Stau şi-mi amintesc… îmi amintesc cum a început totul. Eram doar o fărâmă de speranţă cu aspiraţii măreţe, însă simţeam că aveam totul. Asta ca apoi să cresc în toată frumuseţea angelică şi să simt că nu mai am nimic. Mă doare, mă arde în inimă tăria mea sufletească şi orgoliul meu mărit. Fără să ştiu, ele m-au dizolvat în eternitate…
M-am născut din moartea altora şi am fost tămăduită de aura unui copac, dar nu a oricărui copac, ci a unui liliac purpuriu. Două anotimpuri am stat şi am vegheat neîncetat asupra lumii, de sub un strat de căptuşală nobilă. Eram atît de nepăsătoare, m-am hrănit din indiferenţa asupra realităţii. Pe atunci eram doar un suflet de copil, îmi cream propria lume folosindu-mi numai sufletul. Ce m-a atras atât de mult de am părăsit raiul pentru adevăr? Mi s-a părut interesantă lumea realităţii, a oamenilor, am vrut să fac parte din ea. Din acel moment am început să cresc. M-am ridicat hrănindu-mă cu răutatea lumii. Chiar înainte să înfloresc am fost avertizată de frunze că pornesc spre drumul propriei deveniri, că mă atrag singură în abis, dar orgoliul mi-a ordonat să le ignor. Şi atunci m-am ridicat spre cer şi am văzut lumea cu ochii mei. Era atât de frumoasă! Am vazut cum o fetiţă s-a apropiat de mine şi mi-a spus: “Uite, a mai înflorit încă un boboc!” M-a numit floare de liliac şi m-a udat cu apă cristalină. Simţeam cum renasc în ochii lumii! Am avut o perioadă în care eram admirată de toată lumea, însă într-o zi am început să mă simt din ce în ce mai slăbită.
Eram atât de frumoasă, de o divinitate greu de închipuit, însă nimeni nu mi-a spus că într-o zi frumuseţea mea se va ofili. În momentele în care aveam cea mai mare încredere în pământul făgăduinţei, am fost smulsă şi aruncată în stradă, ca pe un lucru nefolositor. Am fost ispitită de realitate, trebuia să îmi dau seama că era reflexia unui basm, doar un nume pe care îl dăm dezamăgirilor noastre. Mai bine aş fi trăit în minciună decât să dau crezare visului real.
Karla Manea…eleva în clasa a şasea, nu va trăi niciodată în minciună, chiar dacă nu va da crezare visului real. Va căuta pământul făgăduinţei unde nimeni nu va fi aruncat de acolo şi gandurile se vor pastra intacte. Gandul meu nu a pasit niciodată pe astfel de poteci, in clasa a sasea. Poate nu stiu a pasi nici acum, dar Karla are moşteniri bune. E impresionant. Sunt năucitoare rândurile acestea scrise de un copil cu veleitati de scriitor. Vei ajunge departe, Karla! Eu îţi mulţumesc!
