Am vorbit de nenumărate ori despre bursa de studiu FLEX (Future Leaders Exchange Program), datorită căreia am avut șansa să studiez anul școlar anterior în America. La întoarcere din lunga călătorie departe de casă, am întâlnit o nouă lume. Da, desigur, tot România noastră, tot acasă, însă o acasă transfigurată, pe care dintr-o dată o vedeam cu alți ochi și o receptam diferit prin toate organele de simț. Iar la acest nou acasă, contribuția supremă a avut-o familia căreia ne-am alăturat: familia FLEX. Iar o parte din această familie, din prima generație de bursieri plecată în Statele Unite, este Irina Novac. Iar pentru că acest număr al revistei este dedicat femeii (și bine face că este dedicat femeii), nu am putut rezista să nu vă aduc vorbele Irinei, pentru că pe ea acest subiect o arde cel mai tare..
Despre sistemul educațional din SUA – Psihologie, psihologie, psihologie. Strig de trei ori cuvântul ca pe o incantație. Îl rostesc doar pe vârful limbii pentru că mi-e frică să îl las să pătrundă mai adânc. Mi-e frică de el cum mi-ar fi frică de venin. Pentru că pentru mine, acest cuvânt nu îmi sugerează nici o douăzecime de șansă de reușită. Poate să însemne numai și numai eșec, dacă mă gândesc la cum este el privit în sistemul de învățământ românesc, atât ca materie, cât și ca domeniu în sine. Și Doamne, cât de necesar este să facem psihologie, și asta cât mai curând și cât mai bine. Ar trebui să fie la fel de prezentă ora săptămânală de psihologie la fel ca cea de dirigenție din clasele de gimnaziu. Pentru că, dacă ținem cont de faptul că nu există sisteme de învățământ statuie și că fiecare are propriile insuficiențe, ei bine, eu cred că în cel românesc multe dintre probleme ar putea fi rezolvate cu niște ore serioase de psihologie și cu un real interes acordat acestea materii din partea profesorilor mai întâi și apoi în mod automat și a elevilor.
O incursiune in sistemul educațional din SUA – Luna august, cu un an înainte, catalogul de cursuri oferite de liceul Timberline şi degetul meu alunecând pe foaia plină de emoţii şi mistere pentru a mă opri tresărind la fiecare dintre cursurile care îmi atrăgeau atenţia. M-am oprit de zeci de ori, o dată la Geologie, altă dată la Astronomie sau Robotică, însă am trecut ca peste un spaţiu vid de un titlu neînţeles de mine, căruia nu i-am atribuit niciun fel de importanţă: “Statistică – curs avansat”. Acesta a fost primul meu contact cu marea pasiune a sistemului de învățământ american pentru statistică.
Noiembrie. Poveste de toamnă. Modernă. Cu prințesa plecată peste ocean cu o bursă școlară. Cu Feți Frumoși aflați în ultimul an de liceu (seniori). Cu Zmei camuflați pe asimptote așteptând momentul în care vor putea devora din numerele lui Fibonacci. Cu bătrânul tată ghemuit de dor în fotoliul de la fereastră, așteptând înfrigurat ca orologiul să sune de miezul nopții la București, și de ora 14.00 în Olympia, ora ieșirii de la cursuri. Cu cerul inundat de stele pregătind să deschidă canalul de comunicare între cele două lumi, între tată și fiică. Și telefonul începe să bipăie. Mesajele curg. Bătrânul tată butonează emoționat și le citește. Cu ochii mari, plini de uimire. “Nu pot să cred! Tremur de fericire. M-am îndrăgostit! De abia aștept să ajung acasă să…” Stop! Ce se întâmplă? Proverbul nu are nicio treabă aici. Nici o secundă nu mi-a fost frică de acest moment. Nu la ea. Și atunci? Să îi fi furat mințile vreun adolescent american? Camera începe să se învârtă cu mine. “… lucrez la Analiză Matematică. M-am îndrăgostit de Matematică!!!” Cum? De Matematică! Și îngrijorarea se șterse de pe chipul bătrânului ei tată. S-a îndrăgostit de Zmeu!!!
“Cum m-am îndrăgostit de matematică” de Karla Manea
“Ar fi fost trist ca fizionomia mea sufletească să rămână neschimbată după cinci luni în care am trăit într-o altă societate, în esenţă atât de asemănătoare cu cea românească şi totuşi atât de diferită. Am venit în America sperând ca experienţa sistemului de învăţământ de aici să fie o frumoasă adiţie la temelia construită de cel românesc. Adiţia pe care o aşteptam eu a devenit o a doua temelie, la fel de puternică şi coerentă ca şi prima. Da, am descoperit matematica şi da, vreau să continui să o descopăr.”
Vă mărturiseam în articolul “Flori pentru Karla” că am creat o pagină specială pe blogul meu, o pagină numită “KARLA” în care să public creaţiile fiicei mele. Îmi exprimam regretul de a nu putea face acest lucru pentru simplul motiv că fiica mea nu este de acord. În final, în acel articol am prezentat-o pe Karla, şi m-am angajat să respect decizia ei. Între timp lucrurile s-au schimbat. Nu! Karla nu a revenit asupra deciziei, însă pe măsură ce anumite creaţii literare ale ei apar în spaţiul public, în diverse reviste, atunci nu mă mai consider obligat la angajamentul iniţial. Mă refer doar la cele apărute în reviste literare. La sfârşitul lunii trecute a apărut ultimul număr (nr. 38) al revistei “Apollon”. În paginile revistei apar o poezie (Premiul II – vezi articolul menţionat mai sus) şi două mici eseuri. Vă invit să citiţi “Să fii liber” de Karla Manea.
