În viaţa fiecărui om există câte o iubire peticită. Indiferent de gen, nu mai avem voie să pronunţăm cuvântul sex ca să nu discriminăm, fiecare descoperă această iubire peticită încă din fragedă pruncie. Te prinde de mic şi te ţine toată viaţa. Este adevărat că această iubire e mai prezentă în inimile bărbaţilor şi mai puţin în cele ale femeilor. Şi asta nu pentru că ele îşi doresc o iubire plină şi imaculată, sau că ei sunt mai imaturi şi au cugetul plin de iubiri peticite. Ci pentru că rădăcinile acestei iubiri sunt născute adânc în trecut, de pe vremea când ele, femeile, erau protejate şi ascunse de capriciile lumii.
Această iubire peticită a evoluat în timp şi a luat mai multe dimensiuni, când mai mare, când mai mică, mai rotundă, mai ovală, mai tare şi mai moale. Fiecare după gustul şi preferinţa celui prins în mreje. Ca orice iubire, şi aceasta peticită a început fără să ţină cont de reguli. A lăsat în urma ei rivali însângeraţi şi mândrii terfelite. A traversat milenii şi veacuri, şi s-a trezit în prezent închistată în reguli de fier. Nimic din intensitatea trăirilor nu s-a pierdut. Numai cine este atins de această iubire peticită poate înţelege stările de exaltare simţite, furiile trădării şi ghinioanele invocate privind spre cer.
Ca orice fiu al planetei, aproape orice fiu, am fost atins de această iubire peticită. Am învăţat de mic cum să mă port cu ea, cum să o ating mai bine, cum să o lovesc astfel încât să plece de la mine zâmbind şi să se întoarcă nerăbdătoare. Da, e o iubire specială, pleacă şi se întoarce întotdeauna la cel care ştie cum să o atingă! Te însoţeşte permanent şi rămâne mereu alături de tine.
O am în suflet şi acum, o privesc şi încă o ating cu aceeaşi delicateţe, cu aceeaşi bucurie, cu aceeaşi hotărâre de reuşită, cu aceeaşi dorinţă de a da un impuls ce generează acolade şi zboruri interzise.
va urma…
P.S. Nu asta am vrut să aştern în acest articol. Sâmbătă am participat activ la un eveniment drag mie şi vroiam să vă povestesc cele trăite acolo. Am început să scriu şi m-am încurcat în cuvinte, lungind un preambul ca într-o seară ploioasă de toamnă. Poate că mi-a rămas ceva în subconştient de la un articol citit la Vienela, sau poate că peticele s-au vrut dezmierdate mai mult… Totuşi va exista şi o continuare!
Ai scris ca de obicei, negrait de frumos. Si m-ai facut curioasa. Tare. Simt ca nu am destule detalii, simt ca mai vreau. M-a consolat prea putin acel “va urma” …E ca si cum ceva, pe parcursul unei zile, ti-ar fi dat o stare de bine si seara, cand ajungi acasa, te chinui sa iti amintesti ce anume….
Imi este greu sa inteleg cum e aceasta iubire peticita, poate in acel va urma voi intelege, sau poate nu sunt capabila sa inteleg o altfel de iubire, decat totala, intreaga, completa…
Nu sunt sigura ca inteleg cum sunt aceste iubiri peticite, asa ca astept cu nerabdare continuarea, pentru a ma lamuri pe deplin. Si chiar daca nu ma voi lamuri, imi va ramane multumirea de a fi citit un text atat de frumos.
Nu doar ca ti-a ramas in subconstient ceva din povestea mea, dar ai si folosit o poza care mie mi-a placut atat de mult, incat am scris pe ea si am pus-o intr-o alta duzina de cuvinte (Daca nu mai sunt pe-aici). :))))
…eu simt teribil de aproape cuvintele tale! Dar azi vreau să nu mă opresc la înţeles, mai ales că are un va urma, ci să-mi exprim admiraţia pentru felul în care scrii. Astăzi mi s-a părut că vorbele tale ne ating pe toti. Succes cu Superblogul şi aşteptăm…..