Karla, poţi da crezare doar lumii pe care tu o primeşti! I-adevărat, o altă lume se insinuează pe sub sau pe deasupra celei pe care tu ai primit-o la naştere şi te poate păcăli s-o primeşti ca fiind a ta. Ce e de făcut, poate că m-ai întreba…păi, ia lumea ta, cea în căutarea visului real, şi împarte-o cu ceilalţi, aşa cum tatăl tău o împarte cu noi. N-o îngrădi, n-o ţine ferită de ochii nimănui, dar mai ales de sufletul celor care vor vrea să te păcălească şi de-acum înainte, şi să te scoată din lumea ta pe motiv că a lor e cea adevărată. În lumea mare, cea care însumează lumile noastre mici, nu există adevăr perfect şi nici minciună perfectă şi doar adevăr şi minciună potrivindu-se. Visul real poate că ne smulge din sentimentul că am mai vrea a trăi, făcându-ne să ne îndoim de darul vieţii, dar ştiu că e o încercare, am simţit-o de atâtea ori în viaţa mea, încât îmi venea să-l înlocuiesc acest dar cu orice minciună mai acătării. Am şi făcut-o de vreo câteva ori, dar asta fiindcă nu-mi găsisem încă locul în lumea asta mare. Acum mi-a găsit locul, e o lume mare cu pitici, dar încă mai caut bucăţi din mine, pe care le-am uitat în drum, minţindu-mă că nu-mi mai trebuiesc, că visul real e un dezastru şi că mai bine înfloresc minciunile, decât floarea adevărului în căutarea căruia m-am aflat multă vreme. Până într-o zi, în urmă cu 3 ani, când un pititc în vârstă de 4 ani mi-a explicat ce-i realitatea, uitându-ne pe o fereastră mare-mare, amândoi, o fereastră care dădea într-un parc. Mi-a explicat cum că dincolo de fereastră nu e realitatea mea şi-a lui, fiindcă nu batem până acolo, că n-avem cum a o vedea cu ochiul liber şi că realitatea e şi ea una de moment, de loc şi de timp. Dacă am fi deschis fereastra, ne-ar fi invadat ţipetele copiilor sau ale părinţilor lor, aflându-se la acel moment în acel parc. Dar noi o aveam închisă. Şi ne-auzeam doar respiraţiile noastre şi câteva şuşoteli ale colegilor de realitate, care se mai aflau cu noi în încăpere, dar şi ei în căutarile lor, cu o altă realitate, diferită un pic de-a noastră, fiindcă aşa sunt unii oameni, nu văd realitatea nici de-aproape.
Atât… \Ceea ce am scris aici, a venit din energia transmisă de cele ce ai scris. Nu sunt flori ale realităţii, nu sunt nici măcar seminţe, dar cred că sunt polen. Şi-mi place că piticii mei cu care fac teatru vin şi-şi mânjesc năsucul, amuşinând câte un pic din realitatea momentulului unic al întâlnirilor noastre. Nu a fost visul meu ăsta, dar toţi visăm la tinereţea aceea făr’ de bătrâneţe. Şi eu am căpătat-o, fiindcă mă primesc în preajma lor. Trăiesc un vis real! Unii ar spune că-i minciună! Dar ştii ce? Poate că şi e, şi că aşa se vede de-acolo, din locul lor de privit, de simţit, de mirosit, de înflorit…
Dragă Alma, comentariul tău special mi-a ajuns până în suflet. I l-am citit şi kărluţei. Îţi mulţumim!
Kărluţei i-a plăcut în mod deosebit următorul pasaj: “Mi-a explicat cum că dincolo de fereastră nu e realitatea mea şi-a lui, fiindcă nu batem până acolo, că n-avem cum a o vedea cu ochiul liber şi că realitatea e şi ea una de moment, de loc şi de timp.”
La mulţi ani, Adrian! Să te bucuri de familia ta frumoasă şi să câştigi Superblogul, asta dacă o învingi pe prietena mea, Vienela! HaHaHa. Să ai o zi frumoasă şi să ne încânţi cum ai făcut-o şi până azi.
Mulţumesc mult! Nu vreau să câştig SB, sunt mulţumit dacă una din minunatele Doamne (ştii tu de cine vorbesc) îl va câştiga! Cât despre Vienela, am de gând să îi fac un marcaj cât mai strâns, ca sâ o oblig să menţină un ritm sufocant!!! 🙂
Felicitari, Domnule Manea! Incurajati-o pe Karla sa mearga pe acest drum. Are un talent care daca va fi cultivat in continuare o va duce acolo unde va fi locul ei. Investiti timp, bani, iubire in Karla. Aceasta investitie nu va va duce la faliment niciodata. V-o spun din proprie experienta. Fiul meu, care acum este manager, avea talent literar de copil, asa cum e karla astazi. L-am incurajat tot timpul, l-am dus la cenacluri literare, la concursuri si a publicat si carte. Ceea ce am sadit in el tot timpul a fost sa aiba incredere in el, in ceea ce gandeste si astazi culeg roadele.
Felicitari, Karla, mi-ar face placere sa te cunosc intr-o zi.
