Caietul cu poezii – “O ultimă… frunză”
O ultimă… frunză
Ne pansam…
cu frunze uscate…
fiecare cuvânt
rănit
în încercarea
de a schimba
frazele
așternute deja
între noi,
nebăgând de seamă
cum…
respirațiile…
ne dizolvă
Toamna
și ne lasă cu
gesturile nescrise!
Ne-a mai rămas
o ultimă…
frunză
și…
avem o Iarnă
întreagă
să învățăm
limbajul
fulgilor de nea!
Articole asemănătoare:
-
Caietul cu poezii 62 – antiToamnă sau Atentat la Toamnă!
-
Caietul cu poezii 61 – Balanță
-
Caietul cu poezii 60 – Neuitare
-
Caietul cu poezii 59 – Potir
-
Caietul cu poezii 58 – Primăvară străină
6 Comments
Mulțumesc frumos, Radu! La Constanța Toamna “arde” mai greu!
Frumoase versuri, Adrian….tare frumoase!
Mulțumesc mult, Oana!
si vine-ntepatura acelor ce-s verzi
de pe mocheta de sub brad
si-atunci si tu sa vezi
cand mirosul lor te-mbata
ca-ncepi din nou sa crezi
ceva ce n-ai omis nicicand
caci cel ce-ti esti si-ti vei tot fi
nicicand n-au ezitat sa fie
la randul lor si ei copii
si-n frunza-cortina peste timp
si cer si orizonturi si pamant
cu totii laolalta v-adunati
si-n samburele sevei voastre
stropiti picurul cel cald
sa-nvie mereu, iar si iar
oricand
speranta inainte
de pasit
Și ne purtăm speranța din frunze în fulgi de nea… și iar în frunze… și iar… Adi!