Îţi mulţumesc mult, Adriana! Sper să nu te dezamăgesc, pentru că voi continua acest articol într-un alt stil, total diferit. De fapt, am vrut să fac o mică introducere şi nu m-am putut abţine să nu jonglez cu acele cuvinte…
Eu nu cred ca iubirea-i peticita, mai degraba sufletele noastre sunt.Astupam cu bucati din noi goluri din altii si cu bucati din altii goluri din noi.De multe ori se cheama iubire, alteori este numai simpla utilizare pe care o imbracam in vorbe poleite si-i punem eticheta de iubire. Astupam atat gol in noi cu altii incat atunci cand pleaca, pentru ca o va face intrun tarziu cand se va simti golit, ramanem goi, ca niste case fara usi si fara geamuri. Prin locurile goale va bate mereu vant de dor, va canta pasarea singuratatii, vor roade carii de regret
si neputinta…asta doar pana la urmatoarea iubire cand iar si iar.Repetabila poveste.
Această iubire peticită a evoluat în timp şi a luat mai multe dimensiuni, când mai mare, când mai mică, mai rotundă, mai ovală, mai tare şi mai moale. Fiecare după gustul şi preferinţa celui prins în mreje. Ca orice iubire, şi aceasta peticită a început fără să ţină cont de reguli. A lăsat în urma ei rivali însângeraţi şi mândrii terfelite. A traversat milenii şi veacuri, şi s-a trezit în prezent închistată în reguli de fier. Nimic din intensitatea trăirilor nu s-a pierdut. Numai cine este atins de această iubire peticită poate înţelege stările de exaltare simţite, furiile trădării şi ghinioanele invocate privind spre cer.
13 Comments
Ai scris ca de obicei, negrait de frumos. Si m-ai facut curioasa. Tare. Simt ca nu am destule detalii, simt ca mai vreau. M-a consolat prea putin acel “va urma” …E ca si cum ceva, pe parcursul unei zile, ti-ar fi dat o stare de bine si seara, cand ajungi acasa, te chinui sa iti amintesti ce anume….
Îţi mulţumesc, Dana! Eşti prea generoasă cu cele aşternute de mine şi neterminate, ca o poveste peticită!
Imi este greu sa inteleg cum e aceasta iubire peticita, poate in acel va urma voi intelege, sau poate nu sunt capabila sa inteleg o altfel de iubire, decat totala, intreaga, completa…
Crezi că eşti singura care nu înţelege cum este cu iubirea peticită? Nu! Răspunsul este nu! 🙂
Şi încă ceva, o iubire, aşa peticită, poate fi chiar totală! 🙂
Nu sunt sigura ca inteleg cum sunt aceste iubiri peticite, asa ca astept cu nerabdare continuarea, pentru a ma lamuri pe deplin. Si chiar daca nu ma voi lamuri, imi va ramane multumirea de a fi citit un text atat de frumos.
Nu doar ca ti-a ramas in subconstient ceva din povestea mea, dar ai si folosit o poza care mie mi-a placut atat de mult, incat am scris pe ea si am pus-o intr-o alta duzina de cuvinte (Daca nu mai sunt pe-aici). :))))
Mă bucur că ţi-a plăcut textul meu. Iubirile astea peticite sunt un pic cam vinovate şi egoiste. Dar, ne lămurim noi cât de curând! 🙂
Aştept continuarea! Cu nerăbdare!!!
Mă grăbesc cu ea, cu iubirea peticită!
…eu simt teribil de aproape cuvintele tale! Dar azi vreau să nu mă opresc la înţeles, mai ales că are un va urma, ci să-mi exprim admiraţia pentru felul în care scrii. Astăzi mi s-a părut că vorbele tale ne ating pe toti. Succes cu Superblogul şi aşteptăm…..
Îţi mulţumesc mult, Adriana! Sper să nu te dezamăgesc, pentru că voi continua acest articol într-un alt stil, total diferit. De fapt, am vrut să fac o mică introducere şi nu m-am putut abţine să nu jonglez cu acele cuvinte…
Eu nu cred ca iubirea-i peticita, mai degraba sufletele noastre sunt.Astupam cu bucati din noi goluri din altii si cu bucati din altii goluri din noi.De multe ori se cheama iubire, alteori este numai simpla utilizare pe care o imbracam in vorbe poleite si-i punem eticheta de iubire. Astupam atat gol in noi cu altii incat atunci cand pleaca, pentru ca o va face intrun tarziu cand se va simti golit, ramanem goi, ca niste case fara usi si fara geamuri. Prin locurile goale va bate mereu vant de dor, va canta pasarea singuratatii, vor roade carii de regret
si neputinta…asta doar pana la urmatoarea iubire cand iar si iar.Repetabila poveste.
Îţi mulţumesc că ai venit, Maria! Despre iubire şi despre goluri vorbesc, dar despre altfel de goluri. Vine imediat continuarea…