Degetele alunecă peste bucata de hârtie într-un gest voluntar. Ca niște tentacule se deschid și se întind într-o lentoare ce fixează dreptunghiul colorat. Mișcarea continuă cu podul palmei lipindu-se pe diagonală într-un du-te-vino, parcă transferând din propria energie. Are ceva din atingerea ce vrea să aline micile tensiuni ce zvâcnesc pe picior între coapsă și genunchi. Printre degete licăresc secunde ce dau forme și se înșiră. Se înșiră bucăți de cifre ca într-un joc al destinului ce îți aprinde imaginația. Și se așează nerăbdătoare pe pieptul alergătorului. 5, 5, 7, 5. 5575.
E încă acolo. Agățat la atingerea dintre cele două jumătăți de șiret. Pe bocancul stâng, ca un verb tatuat pe pereții atriului, e ancorat inelul primit în dar când mă pregăteam să debarc în Golful Marathon. Plecasem pe urmele eroului grec Philippides și îmi doream cu atâta ardoare să sărbătoresc cuvintele surescitate la final de poveste în arena unui stadion prezent în multe dintre visurile mele de alergător. E o conexiune îmbogățită în anii maturizării târzii, o poartă ce s-a deschis în final lăsându-ne gândurile să se împrietenească. Un inel simbol pe care îl ating cu gesturi tandre gândindu-mă la cursa de mâine.
Mi-e galben în suflet și secundele încep să se adune emoționate în primul cuvânt din rând. Cuvânt după cuvânt, ca niște ochiuri pe croșetă, se lungesc in fraze la baza gâtului, pe umeri, pe mâneci. Se duc în jos pe piept trecând prin faldurile inimii. Mă învăluie ca un trup care mi se încolăcește și mi se lipește pe piele. Ca o declarație ce se repetă în fiecare pagină, cu fiecare bătaie de inimă, la fiecare pas, cu fiecare kilometru așezat pe glezne. Iau galbenul dintre metafore și îl așez pe coperta zilei, să își păstreze energiile pentru ziua ce va să vină.
Umbrele serii se întind peste fraze trimițând cuvintele să se pregătească pentru poveștile ce vor fi scrise în plin fuleu. La margini de pagini se cresc emoții. Dospesc peste gânduri ce au în față o noapte încărcată, noapte ce tinde să fie la fel de albă ca fața de pernă.
Se întorc când pe dreapta. Se învelesc când pe stânga. Se proiectează în pași sufocați pe traseu. Se tem de secunde istovite și abandonate pe marginea drumului, când pulsul nebun poate uita să mai numere kilometrii. Când brațele se opresc descentrate și nu mai vor să bată aerul în tandem.
Se nasc greu. Se nasc greu visele în noaptea dintre cuvinte și pași. În noaptea alergătorului.
Sursa Foto: Bucharest Marathon
Poveşti pentru sufletul meu:
2 Comments
Interesant !
Mersi!