O am în suflet şi acum, o privesc şi încă o ating cu aceeaşi delicateţe, cu aceeaşi bucurie, cu aceeaşi hotărâre de reuşită, cu aceeaşi dorinţă de a da un impuls ce generează acolade şi zboruri interzise.
Continuarea articolului “O iubire peticită“:
Sâmbăta trecută am participat la un eveniment de suflet, al sufletului meu. Un eveniment despre care am aflat că există de vreo două luni, şi îl aşteptam cu maximă ardoare. Are legătură cu blogăreala, dar nu are legătură cu rima, versurile, poezia şi modul cum aştern în articole. Un fenomen care atinge întreaga planetă, care mişcă continentele, care, în timp de pace, a generat război între două state vecine din America Latină, care a adus porumbei cu ramura de măslin în cioc deasupra a două civilizaţii aflate într-un conflict surd şi nestins. La acest eveniment mi-am regăsit iubirea peticită, o iubire nicicând pierdută, nicicând trădată, nicicând uitată… nicicând…
Sâmbătă am participat la Cupa Bloggerilor la Fotbal – ediţia a IV-a, o competiţie organizată de SportMeet şi sponsorizată de Orange România, parteneri au fost Canyon, Aqua Carpatica, Heineken, Litera şi Federaţia Română de Rugby. Este prima competiţie la care particip în calitate de blogger. Şi aici mi-am reîntâlnit iubirea peticită, cea nicicând pierdută, mingea de fotbal. 🙂
Sâmbătă am participat la Cupa Bloggerilor la Fotbal – ediţia a IV-a, o competiţie organizată de În competiţie s-au înscris şapte echipe. Am fost câţiva amatori de peticeală, care ne-am arătat interesul pentru fotbal, dar care nu aveam loc în echipele înscrise. Echipele lor erau deja constituite din anii trecuţi. Şi atunci, organizatorii au avut inspiraţia să ne lase să formăm cea de-a opta echipă. O echipă formată din bloggeri care, nu numai că nu jucaseră niciodată împreună vreo miuţă, ci nici nu se văzuseră vreodată şi nu se cunoşteau. Am reuşit să ne înscriem nouă oameni, iar în ziua competiţiei ne-am strâns opt pe terenurile FRR-ului de lângă Arcul de Triumf. Unul din băieţi s-a ocupat cu înscrierea şi realizarea unei embleme care, să ne reprezinte în această competiţie. Eu nu am reuşit să comunic foarte mult săptămâna trecută cu băieţii, vă mai amintiţi de săptămâna mea minunată, cea printre amorse, lavabile, culori, mobilă mutată de colo-colo, şi… dureri de spate. Despre tort nu mai vorbesc.
Pentru că echipele înscrise au nume super sugestive, vreau să le menţionez: 1. campioana en-titre şi câştigătoarea ultimelor trei cupe – Mediatic Cluj; 2. a doua favorită, echipa bloggerilor din Bucureşti – Team SARTO; 3. #b10 – invitaţi speciali din Chişinău; 4. Ora Sportivă Timişoara, a treia favorită la casele de pariuri; 5. Echipa Mahmură – marchează mai mult la beri decât la goluri; 6. CF Hal’Ba – campionii la bere; 7. #construim; 8. şi ultima echipă, adunată de pe plajă, asemeni Danemarcei în 1992, microbiştii ştiu la ce mă refer, FC BR, adică noi. O să mă întrebaţi de la ce vine BR. Posibil de la Brave Revolutionaries, posibil de la Brave Rebels. Totuşi, mai sigur de la Bere Rece. Deci, echipa noastră s-a numit FC BR. Petice amestecate cu bere Heineken. Ce ziceţi de asta?
