de până acum. Asta înseamnă că nu poate coborâ sub locul 16, cu puţin noroc poate mai urcam. Am scăpat de emoţii.
După discuţiile cu antrenorii şi cu fetele, Karla vine în tribune. O privesc. E relaxată, e liniştită, e mulţumită de evoluţia ei. Are o ţinută extraordinară. Elegantă şi frumoasă, aidoma Belle, personajul întruchipat de ea. În final a terminat competiţia pe locul 16 din 31 de concurente. Un loc onorabil pentru prima participare la o astfel de competiţie.
Vara a trecut. A fost în cantonament cu fetele la Miercurea Ciuc. A început clasa a V-a. Au început antrenamentele. Din ce în ce mai greu la şcoală, foarte mult de învăţat, foarte multe teme de făcut. O toamnă grea. Timpul s-a comprimat. Când să înveţi, când să te antrenezi. De unde tai, la ce să renunţi. E imposibil să le faci pe amândouă foarte bine, şi şcoala, şi patinajul. A tras de ea până la sfârşitul anului, şi în decembrie (2011) a spus stop patinajului. A fost decizia ei. Doar a ei. Pierdea ritmul cu fetele la patinaj, nu mai putea fi la fel de prezentă la antrenamente. Şi apoi, pentru ea cel mai important lucru este şcoala, şi performanţele obţinute la şcoală. Cât despre mine, mi-au trebuit câteva luni sâ mâ obişnuiesc cu gândul că nu mai patinează.
Karla a fost, este şi va fi întotdeauna “Frumoasa mea Belle“.
P.S. Nu a rupt total contactul cu sportul, nici nu are cum, orice va face în viaţă ea are deja microbul în sânge.
Eu am fost trista cand fata mea cea mare a renuntat pe rand la gimnastica, balet, dans sau karate, cam la 2-3 ani de antrenamente cu fiecare disciplina…
Dar fiecare experienta se vede, se simte si ma bucur ca a incercat.
Pana la urma viitorul pentru ei il decid copiii nostri…Cam asa am facut si noi, in final, nu? Mai devreme sau mai tarziu…
E foarte important că au făcut sport, că fac sport. Toţi acei ani îşi pun amprenta în modul cum cresc şi cum se dezvoltă.
Fiecare decide în funcţie de aşteptări şi priorităţi.
Eu am fost ca un bolnav câteva luni după ce a decis să se lase de patinaj!!!Dar nu putea să facă faţă, era mult prea mult. Până la urmă m-am resemnat, mai ales că EA şi-a stabilit priorităţile, şi chiar ştie ce face!!!
Îţi mulţumesc frumos, Ruxandra (sau Mirela)!
Ruxandra. 🙂
Detest numele de Mirela, asociat mie, căci mi se pare că nu mi se potriveşte. Apreciez faptul că ai susţinut-o, încurajat-o, lăsat-o să ia propriile decizii. Mă mai gândesc la un lucru. E posibil ca la un moment dat să regrete faptul că a renunţat. Într-un fel era şansa ei să ajungă acolo unde îşi dorea. Dacă îşi dorea foarte tare să urmeze acel drum. Anii trec şi nu mai poţi recupera, dacă ajungi să regreţi că ai renunţat. Sau poţi dar e nevoie de mult mai multă muncă. Rămâne doar să profite de şansele ei şi să ia deciziile care consideră că sunt cele mai bune pentru ea. Orice ar decide, tu să fii mereu lângă ea. Cum ai fost şi atunci când a făcut acel sport, şi când s-a hotărât să renunţe.
Sigur că regretă plăcerea de a patina. Are foarte limitat timpul liber în perioada şcolii şi a patinat destul de puţin după ce s-a lăsat. Karla e o leoaică foarte ambiţioasă şi îşi doreşte să fie cea mai bună în tot ce face. A cântărit bine şi a tras concluzia că nu poate ajunge cea mai bună în patinaj, iar problema mare era că o trăgea în jos cu şcoala. Ori la şcoală este foarte bună în tot ce face, şi vrea să continue în acelaşi ritm.
O seară bună, Ruxandra! 🙂
E un copil talentat, serios şi munceşte foarte mult. Poate face orice îşi pune în gând. Şcoala e mai importantă decât patinajul, şi nu putea să le ducă pe amândouă foarte bine.
Mulţumesc mult.
Am citit cu multă emoţie această poveste despre munca şi succesul Karlei şi mult mi-a plăcut, astfel încât vă fac o mică invitaţie pe la noi, pentru a vedea continuarea.
Seară frumoasă întregii familii şi mă bucur de cunoştinţă, via Lili!
