Se sinucideau unul câte unul, pe rând, aşteptând bucuroşi momentul. Era ceva măreţ în gestul lor. Totul se desfăşura într-o linişte complice. Doar muzica descompusă din raze de lună căzute pe urmele lor se auzea timid. Disciplina de care dădeau dovadă în actul lor deliberat era demnă de mari armate ce cândva invadaseră câmpurile. Se comportau ca un clan. Se smulgeau din matca lor fără nici cel mai mic regret şi printr-o mişcare pe diagonală se strângeau într-un colţ de câmp privind spre năluca ce plutea în apropierea lor. Născoceau tot felul de siluete ce se schimbau rapid, într-o sincronizare căutată cu mişcările nălucii. Era atâta viziune în mişcările lor, spirit de echipă, nimic nu părea lăsat la voia întâmplării.
Mişcările nălucii mângâiau suav raze de lună ce coborau să o admire. Fiecare gest părea o plutire de gânduri ce năşteau note picurate pentru sufletele rătăcite în noapte. Paşii nălucii alunecau în secvenţe ce făceau ca razele de lună să cânte o simfonie a umbrelor. Muzica suna provocator şi umbre tot mai precipitate încercau să se prindă în jocul notelor. Părea că un dirijor nevăzut întoarce pagină cu pagină dintr-un solfegiu al destinului.
Muzica nopţii era momentul de start, momentul când îşi zburleau ţepii apoi cu fiecare notă se smulgeau din pământ şi porneau în tăcere pe urmele nălucii. Fiecare urmă lăsată de nălucă era atinsă, era dezmierdată de atingerea petalelor lor. Din colţul din care se strângeau, luau forma unui vis şi acesta pleca în căutarea nălucii. Visul făcea câţiva paşi în întimpinarea ei, îşi flutura petalele a salut, o cuprindea pe după umbre suave şi începeau să danseze. Înlănţuiţi dansau un dans ce ţinea toată noaptea, un dans de recunoaştere, un dans de seducţie. Dansau toată noaptea scuturând petale pe urmele atingerilor lor.
Dimineaţa soarele îmi râde în geam. Mă trezesc şi primul gând este la grădina mea de trandafiri. Iau un furtun şi mă pregătesc să o ud. Surpriza mea este imensă. Grădina este devastată, toţi trandafirii mei s-au evaporat. Pur şi simplu au dispărut. Unul singur mai stă în “picioare”. Plin de rouă şi cu un aer “îngâmfat“, trandafirul meu, unicul meu trandafir se leagănă uşor în dulcea adiere a dimineţii, o legănare ce amintea de dansul nopţii. Îmi este milă de dansul lui dar e singura soluţie. Iau o foarfecă şi îl tai, îl pun apoi cu multă atenţie într-un pahar cu apă.
Aşez trandafirul la fereastra mea. Sunt gesturi negândite, sunt gesturi reflexe. Undeva în subconştient, o nălucă vine la geamul meu…
interesant melanj intre vis si realitate.
Apreciez aici o anume sensibilitate….
Mi-a placut, mai ales ca eu nu am deloc imaginatie si tot ce scriu este redare exacta a celor vazute si traite!
Pot simti pentru altii dar atat!
O seara frumoasa
Anul acesta, trandafirii mei nu au inflorit. Niciunul. Vina o poarta sotul meu, bolnav de verde care nu i-a tăiat la timp, lăsându-i să crească in nestire, de zici că erau precum vrejul din povestea lui Jack. Întotdeauna m-a fascinat modul tău de a îmbina cuvintele, de a le răsuci şi construi, de zici că scrii o simfonie care, in final, nu poate aduce decat linişte. Felicitări.
La mine anul ăsta au înflorit toţi trandafirii. Şi nu s-au ofilit deloc, ba au migrat toţi în mine, mai puţin cel pe care l-am aşezat în geam! 🙂
Adriana, îţi mulţumesc pentru cuvintele tale, mereu la fel de frumoase şi elegante!
10 Comments
Mi-a plăcut duzina ta! 🙂
Mulţumesc, Radu! Atenţie la trandafiri!
interesant melanj intre vis si realitate.
Apreciez aici o anume sensibilitate….
Mi-a placut, mai ales ca eu nu am deloc imaginatie si tot ce scriu este redare exacta a celor vazute si traite!
Pot simti pentru altii dar atat!
O seara frumoasa
Îţi mulţumesc pentru cuvintele frumoase, Cita. O săptămână minunată!
Anul acesta, trandafirii mei nu au inflorit. Niciunul. Vina o poarta sotul meu, bolnav de verde care nu i-a tăiat la timp, lăsându-i să crească in nestire, de zici că erau precum vrejul din povestea lui Jack. Întotdeauna m-a fascinat modul tău de a îmbina cuvintele, de a le răsuci şi construi, de zici că scrii o simfonie care, in final, nu poate aduce decat linişte. Felicitări.
La mine anul ăsta au înflorit toţi trandafirii. Şi nu s-au ofilit deloc, ba au migrat toţi în mine, mai puţin cel pe care l-am aşezat în geam! 🙂
Adriana, îţi mulţumesc pentru cuvintele tale, mereu la fel de frumoase şi elegante!
the name of the rose!
The petals of the rose!
Se sinucid trandafirii
cum oamenii se sinucid cu fiecare zi
e o lege nescrisă a firii
să trăim intre a fi și-a muri.
Se sinucid în taină trandafirii,
În scuturări discrete de petale,
E-un dar făcut în numele iubirii,
Spre a sfinţi atingeri de vestale!