Furtuni de gânduri. Zbor. Dorinţe.
Busole rătăcite. Ceaţă deasă între noi.
Un dans ciudat ce saltă peste norii goi.
Cădere. Suflete-mpietrite. Nefiinţe!
Morminte mute. Sentimente huiduite.
Incendii. Gloate. Rădăcini vorbind de dor.
Frunze uscate ce s-au prins să cânte-n cor.
Fotografii. Bordură spartă. Rânduri dăruite!
Poveste tristă. Inimi degerate. Ger.
Pendulă prizonieră. Timp căzut în gol.
Ţurţuri ucigaşi ce şi-au intrat în rol.
Uitare. Soare crud. Vinovăţie-n cer!
Ştii Adriane, mulţi dintre zei, locuitori în cer aveau metehne omeneşti. Cei chinezi, cei greci, romani sau nordici 🙂
Trebuie să mai greşească şi ei din când în când, de ce altceva ar fi zei? 🙂
14 Comments
“Vinovăţie-n cer!”
Doamne apuc eu vremea aia s-o văd şi p-asta?
Depinde cum “vrei” să trăieşti!
Ştii Adriane, mulţi dintre zei, locuitori în cer aveau metehne omeneşti. Cei chinezi, cei greci, romani sau nordici 🙂
Trebuie să mai greşească şi ei din când în când, de ce altceva ar fi zei? 🙂
Păi chiar greşesc, dar dacă nu îi tragem de mâneca! De asta spuneam că depinde cum trăieşti! 🙂
Ce tempo are poezia ta, parca e scrisa in ritm de tobe africane… 🙂 Daruite iti sunt randurile, daruite inimii si sufletului.
Doar pentru suflete şi inimi ce sunt pe aceeaşi lungime de undă! Mulţumesc, Dor!
Chiar ca e poveste trista:) fii mai vesel :>
Promit! Mulţumesc, Aniela!
Da, dar din tristeţea acestea reuşeşti să faci o îmbinare măiastră de cuvinte şi trăiri.
Îţi mulţumesc, Mihaela!
Vorbe grele, cuvinte care dor, ticluiri de blestem. Se aduna norii in poezia ta.
Se strâng norii a tristeţe!
Doar un colt de gand: deasupra norilor este intotdeauna cerul senin. Indiferent cat de negri sunt norii…
Da, dacă este a nouălea cer! 🙂