Am colindat
pământul întreg
să culeg
un trandafir
pentru tine…
dar nu l-am găsit.
Toţi au fost smulşi
şi aruncaţi
în cer, unde
valsează
prin grădini
căptuşite
cu nori!
M-am întins
pe pământ,
cu faţa în jos,
cu braţele aşezate
a aripi deschise
şi frânte,
cu sufletul
cufundat în
câmpul desţelenit,
şi cu cerul
scuturându-se,
scuturându-se
petală cu petală!
8 Comments
Delicat poemul tau, ca un trandafir…
Îţi mulţumesc, Dor. Ca un suflet care îşi caută petalele…
Se scutura pamantul de tristete
Ne picura in suflet frumusete…
🙂
Tristeţe… da… tristeţe…
Mulţumesc, Dana.
Foarte frumos şi emoţionant!
Mulţumesc, Radu.
Aceste versuri s-au scuturat frumos peste noi, cu simţire. 🙂
Mulţumesc frumos, Loredana. Mă bucură comentariile tale.