Poezia “Poveste tristă”
Poveste tristă
Furtuni de gânduri. Zbor. Dorinţe.
Busole rătăcite. Ceaţă deasă între noi.
Un dans ciudat ce saltă peste norii goi.
Cădere. Suflete-mpietrite. Nefiinţe!
Morminte mute. Sentimente huiduite.
Incendii. Gloate. Rădăcini vorbind de dor.
Frunze uscate ce s-au prins să cânte-n cor.
Fotografii. Bordură spartă. Rânduri dăruite!
Poveste tristă. Inimi degerate. Ger.
Pendulă prizonieră. Timp căzut în gol.
Ţurţuri ucigaşi ce şi-au intrat în rol.
Uitare. Soare crud. Vinovăţie-n cer!
Articole asemănătoare:
-
Caietul cu poezii 30 – Ferestre
-
Caietul cu poezii 29 – Tăcerile mele
-
Caietul cu poezii 28 – Vis comun (Paradisul pierdut)
-
Caietul cu poezii 27 – Scrisoare către ieri
-
Caietul cu poezii 26 – Fără răspuns
14 Comments
“Vinovăţie-n cer!”
Doamne apuc eu vremea aia s-o văd şi p-asta?
Depinde cum “vrei” să trăieşti!
Ştii Adriane, mulţi dintre zei, locuitori în cer aveau metehne omeneşti. Cei chinezi, cei greci, romani sau nordici
Trebuie să mai greşească şi ei din când în când, de ce altceva ar fi zei?
Păi chiar greşesc, dar dacă nu îi tragem de mâneca! De asta spuneam că depinde cum trăieşti!
Ce tempo are poezia ta, parca e scrisa in ritm de tobe africane…
Daruite iti sunt randurile, daruite inimii si sufletului.
Doar pentru suflete şi inimi ce sunt pe aceeaşi lungime de undă! Mulţumesc, Dor!
Chiar ca e poveste trista:) fii mai vesel :>
Promit! Mulţumesc, Aniela!
Da, dar din tristeţea acestea reuşeşti să faci o îmbinare măiastră de cuvinte şi trăiri.
Îţi mulţumesc, Mihaela!
Vorbe grele, cuvinte care dor, ticluiri de blestem. Se aduna norii in poezia ta.
Se strâng norii a tristeţe!
Doar un colt de gand: deasupra norilor este intotdeauna cerul senin. Indiferent cat de negri sunt norii…
Da, dacă este a nouălea cer!