Deseori mă plimbam riscant pe marginea cuvintelor, lăsându-mi pașii să alunece prin înțelesuri tăioase, înțelesuri ce îmi răneau liniștea încercând să îmi scurgă gesturi din propriile tăceri și să mă arunce în hazardul gândurilor ascunse. Cu pleoapele coborâte pe geana de lumină, suficient ca ochii să caute dincolo, printre dorințe, cu brațele deschise a cădere, cu degetele mușcând aerul gol, călcam literă cu literă până ce țipătul cuvântului strivit îmi pătrundea sub piele și își croia așternutul pentru fraza ce urma să se scrie în drumul spre inimă.