Pentru că echipele înscrise au nume super sugestive, vreau să le menţionez: 1. campioana en-titre şi câştigătoarea ultimelor trei cupe – Mediatic Cluj; 2. a doua favorită, echipa bloggerilor din Bucureşti – Team SARTO; 3. #b10 – invitaţi speciali din Chişinău; 4. Ora Sportivă Timişoara, a treia favorită la casele de pariuri; 5. Echipa Mahmură – marchează mai mult la beri decât la goluri; 6. CF Hal’Ba – campionii la bere; 7. #construim; 8. şi ultima echipă, adunată de pe plajă, asemeni Danemarcei în 1992, microbiştii ştiu la ce mă refer, FC BR, adică noi. O să mă întrebaţi de la ce vine BR. Posibil de la Brave Revolutionaries, posibil de la Brave Rebels. Totuşi, mai sigur de la Bere Rece. Deci, echipa noastră s-a numit FC BR. Petice amestecate cu bere Heineken. Ce ziceţi de asta?Echipa FC BR a fost formată din: Adrian Anghel, Andrei Dumitrescu, Adrian Popescu, Andrei Dăncău, Adrian Ştefănescu, Marius Vasilescu, Dragoş Geornoiu, Andrei Ciomîrtan (care nu a mai putut veni) şi eu.
Adunarea de sâmbătă, de la ora 13.00, a fost ca un fel de blind date. “Salut, a venit cineva de la FC BR?” întreb eu. “Eu sunt de la FC BR” mi se răspunde, de undeva din stânga. Ne zâmbim şi ne strângem mâinile. “Adrian Manea”. “Adrian Ştefănescu”. Încep să apară şi ceilalţi: Popescu, Geornoiu, Dumitrescu, Dăncău, Anghel. Şi ultimul, chiar înainte de debut, Vasilescu.
Se trage la sorţi. Cădem în grupa A. Am evitat primele două favorite. Deşi nu avem nicio şansă, ne amăgim singuri. Poate repetăm performanţa Danemarcei din 1992. Atunci, datorită conflictului din fosta RSFI, cel considerat agresor, respectiv Iugoslavia, deşi calificată pe teren, aceasta este descalificată de la Turneul Final al Euro’92 din Suedia, şi în locul ei este invitată Danemarca. În ciuda tuturor calculelor hârtie, Danemarca devine campioană europeană. Ce vreţi, visam şi noi frumos! Ne gândeam că, la fel ca Danemarca, adunaţi de pe plajele Blogosferei, ne vom ridica la înălţime şi vom deveni câştigători ai competiţiei.
Primul nostru meci este în compania OS Timişoara. Prima repriză se scurge uşor, un meci echilibrat, suntem încă proaspeţi, dacă nici acum… Facem o greşeală în apărare şi primim primul gol. La pauză 1-0 pentru ei. În repriza a doua încercăm să forţăm la început, apoi suntem depăşiţi din ce în ce mai clar de timişoreni, o echipă omogenă, masivă, şi care pasa destul de bine. Scor final pentru OST 5-0. Suntem dezamăgiţi. Încercăm să strângem rândurile şi să ne mobilizăm pentru meciul doi.
Al doilea meci îl jucăm în compania celor de la #construim. Ne mişcăm binişor, meci mult mai echilibrat, simţim că putem obţine un rezultat pozitiv. Nu reuşim să păstrăm concentrarea, să menţinem poziţiile stabilite în teren şi în final pierdem şi acest meci. 2-0 pentru #construim. Am ratat şansa de a fi în primele patru şi de a face o figură frumoasă. Visul nostru de campioni se năruie.
Ne pregătim de ultimul meci din grupă. E derby-ul suferinţei. CF Hal’Ba, cu un singur punct după primele două meciuri, era adversarul nostru. Noi zero puncte şi riscam să ocupăm ultimul loc. Începe meciul, suntem pe ei, presăm şi îi prindem descoperiţi. 1-0 pentru noi, marchez eu. Urmează momente de confuzie şi adversarul reuşeşte să egaleze la 1, apoi preia conducerea, 2-1 pentru Hal’Ba. Suntem uşor descumpăniţi. Ce facem? Pierdem şi acest meci. Ne revenim, suntem din nou peste ei, şi jocul nostru prinde aripi, reuşim să combinăm mai bine, ne apărăm cât de cât şi creăm ocazii de poartă. O minge bâlbâită în careul lor, portarul nu reuşeşte să reţină, îi fur mingea şi reuşesc să egalez. 2-2. Din acest moment suntem doar noi pe teren, zburdăm spre o victorie frumoasă şi categorică. Nu aş vrea să iau în calcul numai berea Heineken, pentru că şi ei, şi ai mei au consumat din bere. 3-2, 4-2, 5-2, 6-2, şi în final un 7-2. Victorie mare pentru noi. Au mai marcat: Anghel 2 goluri, Dumitrescu 2 goluri şi Popescu 1 gol. Unul mai frumos decât altul! Terminăm grupa pe locul 3 şi respirăm mai relaxaţi. Să curgă berea în valuri, de acum începem distracţia.