Doamnă, vă mulţumesc mult pentru frumosul comentariu. Pentru familia mea, Karla şi Maria (sora mai mică, aproape 5 ani) sunt centrul universului, iar noi le oferim tot ceea ce putem, tot ceea ce suntem. Karla a manifestat din primii ani de şcoală un talent deosebit la scris, şi a fost încurajată de toată lumea. Eu sunt cel mai înfocat susţinător al ei. Blogul l-am făcut datorită ei, încercând să o încurajez să scrie. Are deja prezenţe consecutive la fazele naţionale ale Olimpiadei de Lb. Română şi la Transcurricularul Ionel Teodoreanu, de unde s-a întors cu Premiu Special. Are câteva creaţii tipărite într-o revistă de cultură, premii la concursuri naţionale pentru copii şi tineret. Nu îmi doresc decât să îşi găsească propriul drum în viaţă, oricare va fi acela, iar eu am încredere foarte mare în ea!
Numai ca nu ai zice ca e creatia unui copil de clasa a 6-a, nuuu …. are o maturitate (a scrisului si nu numai) care am vazut-o la unii mult mai in varsta …
Am citit o data, de doua ori, de noua ori.Nu am putut decat sa-mi spun: “Frumos suflet de liliac, ce amar iti e parfumul!”. Am sa ma repet acum, poate pentru unii, dar niciodata ca acum nu am simtit adevarul din vorba inteleapta care spune ca “Bataliile adultului se dau pe teritoriul copilariei”Ei bine pentru a castiga aceste batalii de mai tarziu, teritoriul copilariei trebuie inconjurat cu siguranta, incredere, liniste, zambete.In jurul lui trebuie sa fie inger langa inger, umar langa umar ca nimic si nimeni sa nu lase in trecerea sa dare murdare din realitatea oamenilor mari. Am sa ma rog de acum ca bobocii de liliac sa infloreasca si iarna,sub viscol, atinsi fiind de gerurile grele.
Îţi mulţumesc mult, Maria! Ca în orice familie, toate anotimpurile îşi fac de cap. O iubim mult şi chiar încercăm să fim nişte părinţi buni!
Iar ea este genul de copil care cere totul de la părinte. Şi deşi te lasă fără aer, totodată este şi balsam, este şi vindecare!!!
Ma crezi daca iti spun ca nu am cuvinte in acest moment? Textul este prea frumos, aproape ca nu pot crede ca este scris de un copil. Felicitari din inima, Karla! Felicitari si voua, Adrian, ca ati crescut-o atat de bine!
Bună, Aniela! Articolul este scris de fiica mea Karla, cu aproximativ un an în urmă şi postat acum! 🙂 Îţi mulţumesc pentru comentariul tău şi te mai aştept!
27 Comments
Karla Manea…eleva în clasa a şasea, nu va trăi niciodată în minciună, chiar dacă nu va da crezare visului real. Va căuta pământul făgăduinţei unde nimeni nu va fi aruncat de acolo şi gandurile se vor pastra intacte. Gandul meu nu a pasit niciodată pe astfel de poteci, in clasa a sasea. Poate nu stiu a pasi nici acum, dar Karla are moşteniri bune. E impresionant. Sunt năucitoare rândurile acestea scrise de un copil cu veleitati de scriitor. Vei ajunge departe, Karla! Eu îţi mulţumesc!
