RSS
 

Posts Tagged ‘viitor’

“Pledoarie pentru un profesor perfect” de Karla Manea

27 Jan

Omul de știință are, fără excepție, o perspectivă asupra întregului. Mai pe românește, el nu judecă prezentul în care se află ca pe o simplă realitate imediată, fără cauze și consecințe, ci vede marea schemă a lucrurilor. El înțelege că orice acțiune din prezent va avea un impact înzecit într-un viitor nu chiar atât de depărtat. De exemplu, un profesor bun știe că înaintea lui nu stau în bănci simpli copii cărora trebuie să le predea ceva ca să scape cât mai repede de treabă, pentru ca apoi ambele părți să poată merge curând acasă. El este conștient de faptul că, în spatele băncilor, cu ochi mari și curioși și de obicei zâmbete senine, sunt cei care formează noua fundație a societății. Cei care țin viitorul între două degete și care, la rândul lor, vor prelua rolul de mentor pentru generațiile care urmează. Pentru că iată, acesta este mecanismul prin care orice tip de evoluție este posibil și, din păcate, ca orice tip de mecanism, performanța lui depinde de cea a pieselor care îl compun. Există un singur efect fundamental: orice piesă care ia contact direct cu o alta defectuoasă va purta, mai mult sau mai puțin, același defect.

Citeşte continuarea acestui articol »

 

Falange ale Păcii – Athens Authentic Marathon

18 Nov

“It’s five o’clock
and I walk through the empty streets
thoughts fill my head
but then still
no one speaks to me
my mind takes me back
to…”, parcă inconștient îl fredonez pe Demis Roussos. Aerul rece al dimineții ateniene mă înfioară. Privesc la ceas, la dragul meu ceas. E ora 05:42 am. De câteva secunde am ieșit din Hotelul Epidavros. Atena încă doarme. E o dimineață de duminică în care oamenii normali își savurează ultimele cadre ale viselor. O ureche atentă simte un zumzet neclar al străzii. E ceva acolo, pe străzi, mărșăluind în tăcere. Cnemide nemetalice se mișcă singuratice spre un punct comun. Spre unul dintre punctele comune. Spre gura de metrou de la Piața Omonia… “… to my first Marathon”, s-au schimbat firesc versurile lui Demis. Simt aceeași încărcare și emoție ca în urmă cu doi ani, când am alergat în primul meu Maraton. Atunci eram singur, neverosimil de singur. Pașii mei păreau rătăcirea unui nebun scăpat pe alei. Al cărui singur gând este doar să își numere secundele sincronizate cu speriate bătăi de inimă. Acum nu mai sunt singur. Am lângă mine prieteni dragi. Deja aparțin unei lumi. Până și familia face eforturi să înțeleagă zbuciumul brațelor… O privire ruptă din vis și atrasă spre fereastră nu are cum să nu observe ființe ciudate ce se duc către un punct comun. Acolo se strâng ca în niște corpuri de armate. Ca niște falange. Sunt adevărate Falange ale Păcii.

Citeşte continuarea acestui articol »

 
 
 
Follow

Vei primi în Inbox orice nou articol postat pe acest blog.

Alătură-te celorlalţi abonaţi:

Translate »