Poezia „Jumătăţi de vieţi”
Jumătăţi de vieţi
În fiecare dimineaţă
mă dau afară
din mine,
şi îmi duc paşii
spre ieşirea
în lume
trecând apăsat
pe lângă eterna
oglindă.
De fiecare dată,
în dreptul ei,
arunc irezistibil
jumătăţi de priviri
şi mă văd îngrozit,
îmi văd
jumătăţi de chip
din care mă izbesc
jumătăţi de rânjete.
Cu gesturi pline
de duioşie
îmi ridic mâinile
către chip şi
hohotesc cu
faţa ascunsă în
jumătăţi de palme.
O picătură,
întreagă,
nu există
jumătăţi de picături,
o picătură întreagă
îmi curge în
jumătatea de piept
şi atunci îmi văd
sufletul,
e întreg,
rotund,
plin,
prin el aleargă
sentimente,
sentimente întregi,
rotunde,
pline.
Zâmbesc,
cu jumătate de gură
pentru un
suflet întreg!
În fiecare dimineaţă
mă dau afară
din mine,
jumătate de om
trăind
jumătăţi de vieţi!
Articole asemănătoare:
-
Caietul cu poezii 42 – Tranşee de aşteptări
-
Caietul cu poezii 41 – Orbind
-
Caietul cu poezii 40 – Unde eşti?
-
Caietul cu poezii 39 – Spirala sentimentelor
-
Caietul cu poezii 38 – Eclipsa de gânduri
6 Comments
În fiecare dimieață, o jumătate
altă jumătate decât cea care-ți lipsește,
stă în ogradă, altă ogradă
și se gândește,
oare când o să am
jumătatea ce îmi lipsește?
Atâta căutare… atâta aşteptare… atâta… 🙂 Mulţumesc, Maria.
„Şi apoi veniţi voi şi vă apăraţi cu cuvintele poetului” (Aurel Dumitraşcu)
Aşa am venit eu printre cuvintele tale şi mi-am spus: cu toţii facem aceasta, cu toţii trăim ba cu o jumătate, ba cu cealaltă, dar numai tu ai găsit cuvintele cu care s-o spui… 🙂
Îţi mulţumesc, Carmen. Am simţit ceva, am găsit nişte cuvinte, cum am spus-o… am spus-o… 🙂
Eu nu am găsit încă jumătatea cu care să mă împac. 🙂
Succesuri! 🙂 Eu mi-am găsit o stare de echilibru! 🙂