Valurile mugeau furioase într-o dezlănţuire halucinantă. Măturau totul în cale cu o violenţă neobosită. Cerul privea neputincios la această răzvrătire, neînţelegând ţipătul apei. Stelele se ascunseseră în găurile universului. O lună udă şi zgribulită tremura în aşteptarea dimineţii. Marea zgâlţâia malurile şi spirale de apă ameninţau norii, făcându-i să alerge nebuni printre stropii aruncaţi. Natura se strânsese speriată şi se retrăgea din calea furiei. Părea că un hău imens se naşte în malurile ce ţineau faţă cu greu urgiei.
Aerul se răcise brusc. Tot parfumul ameţitor ce domnise în jur, din belşug, se împrăştiase. Petale de flori ce plutiseră în văzduh ducând cu ele jumătăţi de clipe zugrăvite în chipuri, chipuri ce se căutau în zbor, petale de flori pluteau aruncate între valuri. Încercau cu disperare să surprindă o rază de lumină scăpată printre valuri. O rază de care să se agaţe şi să îşi continue zborul. Erau abandonate şi dansul lor plutitor desena tristeţi pe luciul apei. Nimic nu rezista furtunii declanşate, cu cât natura se împotrivea mai puţin, cu atât mai mult marea căuta să invadeze pământul îngrozit.
Noaptea s-a scurs agitată şi la fel de speriată ca natura. Fiecare val de întuneric căuta scăparea spre cer, implorând luna şi căutând să se ascundă pe faţa ei nevăzută. Valuri după valuri de întuneric fugeau spre dimineaţa ce întârzia să apară. În paşi şovăielnici şi cu ochii cârpiţi de somn, dimineaţa se strecura printre unduirile furioase ale mării. În urma ei, raze de soare se întindeau spre marea agitată. Mănunchiuri de raze cuprinse ca într-un gest tandru străpungeau picăturile de apă apoi se aşezau calde pe întinsul întregii mări, mângâindu-i fiecare val, fiecare unduire, incălzindu-i fiecare abis. Încet, încet, soarele se ridica deasupra mării.
Soarele şi Marea îşi zâmbesc după nopţi albe pline de chemare!
“Bolnavii” de insomnii şi rătăciţii prin nopţi albe se strâng solidari la Eddie…
6 Comments
🙂 E adevărat că dorm puţin, dar dorm bine. 🙂
Bravo ţie, Radu! Dimineaţa reuşeşti să străluceşti? 🙂
Furtună în suflet în noaptea cea albă,
furtună pe mare înghiţind din lumină.
Soarele, însă, pare să aibă
puterea de-a stinge durerea şi vina.
Inspirată rima ta cu… vina! Mulţumesc, Carmen.
Felicitari,scrii foarte frumos.Citesc cu placere.
Mulţumesc frumos.