Turneul continuă cu jocuri de clasament. Jucăm pentru locurile 5-8. Primul adversar este #b10, echipa basarabeană venită de la Chişinău. Locul 4 în grupa cealaltă, cu zero puncte după 3 meciuri şi un pasiv de -15 la goluri primite. Părea o victimă sigură. În pauza dintre meciuri, basarabenii şi-au comandat pizza, or mai fi tras şi o bere, sau nu, nu ştiu sigur. Discutam cu Andrei Dumitrescu şi spuneam că ăştia după ce au mâncat o pizza, numai chef de fotbal nu mai au, deja vedeam poarta lor plină de goluri. Ce credeţi că s-a întâmplat? Am jucat prost, precipitat, nu am mai legat pase, am dominat steril, şi în final ne-au dat un gol norocos, şi am pierdut cu 1-0. Am tras de noi şi după 6 ore de la începerea evenimentului, am intrat în teren pentru ultimul meci, un meci de clasament, pentru locurile 7-8, unde i-am întâlnir pe prietenii noştri de la CF Hal’Ba. Păreau şi mai cu chef de distracţie, dar mai treziţi de frigul care se lăsase. “Ce, bă, mai avem un meci de jucat? Cu cine? Cu ăia de ne-au dat şapte?” Şi am început jocul. Distracţie. Fără istoric. Un sec 4-1 pentru noi. Marcatori: eu un gol, Anghel un gol, Popescu un gol şi Dăncău un gol. De menţionat încă două goluri marcate de Ştefănescu, al nostru, în proprie poartă, adică autogoluri, unul în acest meci, şi unul în grupe.
În final, am terminat turneul pe locul 7 din 8, cu 5 meciuri disputate, 2 victorii şi 3 înfrângeri, 11 goluri marcate şi 11 primite. Fără niciun minut jucat împreună înainte de competiţie. Ce spuneţi? Este un rezultat rezonabil?
În rest, bere multă, distracţie multă, o nouă campioană Team Sarto, o galerie timişoreană superbă, ca pe stadionul Dan Păltinişan, cu steaguri, petarde, fumigene, şi un final palpitant, ca pe Giuleşti, cu generatorul de curent căzut şi lăsaţi în beznă, cu amânarea finalei pentru a doua zi, cu anularea finalei mici şi a meciului dintre două echipe de blogăriţe, şi cu o petrecere după ora 23.00 într-un pub bucureştean. Am uitat să vă spun că berea era la liber şi că la ora 23.00 eram acasă încercând să-mi adorm fetele!!!
P.S. Nu mă puneţi la zid şi nu trageţi în mine, poate doar cu zâmbete! Nu v-am păcălit cu nimic, pentru mine mingea de fotbal este chiar o iubire peticită!!!
16 Comments
Felicitari pentru pacaleala, pentru golurile date si pentru articolul care mi-a mers la inima 🙂 O seara frumoasa Adrian.
Dor, nu mă băga la mijloc, că nu e vorba de nicio păcăleală! 🙂 M-au prins cuvintele şi m-au stors… Primesc felicitările pentru goluri! Mulţumesc, Dor.
Adrian, nici nu stii cat m ras!! Esti minunat. M-as fi gandit la oricew, nu la fotbal… mi-am arata tot mie cat sunt de sentimentala.
Da, ai dreptate, minges, fotbalul…iubire peticita. Totul se leaga. Inca o data iti spun, m-ai amuzat si prin prisma felului in care ai scris si prin prisma analizei pe care m-ai determinat sa mi-o fac, si dupa primul si dupa al doile articol. Un om ca tine…zau ca merita tinut aproape. Ma bucur tare mult in clipa asta mai mult ca oricand, ca ne-am descoperit.
E foarte bine că eşti sentimentală, de altfel, eu nici nu pot comunica cu oameni care nu sunt sentimentali. Cine se aseamănă, se citeşte! Nu a fost nimic premeditat, am ridicat câteva cuvinte în aer şi am jonglat cu ele, apoi nu m-am mai putut opri. Îţi mulţumesc, Dana!