Karla, poţi da crezare doar lumii pe care tu o primeşti! I-adevărat, o altă lume se insinuează pe sub sau pe deasupra celei pe care tu ai primit-o la naştere şi te poate păcăli s-o primeşti ca fiind a ta. Ce e de făcut, poate că m-ai întreba…păi, ia lumea ta, cea în căutarea visului real, şi împarte-o cu ceilalţi, aşa cum tatăl tău o împarte cu noi. N-o îngrădi, n-o ţine ferită de ochii nimănui, dar mai ales de sufletul celor care vor vrea să te păcălească şi de-acum înainte, şi să te scoată din lumea ta pe motiv că a lor e cea adevărată. În lumea mare, cea care însumează lumile noastre mici, nu există adevăr perfect şi nici minciună perfectă şi doar adevăr şi minciună potrivindu-se. Visul real poate că ne smulge din sentimentul că am mai vrea a trăi, făcându-ne să ne îndoim de darul vieţii, dar ştiu că e o încercare, am simţit-o de atâtea ori în viaţa mea, încât îmi venea să-l înlocuiesc acest dar cu orice minciună mai acătării. Am şi făcut-o de vreo câteva ori, dar asta fiindcă nu-mi găsisem încă locul în lumea asta mare. Acum mi-a găsit locul, e o lume mare cu pitici, dar încă mai caut bucăţi din mine, pe care le-am uitat în drum, minţindu-mă că nu-mi mai trebuiesc, că visul real e un dezastru şi că mai bine înfloresc minciunile, decât floarea adevărului în căutarea căruia m-am aflat multă vreme. Până într-o zi, în urmă cu 3 ani, când un pititc în vârstă de 4 ani mi-a explicat ce-i realitatea, uitându-ne pe o fereastră mare-mare, amândoi, o fereastră care dădea într-un parc. Mi-a explicat cum că dincolo de fereastră nu e realitatea mea şi-a lui, fiindcă nu batem până acolo, că n-avem cum a o vedea cu ochiul liber şi că realitatea e şi ea una de moment, de loc şi de timp. Dacă am fi deschis fereastra, ne-ar fi invadat ţipetele copiilor sau ale părinţilor lor, aflându-se la acel moment în acel parc. Dar noi o aveam închisă. Şi ne-auzeam doar respiraţiile noastre şi câteva şuşoteli ale colegilor de realitate, care se mai aflau cu noi în încăpere, dar şi ei în căutarile lor, cu o altă realitate, diferită un pic de-a noastră, fiindcă aşa sunt unii oameni, nu văd realitatea nici de-aproape.
Atât… \Ceea ce am scris aici, a venit din energia transmisă de cele ce ai scris. Nu sunt flori ale realităţii, nu sunt nici măcar seminţe, dar cred că sunt polen. Şi-mi place că piticii mei cu care fac teatru vin şi-şi mânjesc năsucul, amuşinând câte un pic din realitatea momentulului unic al întâlnirilor noastre. Nu a fost visul meu ăsta, dar toţi visăm la tinereţea aceea făr’ de bătrâneţe. Şi eu am căpătat-o, fiindcă mă primesc în preajma lor. Trăiesc un vis real! Unii ar spune că-i minciună! Dar ştii ce? Poate că şi e, şi că aşa se vede de-acolo, din locul lor de privit, de simţit, de mirosit, de înflorit…
Dragă Alma, comentariul tău special mi-a ajuns până în suflet. I l-am citit şi kărluţei. Îţi mulţumim!
Kărluţei i-a plăcut în mod deosebit următorul pasaj: “Mi-a explicat cum că dincolo de fereastră nu e realitatea mea şi-a lui, fiindcă nu batem până acolo, că n-avem cum a o vedea cu ochiul liber şi că realitatea e şi ea una de moment, de loc şi de timp.”
Îţi mulţumim mult, dragă Adriana! E foarte frumos ceea ce ai scris despre Kărluţa mea. Da, e a mea, e copilul meu drag, ea e sursa mea de tot…
La mulţi ani, Adrian! Să te bucuri de familia ta frumoasă şi să câştigi Superblogul, asta dacă o învingi pe prietena mea, Vienela! HaHaHa. Să ai o zi frumoasă şi să ne încânţi cum ai făcut-o şi până azi.
Mulţumesc mult! Nu vreau să câştig SB, sunt mulţumit dacă una din minunatele Doamne (ştii tu de cine vorbesc) îl va câştiga! Cât despre Vienela, am de gând să îi fac un marcaj cât mai strâns, ca sâ o oblig să menţină un ritm sufocant!!! 🙂
Chiar asa sa faci! Imi pierd repede concentrarea, mai ales daca nu ma stimuleaza nimic. 🙂
Fii fără grijă, voi fi acolo să te impulsionez! 🙂
Felicitari, Domnule Manea! Incurajati-o pe Karla sa mearga pe acest drum. Are un talent care daca va fi cultivat in continuare o va duce acolo unde va fi locul ei. Investiti timp, bani, iubire in Karla. Aceasta investitie nu va va duce la faliment niciodata. V-o spun din proprie experienta. Fiul meu, care acum este manager, avea talent literar de copil, asa cum e karla astazi. L-am incurajat tot timpul, l-am dus la cenacluri literare, la concursuri si a publicat si carte. Ceea ce am sadit in el tot timpul a fost sa aiba incredere in el, in ceea ce gandeste si astazi culeg roadele.