Citind, m-am bucurat pentru voi ca parinti, m-am intristat putin pentru ea ca si copil, apoi iar m-am bucurat de fericirea voastra, de frumusetea si talentul Karlei dar mai ales de alegerea ei.Trece atat de repede copilaria lor.Oare ei mai au timp de joaca!!!Karla va reusi in viata.In primul rand datorita educatiei din familie si din sport, apoi pentru ca este leoaica.Cine a vazut leu sa nu fie rege!
Ce ma bucura pe mine este faptul ca patinajul a fost dorinta ei: a-l incepe si a-i pune capat. Ca parinte, esti un exemplu pentru multi altii care isi imping copilul spre cat mai multe activitati extra … netinand cont si de dorintele copilului …. Urmaream campionatele de patinaj, tenis, handbal, ciclism impreuna cu tatal meu …. descrierea ta m-a facut sa simt din nou acea emotie … si parca aveam un ecram in fata ochilor si o vedeam pe Karla facandu-si exercitiul …Foarte frumos!
Intotdeauna mi-am dorit sa am un partener(a) cu care sa pot patina in cuplu.Cand eram mica aveam fete la bloc cu care patinam pe lacul natural ,inghetat numai iarna si vegheate cu o pasiune de neinchipuit de catre un profesor de sport care ne explica tehnica si de un mare pasionat patinator autodidact pe care il si mentionez Nushu Mihalache.Asa am invatat eu sa patinez fara multe pretentii.Doar din ce” furam “de la ei.Ma duceam cu cea mai mare bucurie la patinoarele artificiale din tara de cate ori aveam ocazia:Ploiesti,Bucuresti si chiar Miercurea Ciuc,pentru ca voiam sa-mi ascut patinele si sa simt gheata aceea care nu se compara cu gheata de pe lacul nostru.Nu am avut sanse si perspective intr-un oras de provincie dar cea mai mare pasiune si bucurie a mea a fost este si va fi patinajul.Nu pot sa descriu in cuvinte starea pe care mi-o da .Din pacate a patina intr-un patinoar aglomerat nu poate sa-ti dea o stare prea buna ci una de disconfort.Acum a devenit o moda sa-ti pui patine pentru ca e prea mult spus sa patinezi. Mi-ar placea tare mult sa o am partenera pe Karla intr-una din zile cand patinoarul nu este asa de aglomerat.Sunt convinsa ca pasiunea asta o s-o insoteasca intraga viata.
Vine vacanța și gheața așteaptă să fie “tăiată” de două patinatoare pasionate ca voi! 🙂 Îmi pare rău că școala o solicită atât de mult și îi consumă tot timpul, mi-ar fi plăcut să o mai văd patinând… să îmi aduc aminte de emoțiile trăite când se pregătea pentru competițiile de patinaj!
Când Kărluţa avea 4-5 ani eram preocupat spre ce sport să ne îndreptăm paşii. Cum a ignorat total fotbalul, trebuia să căutăm altceva. Ce vă miraţi aşa de fotbal? Ce are fotbalul? Şi fetele pot juca foarte bine fotbal! Acum două săptămâni când am fost în vacanţă la Nisipurile de Aur, în Bulgaria, am încins un fotbal pe cinste. Eram două echipe internaţionale, iar în echipă cu mine era şi o puştoaică daneză. Înaltă, blondă, subţire, frumoasă, daneza avea o alură mai degrabă de voleibalistă. S-a descurcat bine. I-am servit nişte pase meseriaşe, aşa cum îl servea pe vremuri Boloni pe Piţurcă în faţa porţii. Şi daneza mea a marcat vreo 2-3 goluri. Vedeţi că se poate? Karla şi fotbalul nicio şansă!
Când Kărluţa avea 4-5 ani eram preocupat spre ce sport să ne îndreptăm paşii. Cum a ignorat total fotbalul, trebuia să căutăm altceva. Ce vă miraţi aşa de fotbal? Ce are fotbalul? Şi fetele pot juca foarte bine fotbal! Acum două săptămâni când am fost în vacanţă la Nisipurile de Aur, în Bulgaria, am încins un fotbal pe cinste. Eram două echipe internaţionale, iar în echipă cu mine era şi o puştoaică daneză. Înaltă, blondă, subţire, frumoasă, daneza avea o alură mai degrabă de voleibalistă. S-a descurcat bine. I-am servit nişte pase meseriaşe, aşa cum îl servea pe vremuri Boloni pe Piţurcă în faţa porţii. Şi daneza mea a marcat vreo 2-3 goluri. Vedeţi că se poate? Karla şi fotbalul nicio şansă!
