Am vorbit de nenumărate ori despre bursa de studiu FLEX (Future Leaders Exchange Program), datorită căreia am avut șansa să studiez anul școlar anterior în America. La întoarcere din lunga călătorie departe de casă, am întâlnit o nouă lume. Da, desigur, tot România noastră, tot acasă, însă o acasă transfigurată, pe care dintr-o dată o vedeam cu alți ochi și o receptam diferit prin toate organele de simț. Iar la acest nou acasă, contribuția supremă a avut-o familia căreia ne-am alăturat: familia FLEX. Iar o parte din această familie, din prima generație de bursieri plecată în Statele Unite, este Irina Novac. Iar pentru că acest număr al revistei este dedicat femeii (și bine face că este dedicat femeii), nu am putut rezista să nu vă aduc vorbele Irinei, pentru că pe ea acest subiect o arde cel mai tare..
Despre sistemul educațional din SUA – Psihologie, psihologie, psihologie. Strig de trei ori cuvântul ca pe o incantație. Îl rostesc doar pe vârful limbii pentru că mi-e frică să îl las să pătrundă mai adânc. Mi-e frică de el cum mi-ar fi frică de venin. Pentru că pentru mine, acest cuvânt nu îmi sugerează nici o douăzecime de șansă de reușită. Poate să însemne numai și numai eșec, dacă mă gândesc la cum este el privit în sistemul de învățământ românesc, atât ca materie, cât și ca domeniu în sine. Și Doamne, cât de necesar este să facem psihologie, și asta cât mai curând și cât mai bine. Ar trebui să fie la fel de prezentă ora săptămânală de psihologie la fel ca cea de dirigenție din clasele de gimnaziu. Pentru că, dacă ținem cont de faptul că nu există sisteme de învățământ statuie și că fiecare are propriile insuficiențe, ei bine, eu cred că în cel românesc multe dintre probleme ar putea fi rezolvate cu niște ore serioase de psihologie și cu un real interes acordat acestea materii din partea profesorilor mai întâi și apoi în mod automat și a elevilor.
Omul de știință are, fără excepție, o perspectivă asupra întregului. Mai pe românește, el nu judecă prezentul în care se află ca pe o simplă realitate imediată, fără cauze și consecințe, ci vede marea schemă a lucrurilor. El înțelege că orice acțiune din prezent va avea un impact înzecit într-un viitor nu chiar atât de depărtat. De exemplu, un profesor bun știe că înaintea lui nu stau în bănci simpli copii cărora trebuie să le predea ceva ca să scape cât mai repede de treabă, pentru ca apoi ambele părți să poată merge curând acasă. El este conștient de faptul că, în spatele băncilor, cu ochi mari și curioși și de obicei zâmbete senine, sunt cei care formează noua fundație a societății. Cei care țin viitorul între două degete și care, la rândul lor, vor prelua rolul de mentor pentru generațiile care urmează. Pentru că iată, acesta este mecanismul prin care orice tip de evoluție este posibil și, din păcate, ca orice tip de mecanism, performanța lui depinde de cea a pieselor care îl compun. Există un singur efect fundamental: orice piesă care ia contact direct cu o alta defectuoasă va purta, mai mult sau mai puțin, același defect.
Internetul este în acelaşi timp un incubator de descoperiri fascinante și de forme grave de incultură, asta o știe orice cititor. În primul rând este un instrument și, ca oricare altul, impactul său depinde în întregime de cel care îl folosește. Ce pot afirma eu, și oricare alt neinițiat în sistemul de învățământ american, este că această țară a devenit expertă în utilizarea eficientă a internetului în sistemul de învățământ. Este nimic mai puțin decât un apendice al lui. Și nu, nu spun nicidecum că asta e soluția pentru o școală perfectă însă adevărul este că internetul aduce câteva avantaje pe care poate că și noi le-am dori. Și da, este adevărat, unele dintre aceste avantaje de care vorbesc necesită schimbări drastice în sistemul din România, însă pentru altele nu e nevoie de nimic mai mult decât un link scris pe tablă, un minim de efort. Acest articol e ceva mai pedagogic decât celelalte, întrucât fiecare paragraf ascunde o invitație. Vă rog să o primiți cu brațele deschise.
O incursiune in sistemul educațional din SUA – Biologia era de departe cea mai iubită oră din program pentru toți elevii liceului meu american. Eram toți întâmpinați la intrare de către doamna profesoară care ne făcea cu mâna și ne arunca în brațe teancuri de foi. Fiecare pagină ascundea un alt proiect, un alt experiment de laborator, o altă noțiune de cultură generală acumulată. În cele din urmă am realizat că, deși biologia din America nu mi-a oferit cea mai mare cantitate de informații (căci am afirmat, tare și răspicat, că matematica a jucat pentru mine acel rol), este materia care mi-a influențat în cea mai mare măsură fizionomia sufletească. M-a făcut să realizez ce înseamnă să fii om de știință și, mai mult decât atât, m-a pregătit pentru această carieră.
O incursiune in sistemul educațional din SUA – Luna august, cu un an înainte, catalogul de cursuri oferite de liceul Timberline şi degetul meu alunecând pe foaia plină de emoţii şi mistere pentru a mă opri tresărind la fiecare dintre cursurile care îmi atrăgeau atenţia. M-am oprit de zeci de ori, o dată la Geologie, altă dată la Astronomie sau Robotică, însă am trecut ca peste un spaţiu vid de un titlu neînţeles de mine, căruia nu i-am atribuit niciun fel de importanţă: “Statistică – curs avansat”. Acesta a fost primul meu contact cu marea pasiune a sistemului de învățământ american pentru statistică.
Noiembrie. Poveste de toamnă. Modernă. Cu prințesa plecată peste ocean cu o bursă școlară. Cu Feți Frumoși aflați în ultimul an de liceu (seniori). Cu Zmei camuflați pe asimptote așteptând momentul în care vor putea devora din numerele lui Fibonacci. Cu bătrânul tată ghemuit de dor în fotoliul de la fereastră, așteptând înfrigurat ca orologiul să sune de miezul nopții la București, și de ora 14.00 în Olympia, ora ieșirii de la cursuri. Cu cerul inundat de stele pregătind să deschidă canalul de comunicare între cele două lumi, între tată și fiică. Și telefonul începe să bipăie. Mesajele curg. Bătrânul tată butonează emoționat și le citește. Cu ochii mari, plini de uimire. “Nu pot să cred! Tremur de fericire. M-am îndrăgostit! De abia aștept să ajung acasă să…” Stop! Ce se întâmplă? Proverbul nu are nicio treabă aici. Nici o secundă nu mi-a fost frică de acest moment. Nu la ea. Și atunci? Să îi fi furat mințile vreun adolescent american? Camera începe să se învârtă cu mine. “… lucrez la Analiză Matematică. M-am îndrăgostit de Matematică!!!” Cum? De Matematică! Și îngrijorarea se șterse de pe chipul bătrânului ei tată. S-a îndrăgostit de Zmeu!!!
“Cum m-am îndrăgostit de matematică” de Karla Manea
“Ar fi fost trist ca fizionomia mea sufletească să rămână neschimbată după cinci luni în care am trăit într-o altă societate, în esenţă atât de asemănătoare cu cea românească şi totuşi atât de diferită. Am venit în America sperând ca experienţa sistemului de învăţământ de aici să fie o frumoasă adiţie la temelia construită de cel românesc. Adiţia pe care o aşteptam eu a devenit o a doua temelie, la fel de puternică şi coerentă ca şi prima. Da, am descoperit matematica şi da, vreau să continui să o descopăr.”
