Nu am mai alergat într-o cursă oficială din luna octombrie 2023. Îmi este drag Parcul IOR. Iar aleile sale îmi sunt desenate în suflet cu aceeași vigoare cu care îmi sunt proiectate venele pe epiderma brațelor. Aici am învățat să îmi număr secundele în ritmul bătăilor inimii. Să îmi exorcizez și să îmi pun în lanțuri proprii demoni, atârnați de marginea gleznelor în plin fuleu. Să îmi domolesc gândurile și să le golesc de otrava cotidiană. Să simt respirația parcului ca pe niște atingeri ce îmi dezmiardă falangele. Pe aleile lui am furat momente din scurgerea timpului și le-am modelat în emoții dospite cu care mi-am căptușit fiecare celulă de pe retină. Pe aleile lui m-am redescoperit și am învățat cum să dezleg poveștile din mine. Iubesc singurătatea curselor pe aleile lui dar nimic nu se compară cu explozia de energie pe care o simt când alerg într-o cursă oficială împreună cu alți mii de frumoși nebuni ai secundelor. E o bucurie vibrantă care te copleșește atunci când alergi umăr lângă umăr astfel de curse, de 21k sau 42k.
Zgomotul susținătorilor de pe margine redeșteaptă în mine momente magice. Mă apropii de marginea traseului și privesc încântat la valul de energie ce se scurge pe bulevard. Inima începe să îmi pulseze mai tare. Bătăile ei îmi inundă chipul cu emoții atât de bine știute. Amintirile se ghemuiesc în colțul buzelor iar ochii tânjesc lacomi la șirul de alergători ce se perindă pe traseu. Dorința de a coborâ în stradă și de a mă conecta cu ei în “marșul” pașnic către finiș este atât de puternică, de copleșitoare. Cu greu îmi opresc gesturile ce mă împingeau către marginea bordurii. Închid ochii și mă proiectez în mijlocul amintirilor.
Sunt secundele de dinaintea startului. Mii de picioare se zbat nerăbdătoare. E ca un ritual ce ține cu greu în frâu vulcanul de energie ce stă să erupă din clipă în clipă. Trupuri fremătând înghesuite umăr lângă umăr. Se ating în emoția momentului, gesticulează, se privesc și se îmbărbătează reciproc. Buzele murmură incantații ce se scurg direct în piept. Inima copleșită se pregătește de cursă. Planeta în jur se oprește în loc și lasă timpul să se zbată doar printre degetele alergătorului.
Numărătoarea secundelor se proiectează pe încheieturi. Degetele se răsfiră ca niște vele și respiră nesătule aerul rarefiat. Brațele încep să tragă punând în mișcare întregul mecanism. Ca niște vâsle în transă, picioarele izbesc asfaltul în ritmul stabilit. Gândul este aruncat frenetic între piept și retină până când respirația își găsește echilibrul. Amintirile se estompează, imaginile îngheață, spaima se risipește iar bătăile inimii sunt atât de limpezi de parcă tot universul s-a contractat între sistolă și diastolă.
Alerg. Alerg și încetul cu încetul corpul mi se transformă într-o sferă translucidă. În interior energiile se mișcă cu viteză amețitoare. Dinspre inimă secundele zvâcnesc ca niște explozii solare. Apoi se zvântă broboane de transpirație în lina fremătare a aerului. Gândurile sunt acolo secante ca să oprească pierderile de ritm și să refacă plinul de energie. Se așază protectoare pe fiecare moment de slăbiciune. Din când în când mai lasă să pătrundă imagini înspre inimă. Doar așa ea poate rămâne conectată cu propriile adâncimi.
Se apropie finișul. Secundele numărate compun ceva din șuieratul vântului. Corpul își regăsește forma și starea de oboseală mușcă din fuleu. Brațele trag cu un ultim efort. Umerii se apleacă în față forțând picioarele. Privirea se ridică spre cer cu pieptul smulgând orizontul.