Felicitari, Karla, mi-ar face placere sa te cunosc intr-o zi.
Doamnă, vă mulţumesc mult pentru frumosul comentariu. Pentru familia mea, Karla şi Maria (sora mai mică, aproape 5 ani) sunt centrul universului, iar noi le oferim tot ceea ce putem, tot ceea ce suntem. Karla a manifestat din primii ani de şcoală un talent deosebit la scris, şi a fost încurajată de toată lumea. Eu sunt cel mai înfocat susţinător al ei. Blogul l-am făcut datorită ei, încercând să o încurajez să scrie. Are deja prezenţe consecutive la fazele naţionale ale Olimpiadei de Lb. Română şi la Transcurricularul Ionel Teodoreanu, de unde s-a întors cu Premiu Special. Are câteva creaţii tipărite într-o revistă de cultură, premii la concursuri naţionale pentru copii şi tineret. Nu îmi doresc decât să îşi găsească propriul drum în viaţă, oricare va fi acela, iar eu am încredere foarte mare în ea!
Calca pe urmele tatalui, nu-i asa?
Numai ca nu ai zice ca e creatia unui copil de clasa a 6-a, nuuu …. are o maturitate (a scrisului si nu numai) care am vazut-o la unii mult mai in varsta …
Felicitari Karla! E minunat!
Bravo Adriane!
Îţi mulţumim mult, Alexandra! Mă simt măgulit de cuvinteke tale!
Am citit o data, de doua ori, de noua ori.Nu am putut decat sa-mi spun: “Frumos suflet de liliac, ce amar iti e parfumul!”. Am sa ma repet acum, poate pentru unii, dar niciodata ca acum nu am simtit adevarul din vorba inteleapta care spune ca “Bataliile adultului se dau pe teritoriul copilariei”Ei bine pentru a castiga aceste batalii de mai tarziu, teritoriul copilariei trebuie inconjurat cu siguranta, incredere, liniste, zambete.In jurul lui trebuie sa fie inger langa inger, umar langa umar ca nimic si nimeni sa nu lase in trecerea sa dare murdare din realitatea oamenilor mari. Am sa ma rog de acum ca bobocii de liliac sa infloreasca si iarna,sub viscol, atinsi fiind de gerurile grele.
Îţi mulţumesc mult, Maria! Ca în orice familie, toate anotimpurile îşi fac de cap. O iubim mult şi chiar încercăm să fim nişte părinţi buni!
Iar ea este genul de copil care cere totul de la părinte. Şi deşi te lasă fără aer, totodată este şi balsam, este şi vindecare!!!
Karla, doar bravo!!!
În rest au spus ceilalţi mai frumos decât aş putea să o fac eu.
Aaa, sunt înnebunit după liliacul alb! 🙂
Îţi mulţumesc, Radu!
Ce fată talentată ai! 🙂
E o minune! Aşa cum am scris pe FB, Karla este soarele meu!
Karla, esti minunata…
Karla îţi mulţumeşte, şi tăticul ei la fel! Dor!
Ma crezi daca iti spun ca nu am cuvinte in acest moment? Textul este prea frumos, aproape ca nu pot crede ca este scris de un copil. Felicitari din inima, Karla! Felicitari si voua, Adrian, ca ati crescut-o atat de bine!
Îţi mulţumim mult, Vienela! Mă bucur tare mult că ţi-au plăcut gândurile Kărluţei!
Felicitări Kărluţei şi părinţilor ei! Pe cuvânt că stric magia dacă mai spun şi altceva decât: BRAVO ŢIE COPIL MINUNAT!
Îţi mulţumim mult, Mihaela!
🙂 Buna , foarte frumos articol . dar cine poate asterne atat de frumos online, aceste cuvinte? Articolul asta mi-a ajuns la suflet.
Bună, Aniela! Articolul este scris de fiica mea Karla, cu aproximativ un an în urmă şi postat acum! 🙂 Îţi mulţumesc pentru comentariul tău şi te mai aştept!