După ce m-am delectat cu rezumatul de adevărat “Şampions Lig”, am trecut la analiza aprofundată. Bine, bine, echipă adunată, asemenea Danemarcei, de pe plajă, însă cu patru nume sonore (microbiştii înţeleg), Dumitrescu, Popescu, Ştefănescu şi evident Manea… golaveraj onorabil 11:11, doar la puncte ceva lipsuri… Oricum, aşa ca între stelişti, cred că n-aţi fi luat mai mult de patru in meciul cu Chelsea 😯 😉
Centurion, nu ştiu câte am fi luat de la Chelsea, dar nu aş fi ieşit de pe teren fără să dau un gol în poarta lui Cech. 🙂 Eram atât de preocupaţi să câştigăm şi nu ne-am gândit nicio clipă că avem nume aşa de sonore. La anul sperăm la o linie de clasament mai bună, inclusiv la consumul de bere! 🙂
E și asta o iubire, o altfel de iubire.O iubire în care pui pasiune, daruire, energie, lacrimi si bucurie.O iubire în care probabil adversarii sunt sunt piedicile ce nu te lasă să-ți hrănești sufletul cu mândria de a fi bun, cel mai bun. Barbații au în ei o genă de cuceritor, de învingător.Nu conteaza pe ce teren joacă, pe cel sufletesc sau pe cel real.Mai spune și tu din timp când mai faci ispravi de astea, cu cate admiratoare ai se face o galerie mai ceva decat cea de la Liverpool sau Cim Bombom.De locul de sub podium ce să-ți spun …Steaua nu putea să aibă decat suporteri solidari cu ea 🙂
Una peste alta, felicitări că mai poți iubi…peticit, nepeticit, învins sau învingător!
Îţi mulţumesc, Maria! Ai punctat foarte exact senzaţiile pe care le am când intru pe teren. Cât despre galerie, imaginaţia mea deja a luat-o la vale. Văd o tribună mare plină cu admiratoare, gălăgie, încurajări… şi goluri, goluri multe, în poarta adversarului, căci sufletul e plin…
Asta da mentalitate de invingatori! La clasamentul BRRC cum ati stat cu golaverajul? 🙂
Nu-i nimic batem pe Stamford Bridge! 🙂
La BRRC nu ştiu cum stăm cu golaverajul, posibil negativ rău. Am văzut nişte campioni pe acolo, de ziceai că este Cupa Berarilor!!!
O să batem la Chelsea când o ieşi jiji de la mititica!
Buna Adi,
Recunosc ca nu m-am gandit la acesta iubire peticita, desi stiam ca ai aceasta dragoste profunda.
Foarte provocator articolul O iubire peticita. Eram foarte dornica sa iti descopar iubirea peticita.
O iubire ramane o iubire, indiferent cum este si face ca tot ce este legat de ea sa fie o pasiune. Cand este o pasiune totul este cu placere, inclusiv procesul. fara a urmari neaparat rezultatul.
Felicitari pentru rezultat si pentru implicare. Felicitari si pentru aceasta iubire.
Bună Lili,
Recunosc că nu am vrut să iasă aşa, dar sunt legat iremediabil de acest fenomen.
Mă bucur că te-am provocat şi ţi-am stârnit curiozitatea. Mulţumesc pentru comentariu.
…am asteptat şi am primit o surpriză. Mare. Nu, nu e păcăleală; e completare, normalitate, firesc. Eşti complet….
… dus? De ce? Pentru că îmi place atât de mult fotbalul? Pentru că traiectoria mingii atunci când cade în plasă are ceva dintr-o stea căzătoare? Că bucuria golului e ca un dans în ploaie? De ce, Adriana? De ce?
Mai, dar cum v-ati nimerit atatia Andrei si Adriani in echipa? :))))
M-as fi gandit la orice, numai la ceva real facut din petice nu… Nici nu mi-as fi imaginat ca un barbat care scrie poezii ar juca fotbal cu placere… 🙂
Pentru că nu ne cunoşteam, cineva a aranjat să ne cheme pe toţi aşa, să nu ne uităm numele pe teren! 🙂 Nici nu bănuieşti cu câtă plăcere joc fotbal, Vienela!