Începem concursul final. Suntem la mijlocul clasamentului, deci intrăm în concurs la jumătatea competiţiei, după vreo 2 ore de aşteptare. Gata. Timpul s-a scurs. E rândul ei. E la mantinelă cu antrenoarea, primeşte ultimele indicaţii. Se duce la locul de începere. Încremeneşte ca o statuie aşteptând muzica. Ezită o fracţiune de secundă. Sonorizarea e de slabă calitate în patinoar, iar muzica ei începe într-o notă uşoară, suavă, ca muzica de bal într-un castel de prinţese. Din această cauza era să rateze startul. Reuşeşte totuşi să prindă începutul programului şi să se sincronizeze cu muzica. Mişcările de început sunt uşor precipitate. Intră în program şi totul curge lin. Prima săritură Rittberger. Pare cea mai uşoară. Trece. Urmează două sărituri legate. Lutz cu Rittberger. S-au dus. Prima pirueta, îi plac piruetele. O cumpănă în cross, aici problemele ţin de timing, trebuie să te cronometrezi corect şi să stai în poziţia respectivă baremul minim. Urmează alunecarea cu piciorul ridicat în Y, la fel, important timing-ul. Uf! Urmează săritura cea mai grea, Axel. De Axel mi-e frică cel mai tare. Uneori îi iese. Alteori nu. Se pregăteşte de săritură. Acum… Am emoţii şi acum când scriu, după 2 ani de la acest eveniment. Sare. Se strânge. Rotaţie. O dată şi jumătate. Deschiderea şi… Uf! Era să cadă. O uşoară ezitare, bine că s-a echilibrat şi nu a căzut. Va fi depunctată, dar tot va lua ceva din punctajul săriturii. Încă o săritură legată din două, Flip cu Rittberger. Şi pregăteşte finalul. O piruetă combinată. Rotaţii. Ssssst. Stop. Se ridică. Salută arbitrii şi publicul. Gata. S-a terminat. Bravo!!! Urmează notele. Sunt cele mai bune de până acum. Asta înseamnă că nu poate coborâ sub locul 16, cu puţin noroc poate mai urcam. Am scăpat de emoţii.
25 Comments
Ai o fata frumoasa si talentata. Pacat ca a renuntat la patinaj dar prin alegerea pe care a facut-o a dat dovada de maturitate.
Uneori pare mai matură ca mine!
Mi-as dori sa fiu si eu atat de intelept ca tine !
Nu, Radu. Sunt doar norocos.
Oau! Felicitari pentru asa o minune! Mi se pare magic!
Mulţumesc frumos, Cora!
Eu am fost trista cand fata mea cea mare a renuntat pe rand la gimnastica, balet, dans sau karate, cam la 2-3 ani de antrenamente cu fiecare disciplina…
Dar fiecare experienta se vede, se simte si ma bucur ca a incercat.
Pana la urma viitorul pentru ei il decid copiii nostri…Cam asa am facut si noi, in final, nu? Mai devreme sau mai tarziu…
E foarte important că au făcut sport, că fac sport. Toţi acei ani îşi pun amprenta în modul cum cresc şi cum se dezvoltă.
Fiecare decide în funcţie de aşteptări şi priorităţi.
Foarte frumoasa pustoaica. Sa-ti traiasca si sa te bucuri de ea. Pacat ca a renuntat, totusi, mai ales dupa atata munca si efort depus.
Eu am fost ca un bolnav câteva luni după ce a decis să se lase de patinaj!!!Dar nu putea să facă faţă, era mult prea mult. Până la urmă m-am resemnat, mai ales că EA şi-a stabilit priorităţile, şi chiar ştie ce face!!!
Îţi mulţumesc frumos, Ruxandra (sau Mirela)!
Ruxandra. 🙂
Detest numele de Mirela, asociat mie, căci mi se pare că nu mi se potriveşte. Apreciez faptul că ai susţinut-o, încurajat-o, lăsat-o să ia propriile decizii. Mă mai gândesc la un lucru. E posibil ca la un moment dat să regrete faptul că a renunţat. Într-un fel era şansa ei să ajungă acolo unde îşi dorea. Dacă îşi dorea foarte tare să urmeze acel drum. Anii trec şi nu mai poţi recupera, dacă ajungi să regreţi că ai renunţat. Sau poţi dar e nevoie de mult mai multă muncă. Rămâne doar să profite de şansele ei şi să ia deciziile care consideră că sunt cele mai bune pentru ea. Orice ar decide, tu să fii mereu lângă ea. Cum ai fost şi atunci când a făcut acel sport, şi când s-a hotărât să renunţe.
