36518Update: 21.02.2018
Emoțiile examenului de admitere trecuseră. Purtam în suflet cu mândrie satisfacția atingerii obiectivului propus. Al obiectivului ei! Și-l stabilise singură și își construise fiecare pas cu atâta muncă, cu atâta inteligență și responsabilitate. A intrat acolo unde și-a dorit, unde a visat în fiecare secundă a clasei a VIII-a, la clasa de “mate-info bilingv” de la Colegiul Național Sfântul Sava. Ne bucuram relaxați de ultima parte a verii și, de multe ori, în conversațiile noastre ne întorceam cu gândul către Școala 195, școală pe care o absolvise cu puțin timp în urmă. Într-un astfel de moment am întrebat-o pe Karla: “Acum, privind în urmă, după cei opt ani petrecuți la 195, când tu cunoști majoritatea profesorilor și învățătorilor, le cunoști stilul de lucru, cerințele, așteptările, efortul pe care vor și pot să îl depună în munca cu proprii elevi, știința și metodele, pe cine ai vrea să ai învățătoare dacă ai fi iar la început de școală?”. Răspunsul Karlei a fost rapid și categoric: “Tot pe Doamna Alina Dințică!”
Era o dimineață superbă de decembrie, cel puțin așa o percepeam eu. Coborâsem în stradă și totul în jur mirosea a iarnă, a iarnă așteptată cu sufletul plin,…
Caietul cu poezii – “Autoportret în iarnă”
Caietul cu poezii – “Sera”
Caietul cu poezii – “O ultimă… frunză”
Caietul cu poezii – “antiToamnă sau Atentat la Toamnă!”
Caietul cu poezii – “Balanță”
Știu!… Știu că aerul nu este suficient de rarefiat pentru a păstra cuvintele nealterate. Se zbat înfrigurate încercând să se înalțe, să atingă zborul gândurilor ce nu pot…
O ultimă rază de soare se strecura pe furiș printre frunzele jucăușe și desena stângaci pe un colț de fereastră. Pe perete, un alb nedorit se întindea vâscos și murdar doborând…
Mi-am simțit ploapele tresărind apoi tot corpul crispându-se nervos. O lumină orbitoare mă invadează într-un mod neplăcut, nimic din starea de imponderabilitate pe care o povestesc cei care au trecut prin experiențe traumatizante. Mai degrabă pare o lumină vârâtă în ochi de niște forțe ostile. Gândurile nu trec mai departe pentru că în secunda următoare o voce teribil de enervantă mă scoate din amprenta propriului corp. Cuvinte neînțelese îmi explodează în creier. Îmi trec în revistă starea și nu știu de unde vine această agresiune. Nu este din mine! Vine de undeva din exterior, din afara eului meu.
Continuarea articolului “Drumeţ prin Carpaţi – Făgăraş după 24 de ani”… M-am băgat în sacul de dormit şi las oboseala să mă cuprindă pe de-a întregul. E o…
Rucsacul era în mare parte pregătit din seara trecută. Rămăseseră de băgat doar accesoriile şi alimentele pe care le luam la noi. Încă două ore şi plecăm spre…
Continuarea articolului ““Prima zi a restului vieţii mele!” începută la Cetatea Poienari”…
În parbrizul maşinii apare Troiţa. Parcăm pe una din laturile acului de păr, ne punem rucsacele în spate şi intrăm în pădure. Ne strecurăm printre tufe şi copaci urcând uşor pe o potecă. În stânga noastră, jos, se vede albia văii. “Eşti sigur că pe aici este traseul?”, mă întreabă K. “Ăsta este traseul.” “De unde ştii? Nu văd niciun marcaj!”, insistă K. “Trebuie să coborâm în albia văii şi să mergem de-a lungul ei, astfel vom intra în Canion. Probabil că marcajul îl vom întâlni în albia văii.” După câteva minute de mers prin pădure coborâm în albia Văii lui Stan. La câţiva zeci de metri în faţa noastră vedem marcajul traseului.
Caietul cu poezii – “Neuitare”
– O luaţi către baraj, sunt trei kilometri şi ceva de aici, de la Cetatea Poienari, veţi ajunge la o curbă în ac de păr, cum aţi făcut…
Nu îşi schimbase poziţia de ceva vreme. Timpul se scurgea nebăgat în seamă în ciuda secundelor ce se lipeau de aerul respirat. Era aşezat într-un fotoliu, cu braţul stâng trecut peste abdomen ca într-un gest de durere, cu privirile dezmembrate şi fixate undeva într-un univers ştiut numai de el. Braţul drept sprijinit în cot se ducea ancoră spre faţă susţinând un chip imobil. Între degetul mare şi arătător buzele pulsau cuvinte neştiute. Gândurile fulgerau între confluenţe de priviri şi rămăşiţe de gesturi salvate undeva în spatele chipului.
Caietul cu poezii – “Potir”
Avea drumul ei bine cunoscut. Fusese stabilit cu mult timp înainte şi nu avea de gând să se abată de la ceea ce îi fusese dat. Îşi luase bucata…
Gândurile mi se întorc cu opt ani în urmă… Suntem în 17 Septembrie 2007. Prima zi de şcoală. Prima zi de şcoală a fetiţei mele. Amândoi… ţinându-ne de mână ne-am oprit câteva secunde la porţile şcolii. Inimile noastre bat sincron şi cu aceeaşi emoţie ce ne învăluie. Nu ştiu dacă eu îi strâng mâna aşa de tare sau ea o strânge pe a mea. Mă uit spre Karla. Nu plânge! Dar îi simt lacrimile suspendate undeva între gânduri şi priviri. Îi trimit un zâmbet de încurajare şi încerc să iau din frământările ei, să le amestec cu cele din mine. O privesc adânc în ochi şi împreună păşim pe poarta şcolii. Păşim într-o nouă etapă, într-o nouă lume, un laborator din care ea va ieşi cu aripile larg deschise şi gata de zbor spre propria-i devenire!
Cuvintele mele rătăcesc captive pe aceleaşi alei scăldate sub primele sclipiri ale razelor de lună. Rătăcesc departe de mine, departe de gânduri confuze, de gesturi frânte, de rămăşiţe fumegânde împrăştiate…