Sigur că regretă plăcerea de a patina. Are foarte limitat timpul liber în perioada şcolii şi a patinat destul de puţin după ce s-a lăsat. Karla e o leoaică foarte ambiţioasă şi îşi doreşte să fie cea mai bună în tot ce face. A cântărit bine şi a tras concluzia că nu poate ajunge cea mai bună în patinaj, iar problema mare era că o trăgea în jos cu şcoala. Ori la şcoală este foarte bună în tot ce face, şi vrea să continue în acelaşi ritm.
O seară bună, Ruxandra! 🙂
Felicitari pentru frumoasa Karla, se vede ca a muncit enorm, poate reia patinajul artistic… e mare pacat de talentul ei si efortul depus.
E un copil talentat, serios şi munceşte foarte mult. Poate face orice îşi pune în gând. Şcoala e mai importantă decât patinajul, şi nu putea să le ducă pe amândouă foarte bine.
Mulţumesc mult.
Am citit cu multă emoţie această poveste despre munca şi succesul Karlei şi mult mi-a plăcut, astfel încât vă fac o mică invitaţie pe la noi, pentru a vedea continuarea.
Seară frumoasă întregii familii şi mă bucur de cunoştinţă, via Lili!
Îţi mulţumesc mult, Mihaela. Accept invitaţia şi vin cu mare plăcere pe la voi! Pupici Lilianei!
Frumoasa, talentata si minunata !
Mulţumesc frumos, dragă năşică! Mă gândeam eu că tot Kărluţa te va face să mă vizitezi!
E o zi specială, trebuie să iau o “tastă” în gură!!!
Citind, m-am bucurat pentru voi ca parinti, m-am intristat putin pentru ea ca si copil, apoi iar m-am bucurat de fericirea voastra, de frumusetea si talentul Karlei dar mai ales de alegerea ei.Trece atat de repede copilaria lor.Oare ei mai au timp de joaca!!!Karla va reusi in viata.In primul rand datorita educatiei din familie si din sport, apoi pentru ca este leoaica.Cine a vazut leu sa nu fie rege!
🙂 Multumesc frumos, Maria!
Ce ma bucura pe mine este faptul ca patinajul a fost dorinta ei: a-l incepe si a-i pune capat. Ca parinte, esti un exemplu pentru multi altii care isi imping copilul spre cat mai multe activitati extra … netinand cont si de dorintele copilului …. Urmaream campionatele de patinaj, tenis, handbal, ciclism impreuna cu tatal meu …. descrierea ta m-a facut sa simt din nou acea emotie … si parca aveam un ecram in fata ochilor si o vedeam pe Karla facandu-si exercitiul …Foarte frumos!
Mulţumesc mult, Alexandra. Încerc să fiu un părinte bun. Nu reuşesc întotdeauna.
Intotdeauna mi-am dorit sa am un partener(a) cu care sa pot patina in cuplu.Cand eram mica aveam fete la bloc cu care patinam pe lacul natural ,inghetat numai iarna si vegheate cu o pasiune de neinchipuit de catre un profesor de sport care ne explica tehnica si de un mare pasionat patinator autodidact pe care il si mentionez Nushu Mihalache.Asa am invatat eu sa patinez fara multe pretentii.Doar din ce” furam “de la ei.Ma duceam cu cea mai mare bucurie la patinoarele artificiale din tara de cate ori aveam ocazia:Ploiesti,Bucuresti si chiar Miercurea Ciuc,pentru ca voiam sa-mi ascut patinele si sa simt gheata aceea care nu se compara cu gheata de pe lacul nostru.Nu am avut sanse si perspective intr-un oras de provincie dar cea mai mare pasiune si bucurie a mea a fost este si va fi patinajul.Nu pot sa descriu in cuvinte starea pe care mi-o da .Din pacate a patina intr-un patinoar aglomerat nu poate sa-ti dea o stare prea buna ci una de disconfort.Acum a devenit o moda sa-ti pui patine pentru ca e prea mult spus sa patinezi. Mi-ar placea tare mult sa o am partenera pe Karla intr-una din zile cand patinoarul nu este asa de aglomerat.Sunt convinsa ca pasiunea asta o s-o insoteasca intraga viata.
Vine vacanța și gheața așteaptă să fie “tăiată” de două patinatoare pasionate ca voi! 🙂 Îmi pare rău că școala o solicită atât de mult și îi consumă tot timpul, mi-ar fi plăcut să o mai văd patinând… să îmi aduc aminte de emoțiile trăite când se pregătea pentru competițiile de patinaj!
Pingback: Mica prinţesă a gheţii | ANDREEA VOICU